AcasăRoxanaBCuvinte din sufletul meuCover story: "Les miserables" din drumul meu spre casă

Cover story: „Les miserables” din drumul meu spre casă

Published on

spot_img

Cele trei stații pe care le merg cu autobuzul îmi oferă mai tot timpul câteva povești din acestea de dat mai departe. Îi privesc pe cei doi copii de șase, respectiv șapte ani, cum se foiesc pe scaunele pe care s-au așezat. Sunt murdari pe față și pe haine și vorbesc despre bani.

-Câți bănuți ați făcut azi? îi întreb zâmbind.

-Nimic, răspunde băiețelul.

-Ei, nu cred.

-N-am mâncat nimic azi.

-Iar nu vă cred. Acolo de o banană, un covrig, din tot ce ați primit azi, v-oți fi luat și voi…

-Așa ne zice…, răspunde fetița, prinzând puțin curaj. Ne zice să spunem oamenilor că n-am mâncat nimic.

-Cine? Mami?

Tăcere. Scot o portocală din geantă, că eu degeaba iau fructe la serviciu, nu mănânc aproape niciodată, dar tocmai bine, că le-o ofer lor. Băiatul o decojește, îi dă și ei jumătate, încep să mânance cu poftă, apoi observ că a lăsat cojile să pice pe jos.

-Te rog să iei cojile, să le bagi în buzunar, iar când cobori, să le arunci la un coș de gunoi.

Se uită la mine și râde, se gândește câteva secunde, apoi și le îndeasă în buzunarul mic. Cât pe ce să iasă hârtiile de un leu.

-Uite ce „Minciunilă” ești, zâmbesc. Ai zis că n-ai făcut bani, când colo, ai un teanc.

-Câțiva, zice făcându-mi cu ochiul şi mă uit invidioasă, că eu n-am învăţat, în 31 de ani ai mei, să fac asta :).

Apoi scoate și fetița câteva hârtii de cinci lei.

-Ce faceți cu ei când ajungeți acasă?

-Îi ascundem.

-Cum, nu-i dați lu’ mami?

-Nu, îi punem bine.

-Păi, pentru ce? Ce vreți să vă luați când o să strângeți mai mulți?

-Un fotoliu.

-Nu aveți un pat sau de ce vreți un fotoliu?

Nu am primit răspunsul, dar au început să pună și ei întrebări.

-Vrem și noi bani, ne dați? Sigur aveți!

-N-am, nu vedeți că merg cu autobuzul? De ce credeți că cei care nu sunt ca voi sunt plini de bani?

-Dar de ce mergeți cu autobuzul? schimbă apoi băiatul subiectul, mai ceva ca un om mare. De ce cu autobuzul ăsta? Ăsta este „autobuzul țiganilor”. Sunteți țigancă?

-Un pic, răspund amuzată. Nu vezi că sunt mai neagră decât voi?

Trebuia să cobor. Am văzut că se țin după mine.

-Doamna, noi mergem cu dumneavoastră.

Cred că e prima dată când sunt bucuroasă că mi se vorbește pe tonul acesta politicos. Niște mici „miserables” îmi vorbesc cu „doamna” și cu „dumneavoastră”.

-Nu puteți merge cu mine, haideți, duceți-vă spre casă.

-Nu, vrem să mergem cu dumneavoastră. Unde vă duceți?

Mă gândeam deja că a fost o nebunie să îi bag în seamă. Or să mă urmărească, or să anunțe restul ţiganilor și or să afle că locuiesc singură și… Doamne ferește, orice se poate întâmpla.

-Merg acasă, mă așteaptă bărbatul meu, zic rapid.

-Aa, păi aveți soț?

Da, la naiba, de ce mă întreabă așa sceptici? M-au „ginit” că n-am bărbat sau ce? 😅

-Am. Și este rău. Mă bate în fiecare seară. Mai bine vă faceți nevăzuți, că el nu este așa darnic ca mine și vă pocnește de nu vă vedeți.

-Vă apărăm noi, doamna!

Oh, fir-ar, cum mai scap de ei acum?

-Poate ne dă bani, zice apoi băiețelul.

-E zgârcit, nu-mi dă nici mie.

-Dați-ne dumneavoastră atunci. Că nu ne-ați dat nimic.

-V-am dat portocala pe care chiar aș fi mâncat-o în seara asta. E nimic?

-Păi, da, dar nu ne-a ajuns… Unde e soțul ăsta? Aoleo, e urâtul ăsta din stație? Ăsta burtos?!

Doamne, îmi vine să râd, dar mă abțin, că apoi chiar că nu mai scap de nebunii ăstia de copii.

-Nu e ăsta, mă așteaptă acasă. Hai, mergeți și voi.

A trebuit să ridic un pic tonul, le-am zis că își iau bătaie chiar de la mine, dacă nu se duc în treaba lor, ce le-oi mai fi zis eu acolo, cert e că mi-au urat „noapte bună” și s-au dus în stație. Adevărul e că pot să fiu și scorpie, atunci când e cazul :)))).

…Ok, sunt țigani. Și sunt murdari. Și needucați din cale afară. Și i-am băgat în seamă, sub privirile celorlalți oameni din autobuz. Bașca, o femeie s-a luat de ei spunându-le să transmită mamei lor că e o nesimțită și multe altele. Chiar e toantă. De ce crede că poate să facă ea educație în câteva cuvinte? În fi ne, eu… Nu pot să mă fac tot timpul că nu-i observ, ca și cum aș fi o anesteziată, lipsită complet de emoții. Şi nu e ca şi cum i-aş lua la mine acasă şi le-aş dat o farfurie cu mâncare (la o adică, nu o am nici pentru mine, cine stă să mai gătească acum, la ora asta?). Doar am vrut să vorbesc puțin cu ei, să aflu puțin care le este viaţa. Atât cât îmi permit ei să aflu…

Ultimele Articole

SINGLES PARTY: O noapte memorabilă în București

Singles Party, exact așa cum îi spune și numele, este o petrecere concepută pentru...

Cum am petrecut în Tabăra de Lectură de la Sinaia

Încă o Tabără de Lectură specială am avut și la Sinaia, alături de alți...

Books and Wine: O seară de excepție, cu Florin Piersic Jr, Daniel Zărnescu și Marius Neagu

Cea de-a patra ediție a evenimentului Books and Wine, organizată cu succes de iCarte,...

Books and Wine: O seară de poveste în București

Books and Wine a avut a III-a ediție și ne-a oferit o seară magică,...

More like this

SINGLES PARTY: O noapte memorabilă în București

Singles Party, exact așa cum îi spune și numele, este o petrecere concepută pentru...

Books and Wine: O seară de excepție, cu Florin Piersic Jr, Daniel Zărnescu și Marius Neagu

Cea de-a patra ediție a evenimentului Books and Wine, organizată cu succes de iCarte,...

Miroase a ploaie de toamnă

Miroase a ploaie de toamnă. Când vine octombrie, îmi place să cred că timpul încetinește....
error: Content is protected !!