„La bine și la rău…”. Ești sigur că Dumnezeu nu-ți va da planurile peste cap? Sunt vorbe mari acelea pe care le spui atunci când faci pasul spre căsătorie și crezi cu adevărat în ele, însă nu ești obligat să faci un compromis și să te sacrifici de dragul persoanei lângă care ți-ai dorit din toată inima să îmbătrânești.

Scriu acest text pentru că am văzut, din când în când, câte un articol legat de viața fostului fotbalist Mihăiță Neșu, dar mai ales legat de viața fostei lui soții, Maria Gherman. În toate articolele este scris identic: „după ce l-a părăsit pe Mihăiță…”. Nu ar fi mai simplu „după divorțul celor doi…”? Iar pe facebook am văzut atât de multe acuze și jigniri la adresa acestei femei din partea unor oameni care-L pomenesc continuu pe Dumnezeu. Omul este cel mai mare Judecător, se pare. El taie, el spânzură. Eu, de exemplu, nu pot vorbi nici în numele lui, nici în numele ei. Și nu mă pot pune în locul vreunuia dintre ei. Dar nu cred că femeia asta n-a avut niciodată sentimente pentru el și că l-a lăsat pentru că era paralizat. Iubirea nu este veșnică, iar fericirea nu este permanentă.

Nu am înțeles niciodată de ce oamenii au tendința să creadă că suferă doar acela care este părăsit, când și celălalt este supus suferinței. Niciunul nu suferă din iubire, în mod clar. Cea mai mare tristețe este cauzată de sentimentul de singurătate, după ce te obișnuisei să-ți împarți viața cu cineva. Durerea de a te trezi singur este sfâșietoare. Dar nimeni și nimic nu merită compromisul de a rămâne acolo unde nu te mai simți bine.

Am cunoscut cândva un om paralizat. Mergea în scaun cu rotile și făcea zilnic exerciții de recuperare. Se ridica și se așeza cu ajutorul mătușii sale. Mi-ar fi dăruit totul, mi-ar fi pus totul înainte. Doar să-i fiu alături. Pe undeva, ar fi fost un schimb reciproc…

Nu am putut să-i spun „da”. Nu mă putea vedea îngrijindu-l. Indiferent de ce mi-ar fi dăruit material, mi-ar fi luat sufletul și libertatea.

Așadar, mai puțin cu judecatul, vă rog…