De Părintele Paisie am auzit acum mulţi ani, cred că prin anul II de facultate. O colegă mi-a oferit o cărticică, nu-mi amintesc exact, dar cred că se numea „Învăţăturile Părintelui Paisie”. Nu am păstrat-o. Nu am citit decât câteva pagini din ea, deşi avea poveţe şi pilde din care aveai multe de învăţat.

Şi mi-am reamintit de el, când am auzit de curând vorbele „Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce ştii, să nu faci tot ce poţi, să nu dai tot ce ai”. Am incalcat fiecare dintre cele patru reguli, cu buna stiinta, ori de cate ori viata mi-a dat ocazia sa fac asta. Pentru ca asa am fost intotdeauna: mi-a placut sa ma lovesc bine cu capul de pereti. Ca sa-mi invat lectia. Ca sa-mi inteleg experienta. Ca sa invat sa nu mai fac.

„Să nu crezi tot ce auzi”

Am fost o persoana a barfelor. Doamne, ce-mi mai placea sa barfesc! Ca o baba care iese seara la poarta si langa ea vine si restul de babe sa puna tara la cale, cum s-ar spune, adica cine pe cine a lasat, cine cu cine se mai iubeste, care cu care s-a mai batut etc. Cam asa si eu. Cum auzeam ceva, cum imi ardea limba sa dezvalui mai departe marele secret. Nu e bine, nu e frumos. Judeca inainte sa scoti ceva pe gura, caci odata spuse, cuvintele nu le mai poti lua inapoi, iar raul facut cu greu il mai poti schimba in bine. Acum sunt ceva mai retinuta, dar tot mi-a ramas acolo un pic din defectul de a vorbi mult si prost.

„Sa nu spui tot ce stii”

Ma leg aici de ultima fraza, si anume ca vorbesc mult. Sunt rezervata cu destainurile privind propria viata, insa uneori uit si ma ia gura pe dinainte. Daca cineva se deschide in fata mea cu povestile lui de viata (fie femeie, fie barbat), fac acelasi lucru, pentru o comunicare frumoasa si pentru ca, de multe ori, vreau sa-i arat acelei persoane ca nu e singura care a trecut prin multe, care a luat-o de la zero, care a cazut, care si-a julit genunchii, care s-a ridicat iar, si iar, si iar. Cred ca, uneori, ma destainui din compasiune fata de celalalt. Insa e bine sa tii pentru tine. Sunt ale tale si e mai corect sa nu spui mereu tot ce stii; se poate ca cineva sa se foloseasca de asta.

„Sa nu faci tot ce poti”

In ceea ce priveste binele, da, fa tot ce poti, pentru ca, fara doar si poate, exista o lege a compensatiei si nici nu stii cand ti se intorc faptele bune. Omul poate face mult rau, uneori chiar inconstient. Mai ales atunci cand simte ca puterea se afla in mainile sale. Nu fa tot ce poti, dar fa tot ce trebuie si tot ce tine de puterile tale sa faci lucrurile corect, care sa nu-ti afecteze stima de sine.

„Sa nu dai tot ce ai”

Vorba asta imi place mult, ce intelept era Parintele Paisie! Ca sa ajungi aici, tebuie sa iti dai credit sa te cunosti, sa te iubesti, sa te intelegi, sa te accepti. Au fost dati in care am daruit, fara sa primesc, fara sa astept macar ceva. La fel cum am si luat totul si n-am dat prea mult, din rautate, ambitie, egoism. In viata e bine sa ai un echilibru in toate, sa oferi, dar nu totul, sa dai, dar nu tot ce ai.