Din filmul acesta nu afli cine l-a împușcat pe J.F.Kennedy, nici nu vei avea parte super acțiune, fiind vorba despre o dramă. Totul se axează pe sentimentele și stările prin care trece Prima Doamnă, după asasinarea președintelui, și nu pe evenimentele în sine, ce s-au petrecut în anii ’60. Nu mă înnebunesc foarte tare filmele care sunt de genul poveste în poveste în poveste, cel puțin nu în ceea ce privește dramele. Însă „Jackie” mă prinde încă de la început, de când un jurnalist, primul de altfel de la marele şi traumatizantul eveniment, vine la ea acasă pentru a afla ce se află în spatele femeii Kennedy.

Jackie se lasă cunoscută, dezvăluindu-i acestuia o altă faţă decât ce pe care o ştie poporul american, sensibilă, vulnerabilă, fumătoare înrăită, înlăturând acea „poker face” pe care o afişa atunci când se afla în faţa camerelor de luat vederi. Ar fi ieşit, desigur, o poveste senzaţională, extraordinară, lacrimogenă… dacă Prima Doamnă i-ar fi permis jurnalistului să scrie toate acestea, şi nu o poveste diferită, aşa cum vedem pe parcursul filmului.

Există un moment care îţi dă, pur şi simplu, frisoane, atunci când preşedintele este împuşcat în cap, sub ochii ei, iar Prima Doamnă, speriată, şocată, urlând şi strigând, îi ţine capul în poala ei, umplându-se de sânge pe taiorul roz, de care nu doreşte să se schimbe, pentru ca oamenii să vadă totul („Vreau ca ei să vadă ce i-au făcut lui Jack”).

Un alt moment care mi-a plăcut foarte mult este atunci când Jackie îi înfruntă pe toţi şi, cu toate că noul preşedinte nu este acord cu procesiunea pe care văduva lui Kennedy doreşte să o organizeze (în urma documentării asupra înmormântării lui Ambraham Lincoln), aceasta nu le dă de ales şi toţi se supun dorinţei ei.

„Eu nu am vrut faima. Am devenit, pur şi simplu, o Kennedy”, spune Jackie, însă ne dăm seama, spre final, că este doar o păcăleală şi că tot ceea ce încerca să facă Prima Doamnă era să atragă atenţia asupra ei, iar poporul american să-şi amintească de ea. Ceaa ce s-a şi întânplat :).

„Jackie” este un film bun, iar Natalie Portman (chiar dacă nu a primit un Oscar) interpretează genial, cu atât mai mult cât seamănă foarte bine cu adevărata Jaqueline Kennedy, atât fizic, cât şi la gesturi şi voce. „Este o combinație interesantă între faptul că cineva este blocat în propria durere și dorința de a crea, în același timp, o imagine pentru lume”, a spus Portman, atunci când a vorbit despre costumul roz, deux-pieces, amintit mai sus.

„Omul ar cheltui oricât pentru voturi, dar s-ar împotrivi să cumpere un tablou frumos”.

„O primă doamnă ar trebui sa fie întotdeauna pregătită să-şi facă bagajele”.

„Există două tipuri de femei: cele care doresc putere în lume şi cele are doresc putere în pat”.

„Vine o vreme în căutarea omului pentru sens, dar ne dăm seama că nu există răspunsuri. Şi când ajungi la acea oribilă şi inevitabilă realizare… o accepţi sau te sinucizi. Sau, pur şi simplu încetezi să mai cauţi”.