Într-o relație fie ea de iubire, de prietenie, de rudenie sau de familie încrederea face foarte mult. În sensul că, în general, relațiile trebuie să se bazeze pe încredere. Atunci când ea nu mai există se pierde cam totul. Am învățat asta pe pielea mea.

Este foarte dificil să fii nevoit să ai în preajmă persoane care nu au încredere în tine, se pierde totul, de iscă multe conflicte, multe bănuieli. Este chiar foarte neplăcut ca tu să fii ținta celor mai multe acuze doar din pricina faptului că ai mințit. Doar? Ce prostii spun? Cred că e un lucru important. Dar ce ne determină să mințim?

Nu voi vorbi din perspectiva omului care și-a pierdut încrederea în cineva drag, voi vorbi din perspectiva cealaltă, a persoanei în care oamenii nu mai investesc încredere. Articolul ăsta chiar este despre „cuvinte din sufletul meu” și trebuie să înțelegeți din el că oamenii merită o a doua șansă, dar mai ales merită să empatizăm cu ei și să ne gândim mai atent la noi, la ceea ce suntem noi și dacă greșim cu ceva față de cei din jurul nostru.

Sunt om și greșesc! Și tu ești!

Și tu greșești, poate fără să vrei, și astfel îi determini pe alții să te mintă sau să-ți ascundă. Crezi că doar ei sunt de vină? Încearcă să cauți vina ta chiar și atunci când oamenii care îți greșesc par să nu aibă nicio scuză.

Am fost nevoită să ascund anumite lucruri unor persoane dragi din viața mea și îmi asum treaba asta, însă nu doar eu sunt vinovată. M-am întrebat ce m-a determinat să fac asta și atunci am descoperit că vina mea nu este atât de mare. Dar ce te faci cu oamenii care nu pot să vadă decât culpa ta și nu caută motive, nu caută în ei? Nu prea e mare lucru de făcut, decât să te retragi. Atâta vreme cât nu există siguranța cuvântului celuilalt și încrederea este șubrezită, este foarte greu să accepți că, în pofida faptului că încerci să-ți repari greșeala, cel de lângă tine nu îți oferă șansa să te revanșezi.