Ehe, ce regete mă macină că nu m-am dat pe lângă marele jurnalist, scriitor și lingvist în perioada în care el era în viață, iar eu îmi trăiam umila existență din presă scrisă (nu că acum ar fi mai puțin umilă). Tare multe aș mai fi învățat și tare bine mi-ar mai fi prins. Tot ce mi-a rămas de la domnul George Pruteanu este amintirea a “Doar o vorbă SĂȚ-i mai spun” și blogul pe care acesta scria.
De la “grammar nazi”, “profa” sau “mini Pruteanu”, cum îmi spun oamenii (uneori, ironic), a început să mi se cam urce la cap și chiar mă cred, uneori, astfel 😁. Eu îmi cunosc lipsurile. Pe altele le aflu pe acest drum al meu prin viață. Dar vă spun, o clipă nu mă opresc. Toate fricile și temerile avute de-a lungul anilor mi-au dat, pe cealaltă parte, incredibil de multă putere și mult curaj. Îndrăznesc să intru în hore necunoscute și să joc pân-oi face bătături la călcâi. Dar eu nu mă las. Până la finalul vieții mele nu am să mă opresc din învățat. Și din “furat” de la fiecare omuleț ce-mi apare în cale. Așa cum am făcut-o de la acest mare om, care s-a numit George Pruteanu.
Eu scriu într-o română peltică, dacă este să-l citez. Așa spunea el despre cei care scriu fără diacritice. Iar singurele dăți în care folosesc aceste semne distinctive este atunci când scriu pe site. Rămân la părerea mea, și anume că, într-o lume care avansează rapid spre digitalizare, într-o eră a vitezei, în care zilnic ești pe “fast-forward”, este aproape imposibil să scrii tot timpul, fiecare mesaj, fiecare comentariu, cu diacritice. Am mai vorbit despre asta AICI.
Însă nu Pruteanu m-a inspirat să fac o categorie cu “Lecția de gramatică”. Asta vine, după cum am mai spus, ca o nevoie de a oferi un sâmbure de informație din prea puținele mele cunoștințe. Pentru că iau contact cu oameni care vorbesc și scriu greșit gramatical (oameni care încă spun “vRoiam”, “păpușE”, “să aibE”, “negrii”, să fi” etc). Și sigur că sunt departe de a fi “un fel de Pruteanu”. În rândul cunoscuților mei, da, mulți îmi cer părerea despre cum se folosește un anumit cuvânt. Dar ca să faci din limba română o ocupație de bază ar trebui să ai niște multe studii despre asta, să știi să răspunzi la aproape orice întrebare. Or eu am zeci de întrebări fără răspuns.
Câțiva dintre voi v-ați obișnuit cu stilul meu de a scrie. Mă mai abat, uneori, de la subiect, că deh, la urma urmei, așa-i și-n viață, nu poți merge numa’ drept. Mă abat pentru că doresc să îndulcesc puțin fiecare articol, poate să aduc, pe lângă boaba aia de informație necesară, și o fărâmă de umor. Clicați un pic AICI și lăsați-vă purtați de textele mele, cercetați-mă și, în același timp, certați-mă, bucurați-vă și fiți lângă mine. Dacă nu mă placeți acum, o să vă fiu dragă mai încolo. De vă încăpățânați să nu, vă mai zic o vorbă: e un cântec vechi, care spune că sunt vreo 50 de modalități prin care o femeie își poate părăsi iubitul. Ei bine, pentru a părăsi acest site aveți o singură variantă. Și îmi doresc să nu apelați la ea :).
