Văzusem trailerul acestui film în urmă cu doi ani, atunci când a apărut, dar nu mai știu din ce motiv nu am reușit să-l văd până acum. Este un film bun și te ține în suspans până la final. Cred că, după „Fata din tren”, despre care am scris AICI (de fapt, doar am făcut recenzia cărţii, nu am apucat să mai scriu și despre film), nu am mai văzut un film în care să nu mă prind cine este criminalul.

Cinci bărbaţi. Nu orice bărbaţi, ci bărbaţii altor femei. Genul de însurăţei care duc viaţă dublă şi care găsesc plăcere în afara căsniciei. Căci toţi îşi iubesc (cică) soţia şi copiii, pe care nu i-ar părăsi în veci, dar nici nu pot renunţa la viaţa extraconjugală, la noutatea, pasiunea şi dezinhibarea pe care le oferă „cealaltă”. Cunoaştem, nu? Doar se întâmplă zilnic şi în viaţa reală :).

Cei cinci prieteni buni (oare?) par să aibă o viaţă frumoasă, lipsită de griji, având luxul la ordinea zilei şi făcându-şi mendrele într-o mansardă din clădirea construită de unul dintre ei. Fiecare dintre ei deţine câte o cheie de la luxosul apartament (mă rog, ca idee, ar fi trebuit să fie luxos, însă nu mi s-a părut deloc, cred că s-ar fi putut lucra mai mult la partea asta), fiind astfel scutiţi de a mai pune la îndoială încrederea soţiilor lor la vederea diferitelor chitanţe şi folosirea cardului atunci când alegeau o cameră de hotel, în care îşi duceau „prăzile”. Numai că fix de la cele cinci chei pleacă şi problemele, atunci când aceştia găsesc în patul din apartamentul comun o femeie moartă şi toţi încep a se suspecta unul pe celălalt. La un moment dat, ai impresia că una dintre soţiile lor (sau chiar toate, împreună) este cea care a înscenat crima.

Actorul care ne-a impresionat în „Preason Break” ne place şi în acest film. Ne duce cu gândul că rolul i-a fost foarte bine distribuit, pentru că ne este indusă ideea că acesta ar fi gay şi în film, nu doar în viaţa reală (Wentworth Miller). Atât de timid, vorbeşte atât de puţin, te face să crezi că poate este un pămpălău, dar ştiţi vorba ‘ceea: mutul fXXX pământul.

„The Loft” a fost tradus de ai noștri ca și „Ispita” şi nici că se putea găsi o traducere mai bună, având în vedere cât de ţesută cu intrigi şi ispite este povestea. Filmul are o notă bunicică pe imdb (7,4 – orice film care are sub nota 7, mi se pare mediocru). Cred că, la fel ca și în cazul unei cărți, este foarte important să te facă curios și să te întrebi „oare ce mai urmează acum?”. Regizorul este acelaşi care a produs şi varianta originală din 2008, „Loft” (Erik Van Looy, despre care, recunosc, nu am mai auzit până acum, dar mi-a plăcut mult regia), iar dacă un remake e atât de bun, cred că celălalt este genial şi îmi pare rău că nu am ales să-l văd întâi pe acela.

„Oamenii pe care-i iubeşti sunt singurii care te pot răni”