În multe dintre discuţiile avute cu Roxana, my friend, am ajuns și la acest minunat subiect: când e bine să îl inviți la tine? Deși până acum nu am avut o chestie de genul, adică nu am locuit cu cineva, așa că pot scrie doar ce gândesc eu pentru mine și cum aș proceda eu în anumite situații. Treaba asta cu locuitul împreună mi se pare foarte frumoasă, dar eu nu am atins încă acel nivel în relații.

Personal, sunt sceptică în a aduce prea repede acasă persoanele pe care nu le cunosc, cu care nu am stabilit o anumită legătură și un anumit nivel de încredere (aici mă refer în mod special la persoanele de sex masculin).

Pentru că în această seară discutăm de adusul acasă când ești într-o relație care duce către ceva serios, vorbim de adusul acasă, cel oficial, unde dimineața se întâlnește Misterul tău cu vecina curioasă, trezită de la ora cinci, pentru că a văzut persoana suspectă pe scară și nu știe ce e cu ea și aceasta trebuie investigată și, pe lângă iubitul tău, și tu vei trebui investigată, căci deh, o fata serioasă se mută numai cu cel cu care se mărită mâine, nu? Glumesc acum, nu asta e gândirea mea, dar sunt convinsă că vecina SRI-ista nu este de acord cu mine :D!

Pentru că este cerință specială, de la o prietena specială, care probabil vrea să știe părerea mea și a Roxanei, în privat, probabil, eu cred că îl aduci la tine sau te duci la el de tot, cât există întelegere și iubire în relație, și respect, și picanterii . Deci, cu alte cuvinte, numai atunci când ești sigură că nu te va deranja sforăitul lui și nu te vei trezi cu cearcănele de trei kilometri și înjurându-l de toate neamurile că ești obosită a doua zi, că leșini de drag că seara veți găti împreună și veți vedea un film, că ți se pare amuzant cum își bagă la mașină zece tricouri: albe plus colorate și apoi te întreabă cum scoți culoarea verde de pe cele albe, că a încercat să îți facă o surpriză pentru că ești obosită și ți-a călcat tricoul tău preferat cu pisicile alea negre cu ochii verzi și ți-a facut ditamai gaura în el și chiar, a început să îți placă să priviți împreună meciurile de fotbal, pentru că știi că îți va enerva vecinii cu gesturile lui de microbist. Şi lista poate continua.

Ştiu persoane care s-au mutat împreună după o lună de relație și sunt căsătoriți și fericiti și au știut din primele întâlniri că ei vor fi împreună pe veci. Dar știu și persoane care nu au putut continua relația, din cauza asta, pentru că s-au grăbit, pentru că, de ce nu, fiecare relație e specială în felul ei și din fiecare relație avem ce învăța, doar dacă vrem; dacă nu, continuăm în același stil, cu aceleași greșeli. De asta, revin la cei din urmă: ziceam că fiecare relație e specială și este ala pentru că persoanele sunt atât de diferite și că în relații trecem prin niște etape împreună cu cineva, și la început suntem euforici și am petrece nonstop timp cu partenerul/ partenera, ori din motive evidente, dacă s-ar putea l-ai lua pe iubitul tau și cu tine la serviciu, numai să stai câteva minute cu el. Ei, aici e aici, și intervine, prima seară în care rămâne la tine, și e faină senzația și îți place, și următoarea seară la fel, și tot așa, și te-ai trezit că locuiți împreună, ori, primele luni, sunt în regulă, nu te deranjează lucrurile lăsate aiurea în cameră, cana lasată la spălat (pentru tine special, pentru că îți e atât de drag de el, încât din dragoste, o vei spăla tu). În primele luni de îndrăgosteală, nu vedem defecte, nu vedem nimic, decât perfecțiunea omului de lângă noi, după ne mai trezim, luăm o gură de aer proaspăt și ne trezim că locuim cu o persoană ale cărei defecte nu suntem dispuși să le acceptăm și mai ales ne trezim în situația în care trebuie să ne asumăm responsabilități și să decidem împreună, iar în punctul ăsta dispare magia și intervine acceptarea partenerului așa cum e, căci așa a fost și la început, asta dacă nu cumva tu ai avut altă proiecție despre el.

Din punctul meu de vedere, de aici înainte poate începe construcția sau declinul, cel putin așa am observat la alții, repet, nu critic, nu dau cu parul, și mai ales nu dau sfaturi, e  ceea ce am putut observa la alții, sper la mine să nu fie așa :D. Până atunci, eu încă mai cred în relațiile în care oamenii nu se grăbesc, construiesc treptat ceva de încredere și frumos,  și mai cred și în ținutul de mână (preferatul meu) și în punga de jeleuri pe care o împarți cu persoana iubită.

În ceea ce privește părerea celorlalți, nu îmi pasă, decât de cea a oamenilor apropriați. De ce? Pentru că involuntar și ei se atașează, și nu numai eu pierd, ci şi ei, iar mai devreme sau mai târziu vor veni cu remarca mea preferată: sigur nu ești tu prea pretențioasă, poate ar fi bine să lași mai mult de la tine. Nu, eu nu vreau să las, vreau să am relația și căsnicia pe care mi le doresc, indiferent că va trebui să încerc de 100 de ori, nu obosesc până nu va fi exact pe gustul meu :), căci doar așa voi putea fi FERICITĂ! Pentru că îmi doresc ca pentru partenerul meu de viață să fiu toți îngerii și toți dracii!

Autor… Anonim 🙂