Astăzi am povestit vreo câteva ore cu o femeie ce este proaspăt părăsită de iubitul ei. „Îi sunt recunoscătoare că m-a părăsit. Chiar dacă sufăr enorm. Pentru că îl iubesc nebunește!”. Pfff, îmi zic în minte, ori am de învățat de la ea, ori necazurile au dus-o departe de realitate.

În copilăria ei, pe la trei ani, a avut un moment în care a crezut că părinții vor să o abandoneze. Erau în vizită la bunicii materni, iar părinții mergeau la o nuntă în sat. Ea, văzându-i gătiți de plecare, s-a speriat foarte tare, a plâns vreme îndelungată, s-a agățat de ei cu disperare, a adormit suspinând printre lacrimi. Nu-și mai amintește ziua următoare. Dacă s-a bucurat când i-a revăzut sau altceva. Ce e surprinzător este că din seara cu pricina își amintește tot: cum era îmbrăcată, cum erau vopsiți pereții, ce coafură avea mama, moneda de trei lei cu care părinții încercau să o împace. Totul!

Întreaga viață s-a temut de a fi părăsită. De a fi îndepărtată.
Îți dai seama ce traumă a lăsat, în sufletul unui copil, un eveniment aparent banal?!

În viața de adult a stat tot timpul de pază. A părăsit fiecare bărbat din viața ei de cum simțea că relația nu mai merge în direcția potrivită. Din teama de a nu renunța celălalt.

Anul trecut a participat la un curs al corporației în care lucrează. În cadrul cursului a avut loc și o sesiune de psihologie, unde a descoperit temerea ei. A continuat terapia cu psihologul de la curs. Și-a aflat o mulțime de secrete. Nu i le-a ghicit omul, evident, și le-a conștientizat ea vorbind despre ele. El doar a știut ce, când, cum și cât să răscolească.

Astăzi este fericită că sunt vizibile vindecările. A părăsit-o! Știe unde i-a greșit. Și-l înțelege. Spune că la fel ar fi procedat și ea. Dar e împăcată.

În România, mersul la psiholog este privit ca un moft. Prea puțini sunt conștienți de faptul că e la fel de important de mers la psiholog ca și mersul la stomatolog.

E știut și faptul că piața este plină de cabinete ale unor psihologi care și-au ales meseria… având ei înșiși probleme de rezolvat. Sau că oamenii confundă psihologul cu vorbitorul de citate în public. Asta, însă, nu ne scuză cu nimic atunci când ne lăsăm sănătatea în paragină. Sesizezi frici la oamenii din jur și te temi să deschizi un subiect pe tema respectivă. E trist! Și doare.

Chiar de curând, cântăreața irlandeză Sinead O’Connor mărturisea, printre lacrimi, într-un fimuleț video postat pe pagina ei de facebook:

„Vreau ca toată lumea să ştie cum e, de aceea fac acest video. Ştiu că sunt alte milioane de persoane pe lumea asta care suferă, la fel ca mine, dar nu au aceleaşi resurse ca mine. Dintr-o dată, toţi oamenii care ar trebui să te iubească şi să aibă grijă de tine, te tratează ca dracu. Dacă era după mine, eram moartă deja, mă duceam după mama, pentru că am mers singură prin lume timp de doi ani drept pedeapsă pentru că sunt bolnavă mintal şi fiind furioasă că nimeni nu ar avea grijă de mine“, spunea cântăreaţa.

Te iubesc, cititorule! Să-ți fie bine!

Autor: Dioana