Cum sunt bărbații de pe Tinder? :)

Bărbații de pe Tinder sunt mulți. Urâței. Cu burtică. Cu BMW-uri în a doua poza (bine că nu în prima). Strâmbi. Da, se strâmbă în poza principală; cred că merg pe ideea „cine mă place, mă place și așa”, adică natural și cu simțul umorului. Greșit, în opinia mea. Lucrurule acelea intime și mult mai personale le arăți puțin mai încolo. Nu uita: să nu dai niciodată tot ce ai, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți. Păstrează acolo un dram pentru tine :). Cum spuneam AICI.

Și trec la categoria cealaltă. Aia de bărbați fotogenici. Ochi frumoși (îmi plac ochii albaștri, de exemplu, poate pentru că nu-i am eu), buze cărnoase, mâini frumoase (atât cât sunt la vedere, că unii-și pun poze doar cu chipul, de parcă asta e tot ce contează).

Sinceră să fiu, dacă aș fi fost bărbat, cred că aș fi fost atent cum o cheamă pe tipa respectivă și ce prieteni comuni avem pe Facebook (ata pentru că tot este chestia asta legată de Fb, lucru care mă enervează teribil; mă trezesc că pe unii chiar îi duce capul la asta și primesc o grămadă de cereri de prietenie – sper să nu se ajungă la asta, totuși). În cazul în care nu mi-ar fi dat „like” pe Tinder (zic în cazul în care eram eu bărbat, nu pierdeți ideea, da?), deci nu am fi ajuns la binecunoscutul „match”, aș fi încercat să dau de ea pe altă cale. Și acum o să ziceți: „Ce pana mea se crede asta ~the princess from world~?” Well, nu e vorba că mă cred cumva, dar eu nu prea dau like. Foarte greu se întâmplă ca o persoană să-mi inspire ceva dintr-o poză, cel puțin nu cât să-mi dau seama cum e în viața reală. Bine, nu înseamnă că dacă vezi față în față pe cineva, și cunoști. Uneori, e chiar mai frumoasă viața virtuală. Îți faci ce poveste vrei, ești ce personaj vrei și joci rolul așa cum ai tu chef.

Bullshit. Normal că nu gândesc astfel. Eu iubesc viața, prin urmare o trăiesc cu toate nebuniile ei. Am mai spus asta în alte dăți: ce ar putea să-mi spună un bărbat în spațiul online astfel încât să mă facă să ies cu el? Pentru că ăsta este un pas important. Am mai zis AICI că e greu:).

Am mai deschis o dată Tinder. Acum un an, cam pe vremea asta (Şi am scris despre experienţa de atunci AICI🙂 ). L-am ținut vreo șate zile, apoi l-am închis și l-am șters din telefonul meu. Nu vă gândiți că m-a cucerit vreunul în săptămâna aia și mi-a tras-o, iar apoi nu mi-a mai dat niciun semn, astfel încât să fiu atât de dezamăgită că, vai, ce nemernici ordinari sunt toți bărbații. Nu. Adică nici nu s-a întâmplat asta, nici nu am ajuns la o așa concluzie despre ei. Mă rog, nemernici sunt, dar zău, nu avem și noi, femeile, o doză clară de nemernicie în noi? 🙂

De ce am cont pe Tinder?

Ei bine, asta e a doua zi de „Tinderică” (am luat-o de la capăt, n-o să le pun pe cele șapte de anul trecut :D). Faza e că, deși n-am notificări la el, îmi vine mie să intru și să mai văd „care-i treaba”. Anul trecut am vrut să fac o scurtă analiză, o mică documentare, ca să-mi fac articolul despre care spuneam mai devreme. Acum nu e așa. M-am cufundat cu totul în muncă, nu mi-am permis să mai ies, să mai cunosc oameni, să mai dansez, să mă mai joc etc. Și începe să-mi lipsească comunicarea cu un bărbat. Încep să simt dorul de cineva. Dorul de a conversa, de a flirta. Poate părea ciudată pentru unii sinceritatea mea aici. Dar nu trebuie să mire pe nimeni. Sunt în „casa” mea și pot scrie tot ce simt și  ce gândesc :).

PS: Poate am să transform totul într-o joacă de Tinder pe episoade :).

Sursa foto: productplacementblog.com