De câte ori v-aţi propus să renunţaţi la treburile zilnice, la haosul din viaţa voastră, job, copii, familie, cumpărături şi alte obligaţii pe care le aveţi, şi să luaţi oraşul la pas (indiferent care ar fi acela), fără să aveţi o ţintă exactă? Să va oferiţi o oră vouă, doar vouă, făcând orice. Să va luaţi o plăcintă cu mere şi să o mâncaţi pe bancă, într-un parc în care nu aţi fost niciodată, amuzându-vă împreună cu prichindeii care se prind în jocuri. Nu ştiu, orice.
Mi-a venit ideea asta zilele trecute. Mergeam pe stradă, cu o grămadă de chestii în cap, pe care le aveam de făcut. M-am trezit că mergeam în gol… Habar nu aveam unde merg, era în cu totul altă direcţie. M-am repliat rapid, pentru că aveam treabă. Dacă nu aveam, însă, m-aş fi lăsat purtată de drum şi de paşi până unde ar fi vrut ei să mă ducă. Ar fi o experienţă interesantă, aş zice. Indiferent că mergem pe jos sau cu maşina. E drept, cu maşină, variantele sunt mai multe, poţi ajunge în locuri mai îndepărtate şi poţi face mai multe în timpul pe care ţi l-ai alocat. Te poţi opri fix în locul care te îmbie să îl exploatezi.
Ai mers vreodată la picnic singură? Ia-ţi o pătură, cafeaua preferată, croissantul cu unt şi câteva fructe, o pătură şi cartea pe care o citeşti sau o alta, ce vrei tu, şi du-te în parc. Relaxează-te, dă-ţi timp de răgaz, odihneşte-ţi mintea, încarcă-te cu energie din natură. Nu am făcut-o nici eu, nu vă imaginaţi că eu am făcut tot ce scriu aici, dar văd la alţii şi dacă aştern aici rânduri, înseamnă că o fac pentru mine, în primul rând, că sunt gândurile mele pe care le împărtăşesc cu voi.
Ştiu că sună ciudat şi pe asta chiar nu cred că aş face-o, pentru că m-aş lovi de prejudecăţi (ştiu că e o prostie). Una dintre prietenele mele mi-a propus să mergem la un film. Nu aveam vreme atunci, aşa că ea s-a dus singură.
-Cum singură? am întrebat.
-Uite aşa! Mi-am luat „ronţănele” şi m-am dus la cinema. A fost foarte tare.
-Şi nu ţi-a fost târsă, că eşti singură? am zis iar, mirată.
-Nu, de ce? M-am bucurat de prezenţa mea.
Wow! Da, chiar aşa este. Am luat şi eu în calcul. Dacă la cumpărături merg singură şi îmi place, pentru că nu mă bate nimeni la cap că stau prea mult în cabina de probă sau că mă uită Dumnezeu prin magazine sau că mă decid foarte greu, înseamnă că mi-ar plăcea şi la cinema, pentru că aş fi doar eu cu mine.. Bine, şi vecinii, dar ei sunt cu ale lor.
Cred că, în goana şi în nebunia asta de lucruri pe care vrem să le facem, intrăm într-o rutină şi uităm să mai ieşim din ea. Uităm să mai fim spontani, ceea ce duce, uşor, uşor, la pierderea farmecului vieţii. Şi e păcat!