RoxanaB

Care sunt „prietenii” pe care i-am scos din lista de Facebook

Cred că ați ghicit că primii sunt agramații. Sunt oameni care îmi spun tot timpul că și ăstia care nu știu limba română merită șanse. Cred că par o viperă, o femeie extrem de rea, care se dă mare deșteaptă, dacă mi se spune asta, nu? 🙂 Serios, îmi dau seama că sunt percepută greșit. Eu nu am zis niciodată că urăsc agramații sau că i-aș linșa de pe fața pământului. Doar că nu ar trebui să existe pe Facebook (am mai scris pe AICI despre ei). Sunt convinsă că fiecare dintre aceștia e priceput la ceva pe lumea asta, e bun la ceva ce eu, spre exemplu, nu știu să fac. Am întâlnit nenumărați oameni de genul. Pur și simplu nu rezonăm astfel încât să ne împrietenim.

Multor persoane le-am cerut chiar eu prietenia. Bărbați și femei. Sunt o perversă, dacă vreți, la faza asta, și poate că am dat dovadă de mitocănie. Am făcut-o doar ca să atrag niște cititori ai blogului. Apoi mi-am dat seama că nu eu trebuie să caut oamenii. Articolele mele au ajuns la persoane din multe orașe ale țării. Întâmplător, m-am tot întâlnit cu aceste persoane, care au aflat că eu sunt acea Roxana B, pe care o urmăresc de atâta vreme. Ăsta chiar e un lucru frumos și neașteptat pentru mine.

Curățenia pe Facebook ia mai mult timp decât curățenia generală în casă!

Păi, da. A trebuit să iau fiecare omuleț la rând, să intru la pozele și postările fiecăruia. În principiu, am zis că am să-i scot pe toți aceia cu care nu am interacționat niciodată. Însa unii scriu foarte bine și frumos. De aceea, doresc să-i am ca prieteni virtuali în continuare. Chiar dacă îi citesc foarte rar.

…Și tot mai am de lucru. Pff, cât e de obositor, n-aveți idee! M-am oprit, momentan. Ziceam, mai devreme, de curățenia generală din casă. Când te apuci de ea, nu faci totul într-o zi. Azi ștergi mobila, mâine speli geamuri și perdele și tot așa 😅. La fel și cu această curățenie de pe Facebook. Începi de la A. Doar că pe Facebook nu s-a gândit nimeni să pună amicii ăia în ordine alfabetică.

Adevărul e că mă enervează teribil ăștia de la Facebook. Nu mă lasă să fac nimic, mă! Am vrut să blochez cumva butonul „Add” și să rămână doar acela de „Follow”. Ce credeți, merge? Nu, bineînțeles! Că așa vor ei. Mai am și altele să le reproșez, le-am și scris, dar ce credeți, mă bagă cineva în seamă?

În fine, ca să înțelegeți cei care nu veți mai fi amicii mei virtuali. Dacă vreți să fiți la curent, în continuare, cu ce scriu… „Please, follow me” :).

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Cum a fost la clubul de lectură ,,Sunt Ana şi sunt nebună” de Oana Nicolau

La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…

2 luni ago

Când literatura devine incomodă: „Portocala mecanică” de Anthony Burgess

Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…

2 luni ago

Începutul lumii în care trăim astăzi: Despre „Anul lupilor”, de Ina David

Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…

4 luni ago

Cum a fost la clubul de lectură „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami

La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…

4 luni ago

BOOKS&WINE: O seară cu Doina Ruști și Marius Manole

Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…

4 luni ago

Tabăra de Lectură iCarte, iParte 2026: 5 zile în care povestea ești TU

Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…

4 luni ago