Roxana B
Cine-și amintește testul meu de cultură generală cu întrebări de gramatică de clasa a opta să ridice două degete și să iasă la tablă. Cine nu, e în regulă, poate intra acum să-l facă și pe acela, și pe cel de mai jos. Vreo două s-ar putea să vă pună în dificultate (așa s-a petrecut la mine), așa că nu vă grăbiți ;).
În rest, vă doresc o săptămână cât mai ușoară! Dacă nu visez urât la noapte, mâine dimineață ne ”întâlnim” pe Youtube. Haideți, că știți de ce. V-am zis că lucrez la vlog. Și am decis ca mâine să fie prima zi în care apare. Apar adică 🙈. PS: Sunt emoționată ca un copil care primește coroniță și premiul I, deși nu mă premiază nimeni cu nimic 😁, așadar sper să fiți pe aproape 🤗. Mulțam anticipat!
Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…
Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…
Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…
Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…
Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…
Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…
View Comments
Mi_a placut !
M-am făcut de râs
Nu credeam că v-oi ajunge să răspund doar la 4 întrebări din 10. Cert, este, că m-am grăbit. Văd un lucru util pentru cultura generală. Bravo!
Mai taie din virgulele alea! In rest, las’ ca-i bun si 4. Ai timp sa ajungi la 10 .
voi
Destul de funny. Asta imi demonstreaza ca nu mai cunosc anumiti termeni gramaticali. Stau si ma intreb daca chiar am invatat despre asa ceva. :D
Ia-o ca pe o joaca. Si continua sa vii pe aici. Nu sunt intotdeauna teste de gramatica, dar alte teste da. In fiecare luni ;).
Ar fi excelent un email cu rezultatele ca sa putem sa batem toba prin vecini:)
Ar fi. Dar pe Facebook majoritatea se laudă cu print screen de 10/10 :D.
Super!6 din 10.Mi-am adus aminte de anii din generala.Foarte frumos!Multumesc!
9/10Ar trebui sa vedem mai des astfel de lucruri pe retelele de socializare.
Am ratat un răspuns și făceam 8. Ufffff.... Oricum un test interesant.
7/10 zic ca e binisor ptr cele 8 clase ale mele
Ai studiat acasa in afara celor opt clase? :) Da, e foarte bine. Ma intreb cum :).
8 din 10?! Ma credeam mai tare...ce-i drept nu am stiut ce sunt ciresele in forma de regionalisme. Suna-ma, cand mai ai teste.
Mi-a placut, 10/10
Recunosc 2 le-am pus la ghici