Debutul meu în ale lecturii a avut loc în anul în care aveam examenul de capacitate (da, ce moment bun mi-am ales), când aveam nevoie de ceva care să mă deconecteze automat de la stres, ceva de care să mă bucur în tot acel haos al pregătirii pentru examen.

Cele mai bune cărți pe care eu le-am citit

Am avut norocul unei diriginte extraordinare, care m-a introdus în această lume împrumutându-mi cărți din biblioteca personală sau biblioteca școlii, iar una dintre cele mai bune cărți citite este chiar o carte recomandată de dânsa.

Anii au trecut, gusturile mi s-au schimbat, trec ușor de la o carte la alta dacă nu sunt impresionată de la început, iar uneori nu fac altceva decât să citesc acea cartea cel puțin două zile la rând, cu un regim milităresc, apă, pâine și somn.

„Mătușa Julia și condeierul” de Gabriel Garcia Marquez

Prima carte din seria preferatelor mele este „Mătușa Julia și condeierul” de Gabriel Garcia Marquez. Sincer, pentru vârsta de 15 ani cred că este puțin prea mult, la modul că abordează câteva subiecte care la momentul acela m-au șocat puțin, am pus cartea jos, m-am adunat, și am citit-o mai departe. Este povestea unui tânăr care se îndrăgostește de mătușa sa, însă cartea te transpune foarte ușor în poveste. Este foarte plăcută, și întotdeauna mă întorc la ea atunci când vreau să-mi amintesc de acele sentimente.

„Cell” de Stephen King

Apoi, cartea lui Stephen King, „Cell” care este prima carte citită a acestuia, fiind vorba de o eră apocaliptică unde telefoanele transformă orice om într-un fel de zombie. Detaliile din carte sunt perfecte, fiind una dintre cărțile pe care le-am terminat pe nerăsuflate, prima de acest gen. În plus, umorul lui Stephen King lovește când nu te aștepți, ca un fel de pauză de la toată oroarea romanului (autorul nu folosește telefon mobil, iar cartea este o reprezentație a repulsiei față de acesta). E singura formă de artă care nu este vizuală, fapt ce mi-a dat un sentiment de frică și panică. Stephen King este genial.

„1984” de George Orwell

Mai departe, o carte pe care o menționez absolut peste tot, „1984” a lui George Orwell, pe care am s-o ador întotdeauna, deoarece este uimitor cum poate pune în scenă ceva distopic, un fel de satiră a lumii moderne, mai ales a conducerii (comuniste, scuze, a trebuit s-o spun). Mi-a dat un amestec de emoții ciudate, însă poate fi luată ca un semnal de alarmă, deoarece se potrivește cu lumea în care trăim, deși cezura nu mai este atât de puternică, consider că este o bună reprezentare a umanității.

Iar la final, Fluturi!

Ah, am greșit, mi-au luat-o tastele înainte.

„Hoțul de cărți” de Markus Zusak

Ultima carte este „Hoțul de cărți” de Markus Zusak, care nu, nu este supraapreciată, mai ales dacă o citești la foc intens. O carte despre moarte, speranță și iubire (puțin, că sunt și naziști). Ecranizarea este decentă, însă este întotdeauna mult mai bine să citești cartea înainte de a viziona filmul. Sunt multe detalii extraordinare care se pierd în film, iar sentimentul nu e același. În plus, în film nu poți simți umorul lui Zusak, care totuși ne amintește că moartea, pe cât de reală este, pe atât de slabă se simte.

Așa că vă invit să ne contrazicem pe grup; putem avea o dezbatere absolut civilzată, dar eu sunt de părere că pisicile sunt cele mai tari din toată lumea. J