În urmă cu aproximativ 20-30 de ani, rolul femeii era bine stabilit şi delimitat. Că făcea şcoală sau nu, la o vârsta de 20+ îşi găsea ursitul sau era găsită, după caz, şi-și punea pirostriile. Dădea naştere câtorva copii şi gata treaba. Că muncea sau nu, era o opţiune. Acum, nu mai este nici pe departe aşa.

Tot mai des auzi fete ieşite proaspăt de pe băncile facultăţii care spun: eu vreau carieră, am vreme de copii şi măritiş. Bun, este foarte bine să fii independentă, să nu depinzi de bărbatul de lângă tine şi, dacă poţi crea un melanj între carieră şi viaţa personală, ar fi ideal. Multe nu pot sau nu vor.

Şi uite aşa, ajung pe la 30 şi ceva de primăveri, e adevărat, cu tot ce şi-au dorit pe partea materială: maşină, casă, un job sau carieră (că sună mai cool), vacanţe, ţoale şi alte lucruri care bucură până şi ochiul privitorului, daaaar sunt singure. Atunci se trezesc! Oare mai este timp şi pentru familie?

Ce preferă bărbaţii?

Cei mai mulţi spun: mie-mi place femeia independentă, să nu fiu nevoit să-i plătesc eu şi apa plată, să contribuie şi ea la cheltuielile conjugale, să fie pe picioarele ei, asta o face mai sexy. Numai că, ce să vezi, cu teoria stau bine, în realitate, sunt complet nemulţumiţi, ba mai mult, deranjaţi de potenţialul sexului frumos.

Nu le convine că pleacă în delegaţii (intervin gelozia şi posesivitatea), nu le place că au viaţă socială, că organizează frecvent ieşiri cu fetele şi tot aşa. Indiferent de ce fac ei, preferă şă ştie că acasă este una care îi aşteaptă, cuminte, pe silence, fără întrebări sau reproşuri, care să aibă grijă de cămin şi care să iasă afară doar când este trimisă. Şi parcă nici costurile duble, plătite dintr-un singur portofel, nu mai sunt aşa chinuitoare. Păi, bine, prietene, ne hotărâm şi noi ce vrem în stânga patului? Nu zic, doar întreb.

Autor: Ștefania