Ora 20.00, penița alunecă ușor, iar eu aștern cuvintele pe hârtie și, încet, încerc să îmi adun gândurile ca mai apoi să le pot expune aici.

Îmi aduc aminte ca și când ar fi fost ieri de ziua aceea ploioasă de toamnă târzie. Îmi aduc aminte de trenul acela pe care l-am ratat și poate ca a fost ultima oară, iar gândul profund nu îmi dă pace nici acum: „Dacă totuși aș fi ajuns cu zece minute mai devreme, oare viața mea ar fi fost diferită?”

Până am ajuns la gară, deja plecase.

Așa a început totul, acest pastel de culori și mirosuri, de gânduri înșirate care nu se mai opresc. Așa am ajuns azi, aici….
Să pot să respir din nou.
Sunt bine acum, îmi spun asta în fiecare zi. Râd, plâng, respir, respir din nou.

Da, mama, sunt bine, nu, nu sunt beată, sunt bine pentru ca mi-am dat voie sa Fiu, să fiu Eu, cu bune și cu rele, eu autentică, eu vie, eu fără limitări. Am făcut pace cu rușinea și am înțeles vinovăția, am înțeles jugul acela al vinovăției, care mă facea să nu mai pot respira.

În momentul ăsta conduc această revistă de mai bine de 15 ani și îmi place comunitatea care s-a creat în jurul ei, îmi plac oamenii pe care îi inspir, îmi sunt dragi, știu, tatei nu i-ar veni să creadă, dar îmi sunt dragi – îi iubesc, poate mai mult decât se iubesc ei pe ei înșiși, uneori, și da, e greu, un greu invizibil.

Am doi copiii frumoși, mari, cu valori alese de ei de-a lungul timpului, mă fac să fiu mândră, îmi dau aripi. Știu, au fost momente când am crezut că nu o voi scoate la capăt cu ei, ca nu o să reușesc, dar uite-mă, sunt Aici și sunt bine, fiecare cu viața sa.

Am un soț care mă iubește, cu care împărtășesc acest pastel numit Viață de mai bine de 25 de ani.

Mă simt împlinită, sunt bine…

Și totuși, dacă nu ar fi plecat, dacă aș fi ajuns cu zece minute mai devreme?

*Locul II la atelierul de Scriere Creativă by iCarte, iParte, ediția I, București, 8 noiembrie 2024. Tema atelierului: „Până am ajuns la gară, deja plecase”

**Foto by Freepick