Par o nebună că mă apuc de multe lucruri din care nu creez o meserie? (am citat niște persoane acum). Par, știu. Dar m-aș bucura să înțelegeți… nu știi niciodată ce îți place până nu faci acel lucru. Dacă nu încerci, nu ai de unde să cunoști ce urmează. Viața este mereu surprinzătoare. Trăim într-o lume în care trebuie e să tragi tare pentru tine. Nu vine nimeni să te împingă de la spate si să-ți spună ce e bine și ce nu.

Spunea Rudyard Kypling: „Să ai curajul să spui DA, Să ai curajul să spui NU, Și-n fiecare clipă grea, Să fii mereu același tu”. Lucru mare să te poți respecta astfel.

Păi să vă povestesc dacă tot m-am apucat, nu? A fost ziua uneia dintre dragile mele prietene și am vrut să-i fac un cadou aparte, cu atât mai mult cu cât am venit la ea pentru prima dată în căsuța ei de vacanță de la Botoșani.

Am pictat un tablou. Inițial, am vrut să fie un tablou în care se află ea și 7 (Șapte este un câine superb). Dar poza pe care o aveam era blurată rău și nu mergea la fel de bine ca cea de pe care am făcut tabloul de mai sus. Și acum o să mă întrebați ce treabă are poza. Păi, are, dragilor. Chiar credeați că pictez eu așa grozav? Neah. În copilărie, tot ce desenam erau fetele Sailor și Mascatul În Frac .

Picture by numbers

Ei bine, acesta este un concept relativ nou apărut la noi. Zic relativ, pentru că e de vreo doi ani, cred, dar eu l-am descoperit de curând. Se alege o poză frumoasă, se trimite unei echipe, aceasta face un tablou și îți pune niște numere. Pachetul vine cu tot cu pensule și culori. Acum pare floare-la-ureche, așa-i? Țin să vă spun că e mai dificil de atât. Ai mare nevoie de atenție și de concentrare, pentru că sunt numere de dimensiune minusculă și trebuie să nu depășești. Mie mi-au greșit numerele, de exemplu. Și au fost foarte multe umbre, de aceea pare că eram bătută la unul dintre ochi .

Și poza originală, care nu a fost chiar uau, din cauza umbrelor (de aceea, nici nu mi-a ieșit perfect):

Prietena mea a fost încântată de cadoul acesta. Eu mă temeam nu că nu-i va plăcea, dar că o să i se pară deplasat un tablou cu noi pe perete (cu atât mai mult cu cât ei nu-i place prea tare să iasă în evidență – nu cum îmi place mie, care iată, m-am folosit de un titlu pentru a atrage atenția ). Să zicem că am vrut cumva să-mi marchez teritoriul, adică să am aici, în Botoșani, o cameră a mea. Și peste 20-30 de ani, să se întrebe copiii și nepoții: Cine o fi fost „Brănișteanca” asta care s-a semnat pe tablou?

PS: Primul tablou a fost cel de jos, de fapt. Am zis să-mi formez un pic mâna înainte de a mă apuca de un tablou mare.