În ultima vreme mă surprind gândindu-mă tot mai des la bani, dar nu cu spaima pe care o au oamenii atunci când simt că nu le mai ajunge, nici cu ambiția aceea oarbă de a avea mai mult, ci cu o luciditate pe care, privind în urmă, îmi dau seama că nu am avut-o niciodată când eram mai tânără. Trăim o perioadă în care aproape totul pare instabil în plan economic, iar sentimentul acesta de nesiguranță se infiltrează încet în viața noastră, chiar și atunci când totul pare în regulă.
Pentru mine, această perioadă nu a fost una de panică, cât una de recalibrare. O recalibrare care nu a venit dintr-o revelație spectaculoasă, ci dintr-o privire onestă înapoi, către felul în care m-am raportat ani la rând la bani. Ceea ce am văzut nu a fost lipsa muncii, dimpotrivă, a fost o risipă aproape inconștientă, născută dintr-un lucru simplu și extrem de comun: nu am avut niciodată educație financiară. Nimeni nu m-a învățat ce sunt banii, ce înseamnă să îi respecți, să îi gestionezi sau să îi păstrezi. Tot ce știu despre bani am învățat pe propria piele, din greșeli, din alegeri neinspirate, din pierderi care, la momentul lor, păreau inevitabile.
Am muncit mult, dar asta nu a fost suficient
Am muncit toată viața. Mult, constant, cu pasiune și cu sentimentul acela greșit că munca e suficientă. Mi-am repetat până când a devenit o convingere faptul că, dacă muncești, lucrurile se așază de la sine. Dar, practic, mi-am dat seama că am trăit mult timp sub semnul acelei expresii vechi și amare, „cine muncește nu are timp să facă bani”. Poate că, fără să-mi dau seama, am crezut că banii sunt doar un efect secundar al muncii, ceva care vine și pleacă, fără să merite prea multă atenție. Abia mai târziu am înțeles că munca, fără o relație sănătoasă cu banii, poate duce la epuizare, frustrare și la sentimentul că, oricât ai face, tot nu rămâi cu mare lucru. De aceea mi se pare astăzi atât de adevărat citatul lui Oscar Wilde:
„Când eram tânăr, credeam că banii sunt cel mai important lucru din viață. Acum că am îmbătrânit, știu că așa e”
Nu pentru că banii ar fi scopul suprem, ci pentru că relația defectuoasă cu ei ajunge să afecteze tot restul vieții noastre.
Nu trăim doar o criză economică, ci o criză a obiceiurilor
Ceea ce trăim acum nu este doar o criză economică, cât și una a obiceiurilor. Ani la rând am consumat pe pilot automat, din grabă, din oboseală, din nevoia de confort sau de recompensă rapidă. Într-un context stabil, lucrurile acestea par inofensive. Într-un context instabil, fiecare cheltuială devine vizibilă, fiecare risipă contează. Îmi vine acum în minte un banc din anii ’80, care spunea că dacă Lenin ar fi înviat și ar fi văzut ce s-a ales de idealurile lui, ar fi ieșit în public și ar fi spus doar atât: „Proletari din toate țările, iertați-mă!”. Dincolo de glumă, este ceva adevărat aici: putem ajunge să muncim enorm într-un sistem care ne scapă complet de sub control, inclusiv în relația noastră cu banii.
Ce înseamnă, de fapt, educația financiară
Educația financiară, așa cum o înțeleg astăzi, nu are legătură cu a face cursuri sofisticate, grafice sau promisiuni de îmbogățire rapidă. Are legătură cu atenția, cu gesturile mici, cu deciziile aparent neînsemnate, repetate zi de zi, cu a face exact ce făceai și înainte, dar cu un grad mai mare de conștiență. În acest proces personal de recalibrare am început să caut soluții simple, care să nu-mi schimbe viața, dar care să mă ajute să nu mai pierd bani inutil.
Cashback-ul ca formă de corectitudine față de mine
Așa am ajuns să înțeleg mai bine conceptul de cashback – o formă prin care primești înapoi o parte din banii cheltuiți la cumpărături pe care oricum le-ai fi făcut. Nu este o reducere clasică și nu te împinge să consumi mai mult; este, mai degrabă, o corecție, o recuperare a ceva ce până acum se pierdea fără să ne dăm seama.
CashClub funcționează exact pe acest principiu: cumperi de la magazine partenere – de la cărți și electronice, până la haine, cosmetice sau produse pentru casă – și primești ulterior bani înapoi. Nu e o promisiune spectaculoasă și nici o soluție miraculoasă, dar este o formă de corectitudine financiară care, într-o perioadă de recalibrare, mi se pare necesară.
Pentru cine vrea să înțeleagă mai bine cum funcționează acest sistem, las aici site-ul:
Cash Club: Cumperi ce vrei și îți iei o parte din bani înapoi
Reduceri la cărți
Pentru mine, cărțile sunt și vor rămâne cea mai de preț avere. Le-am cumpărat încă din vremurile în care aveam un salariu micuț, am continuat să o fac și pe măsură ce veniturile au crescut, iar astăzi sunt în continuare o cumpărătoare avidă. Chiar dacă, prin prisma meseriei mele, primesc adesea cărți de la autori sau edituri, bucuria de a-mi alege singură lecturile rămâne aceeași. În această dimineață am comandat o carte a cărei ecranizare va apărea la începutul anului viitor. Este vorba despre “În spatele ușilor închise”, de mult cunoscuta Freida McFadden. În plus, comanda mi-a adus și un beneficiu concret: am cashback de 6%, ceea ce înseamnă că în contul meu CashClub îmi revin 23 de lei (ceea ce, sincer vorbind, e uau, practic mai cumpăr o carte – atât costă, de exemplu, cartea pentru clubul de lectură iCarte, iParte de luna viitoare, pe 31 ianuarie 2026).
Mai am pe listă următoarele de achiziționat și vreau să mă grăbesc să le iau până pe 24 decembrie, cât mai sunt oferte la Cashclub:
- patru cărți: “Imperiul îngerilor”, de Bernard Werber, “A fost odată un dulap”, de Patti Smith, “Călărețul de aramă”, de Paullina Simons”, “Colonia penitenciară”, de Franz Kafka
- o canapea pentru living
- un parfum bărbătesc (la BestValue am găsit, dar tot prin CashClub, să îmi revină o parte din bani în cont)
În altă ordine de idei, poate că nu trăim o perioadă în care să ne dorim mai mult sau mai repede sau mai spectaculos. Poate trăim, de fapt, o perioadă în care suntem obligați să devenim atenți, maturi și responsabili cu ceea ce avem deja. Eu am învățat târziu că nu este suficient să muncești, că banii nu se respectă singuri și nu se păstrează de la sine. Se păstrează prin alegeri mici, prin atenție, prin instrumente simple care te ajută să nu mai risipești. Dacă lecțiile acestea au venit după ani de greșeli făcute pe propria piele, poate că nu au fost complet inutile, iar exact asta este miza perioadei pe care o trăim: nu să avem mai mult, ci să învățăm, în sfârșit, cum să avem grijă de ceea ce avem.
