Arhiva

Cărțile în era tehnologiei. Ce înseamnă eBook și AudioBook

Trăim într-o eră în mișcare continuă, unde tehnologia este schimbată în mod constant pentru a fi îmbunătățită (adică a fi din ce în ce mai scumpă, și mai scuzabil de schimbat), prin urmare, asaltul acesta și-a făcut apariția și în lumea cărților.

Există avantaje și dezavantaje ale cititului tehnologizat, însă partea bună e că indiferent de decizia ta, pisicii tale nu-i va păsa absolut deloc atâta timp cât se poate odihni în pace oriunde îi dorește blana.

Ce înseamnă eBook și AudioBook

Vorbim în principiu despre eBook și AudioBook, cele mai folosite mijloace de a fi în pas cu ultima modă a cititului și de a economisi puțină hărtie. Conceptul este destul de simplu: eBook-ul reprezintă un gadget prin care putem citi cărțile, iar prin AudioBook poți asculta cartea preferată care este recitată de vocea unui necunoscut cu tonalități care nu se potrivesc în scena respectivă.

Acum că știm cu ce plecăm la drum, ne putem pune căteva întrebări:

  • Care sunt avantajele și dezavantajele unui e-Book/AudioBook?
  • Sunt mai bune față de cărți, sau invers?
  • Va determina tehnologia avansată dispariția cărților?
  • De ce fac pisicile prăjituri înainte se a se culca pe picioarele noastre?

Dacă v-ați pus aceleași întrebări, sunteți în locul potrivit, pentru că m-am pregătit intens, mi-am întrebat pisica și…n-am primit nici un răspuns concret…

eBook Reader este foarte popular in randul tinerilor

Avantaje și dezavantaje

Revenind, avantajele care plasează tehnologia pe un loc mai avansat este, în primul rând, comoditatea pe care o oferă atât e-Book-ul, căci este practic, micuț, neocupând mult loc, pe lângă faptul că poate stoca un număr impresionant de cărți (depinde de model) și este ușor de folosit; cât și AudioBook-ul, care ne permite să facem mai multe lucruri depdată: în timp ce ascultăm o carte, putem face curățenie, putem găti, putem satisface pisica prin a o mângâia până pleacă, plictisită de toată afecțiunea dată.

Însă, câteva dezavantaje se leagă de alterarea vederii din cauza ecranului (propun să purtăm toți ochelari, în caz de orice), iar atunci când ascultăm o carte, este foarte posibil ca atenția să ne părăsească, încercând să se împartă în două locuri, însă de multe ori creierul este axat pe ceea ce facem, iar zgomotul continuu de pe fundal își poate pierde valoarea.

Concluzia mea

Cât despre dispariția cărților în detrimentul alternativelor tehnologizate, sunt absolut sigură că nu se va întâmpla în viitorul apropiat, deoarece cărțile, în formatul lor fizic, de la coperta care ne atrage atenția până la paginile cu mirosul specific au reprezentat și încă reprezintă cel mai accesibil și cool accesoriu. Oh, asta era despre altceva. Ideea este următoarea: cărțile vor dăiunui odată cu perioada umanității, căci prin ele s-a scris istorie, s-au schimbat idei, și cel mai important, prin ele s-a iubit.

Lavinia Bușe

În momentul în care mi s-a aprins luminiţa spre lectură, nu exista nimic altceva decât lumea în care m-am transpus. De aceea poate sunt cu capul în nori, sau undeva sub pământ, dar întotdeauna mă voi surprinde prinsă într-o lume pe care nu o am aici. Însă prefer pisicile.

Recent Posts

Tabăra de Lectură pentru Adulți: Ediția a X-a merge la Castelul Maria din Hunedoara

Ne pregătim să începem anul 2025 cu o nouă ediție a mult așteptatei tabere de…

3 săptămâni ago

BOOK CLUB în București, Brașov, Constanța, Iași, Sibiu: Copilul de la Auschwitz

Clubul de lectură iCarte, iParte este mai mult decât un loc de întâlnire pentru cititori;…

o lună ago

25 ianuarie 2025: Clubul de carte din Constanța cu romanul Copilul de la Auschwitz

La Constanța, iubitorii de lectură au ocazia să se adune pentru un eveniment special, dedicat…

o lună ago

Club de lectură în Brașov: Copilul de la Auschwitz, de Lily Graham

În cadrul întâlnirii din luna ianuarie a Clubului de Lectură, vom organiza un eveniment special…

o lună ago

BOOK CLUB 2025: Copilul de la Auschwitz

Un nou an aduce cu sine oportunități de a descoperi, de a învăța și de…

o lună ago

Book Club iCarte, iParte: O întâlnire specială pentru comemorarea victimelor Holocaustului

Luna ianuarie  vă asteaptă cu un nou club de lectură by iCarte, iParte dedicat iubitorilor…

o lună ago