Acasă Arhiva Cărți biografice care merită citite. Topul meu

Cărți biografice care merită citite. Topul meu

1
Cărți biografice care merită citite. Topul meu
Cărți biografice care merită citite. Topul meu

Deși am fost bombardați de foarte multe biografii, de la persoane din toate domeniile existente, posibil ca nu toate să reprezinte un subiect e interes. Majoritatea au un punct culminant care le-a schimbat viața; astfel, autorii au devenit milionari și, pe baza narcisismului tipic uman, au scris despre ei într-un colaj de minimum 200 de pagini.

Biografiile au o istorie mult mai îndelungată, de pe vremea când societatea era mult mai importantă ca individul. Astăzi, individualismul este la putere, însă nu se aplică peste tot. De aceea, am ales biografiile care nu se încadrează neapărat în această categorie, însă sunt dintre cele mai prețioase.

Top cărți biografice

  • Leon Leyson ”Un băiat pe lista lui Schindler”

”Lista lui Schindler” a fost celebră, mai ale atunci când Polonia a fost invadată de naziști, iar autorul, Leon Leyon, a luat parte la acest eveniment pe vremea când era doar un puști. Este o biografie prin care ne putem transpune în experiența macabră din acei ani, prin ochii unui copil.

  • Farida Khalaf, Andrea C. Hoffman ”Povestea Faridei. Fata care a învins ISIS”

Încă o biografie care ne reamintește că trăim în aceeași lume cu oameni care au gândiri complet diferite, cei care cauzează teroare printre proprii semeni. Farida este singura supraviețuitoare unui atac ISIS in satul ei, unde femeile au fost supuse la sclavie. După multe evenimente neplăcute, reușește să fugă și să își împărtășească povestea.

  • Hannah Pakula ”Ultima romantică. Biografia reginei Maria”

Pentru că este importantă, și este ceva ce ne aparține nouă, biografia reginei Maria este exemplul perfect al schimbării. De la naivitate la cea mai puternică forță în stat, Maria a fost o personalitate istorică fascinantă, care a impresionat-o atât e mult pe autoare, încât și-a fructificat obsesia pentru acest personaj într-o biografie de succes.

  • Peter Freestone ” Freddie Mercury. O biografie intima, scrisa de omul care l-a cunoscut cel mai bine”

Am inclus-o pentru că sunt sigură că este o capodoperă, dar și pentru că îl ador pe Freddie Mercury pentru muzica de care mă pot bucura și astăzi. Peter a fot cel mai apropiat de cântăreț, fiind asistentul său personal, dar și ”bucătar-șef, spălător de sticle, chelner, valet, secretar, om de serviciu… și mătușa înțelegătoare din momentele sale de agonie” cum relatează în carte.

  • Franz Kafka ”Scrisoare către Kafka”

”Metamorfoza” este cea cu care mă identific de cele mai multe ori, însă, în toată genialitatea lui, Kafka a suferit foarte mult din cauza relației cu tatăl său. Această scrisoare este plină de sentimentele cele mai  pure față de tatăl său, și deși i-a trimis-o pentru a scăpa de suferință, mama sa  intervenit, iar scrisoarea nu a ajuns niciodată la destinatar.

 

De menționat:

  • Neagu Djuvara ”Amintiri din pribegie”
  • Anthony Quinn ”Păcatul originar”
  • Carl Gustav Jung ”Amintiri, vise, reflecții”

 

Care este biografia voastră preferată?

1 COMENTARIU

  1. Jean Orieux: TALLEYRAND
    Paul Johnson: VIALA LUI IISUS și CHURCHILL
    Stefan Zweig: MARIA STUART

    De evitat (după gustul meu) recfentele & penibilele biografii romanțate BRÂNCUSI sau CARAGIALE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.