RoxanaB

Am decis să-mi închid contul de Facebook.

Chiar așa. Hibernez. Este o decizie gândită și asumată. Știu că am „câștigat” un număr interesant de cititori în ultima perioadă și că se vor pierde odată cu închiderea contului de Facebook. Dar această rețea îmi ocupă mult prea mult timp, din păcate. Mesaje în privat, comentarii, dar mai ales postarea articolelor, ei bine, toate acestea îmi consumă enorm. Timp și energie. Pe care nu le am întotdeauna.

Zilele trecute am scris AICI despre cum m-am apucat eu să scot amicii din listă și cum nu am reușit să fac asta decât cu foarte puțini. Voiam să rămân undeva la 70-100 de prieteni maxim. Dar apoi m-am gândit: La ce să mă chinui să fac asta, când mai bine dispar eu cu totul?

Așa că mă retrag. Probabil că nu mă va ține decât câteva săptămâni/luni. Dar am nevoie să mă liniștesc puțin. Mă simt obosită. Poate am să revin odată cu publicarea cărții, căreia i-am făcut o categorie separată de celelalte, în ideea că, într-o zi, am să public fragmente din ea :). A, pardon. Am publicat deja unul. AICI :).

Sper doar că pagina de Facebook Roxana B să poată funcționa și fără să fiu conectată la contul meu. Sper. Dacă nu, asta e. Mă puteți urmări în continuare pe blog, iar cei care îmi sunt prieteni și cunoștințe mă pot contacta oricând la telefon :).

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Cum a fost la clubul de lectură ,,Sunt Ana şi sunt nebună” de Oana Nicolau

La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…

3 luni ago

Când literatura devine incomodă: „Portocala mecanică” de Anthony Burgess

Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…

3 luni ago

Începutul lumii în care trăim astăzi: Despre „Anul lupilor”, de Ina David

Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…

4 luni ago

Cum a fost la clubul de lectură „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami

La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…

4 luni ago

BOOKS&WINE: O seară cu Doina Ruști și Marius Manole

Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…

4 luni ago

Tabăra de Lectură iCarte, iParte 2026: 5 zile în care povestea ești TU

Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…

4 luni ago