Acasă Filme „Fără armă în linia întâi”, un film spectaculos

„Fără armă în linia întâi”, un film spectaculos

0
„Fără armă în linia întâi”, un film spectaculos

„Pe timp de pace, copiii își îngroapă părinţii, iar pe timp de război, părinții își îngroapă copiii”

De la „Pianistul” nu mai văzusem un film cu atât de mult război. Sigur, în primul menționat, este altă idee, tema nu este tocmai asemănătoare, pentru că în „Fără armă în linia întâi” nu vezi evrei sau lagăre naziste, dar cel puțin la fel de mulți morți. Și, desigur, cele două filme au în comun faptul că sunt bazate pe povești reale, acțiunea petrecându-se în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Ce faci când cineva îți dă o palmă? Întorci și celălalt obraz, după cum bine știm că spune Biblia. În acest film vom vedea cum un om își păstrează credința în valorile și principiile sale de la început până la final.

Acțiunea se petrece în timpul bătăliei de la Okinawa din 1945. Dessmond Doss este un tânăr îndrăgostit de iubita lui, Dorothy, care îl roagă să rămână alături de ea, dar el alege să se înroleze în armată. Fără nicio armă. Pentru că Dessmond urăște armele și a jurat să nu pună mâna vreodată pe ele (veți vedea pe parcursul filmului de ce; indiciu: familia). Pe de altă parte, Biblia micuţă pe care o primeşte de la Dorothy este care îl ajută să spere şi să lupte.

Mi-a plăcut mult momentul în care Doss îl întreabă pe Dumnezeu, când era pe culme, în plin război, care este voia Lui. Și atunci începe să care răniții, unul câte unul, singur, până la 75. Am avut impresia, la un moment dat, când Doss și ceilalți se aflau sub focul inamicului, în plin infern, că acesta va pune mâna pe o armă și va începe să tragă. Nu s-a întâmplat asta. Omul a rămas credincios, chiar și în momentele în care putea să dispere. Toți, de la camarazi până la sergenți și generali, au încercat să-l convingă să renunțe la ideile lui, rănindu-l, umilindu-l, bătându-l, sfârșind prin a-și cere scuze față de acesta. Un moment impresionant este acela în care nimeni nu vrea să meargă la luptă până ce Doss nu spune rugăciunea pentru ei. Ce paradox: oamenii care au încercat să-l facă să renunțe la credință ajunseseră să creadă în fiecare cuvințel spus de acest tânăr.

Regizorul filmului este nimeni altul decât Mel Gibson, care nu a mai realizat un film de zece ani. Ca și în „Apocalypto”, nu mi-a înșelat așteptările. „Doss detesta violența, care nu se potrivea deloc cu principiile sale, cu convingerile sale religioase, dar, în același timp, voia să-și slujească țara în război, ca medic militar”, a spus Gibson.

„Fără armă în linia întâi” este, fără doar și poate, un film de Oscar. Prea bun, prea bine transpusă povestea tânărului acesta care a ales să lupte alături de camarazii săi, fără a-și trăda credința. O sa vedeți la final cum mare pare dintre cei care au luptat în acea sângeroasă bătălie, cu Doss în frunte, spun câteva cuvinte. Emoţionant 🙂 !

Articolul precedent Citatul zilei
Articolul următor Citatul zilei
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.