N-aş fi crezut că voi ajunge aici mai devreme de… să zic 40 de ani. Am considerat mereu că acesta este un loc pentru oamenii de vârsta a doua, a treia. Adică mai pentru babalâci, aşa. De vârsta mea, foarte puţini.

Şi cum am eu o vorbă, never say never, căci nu ştii încotro te duce viaţa. Dar nici că-mi pare rău.

Iată că am ajuns să văd şi eu Lacul Techirghiol, să mă nămolesc şi eu cu miraculosul nămol şi să mă scald şi eu în apa care face minuni. Şi, sinceră să fiu, nu ştiu ce am păzit până la anii aceştia de nu am venit aici. Bineînţeles, nu regret verile de la Costineşti, Mamaia sau Eforie. Dar nici nu simt nevoia să mai merg pe plajele din staţiunile enumerate.

În schimb, la Techirghiol abia aştept să revin. Pentru că eu am probleme cu reumatismul (nu de acum, ci de când eram mică, mă durea foarte tare ba o mână, ba un picior atunci când se apropia ploaia). Vreo lună de zile mi-a fost  bine. Nicio durere nicăieri. Acum două zile, chiar înainte să înceapă să plouă, am simţit cum începe să mă doară piciorul. Nici nu auzisem informaţiile de la Meteo. dar imediat în noaptea respectivă a plouat. Am calmat durerea cu nişte creme, dar tot nu se compară cu nămolul-minune.

Am stat doar câteva zile şi am folosit tratamentul cu nămol doar o dată pe zi. Poate dacă aş fi stat două săptămâni, aşa cum mi s-a recomandat, n-aş mai fi suferit de dureri reumatice un an întreg. Dar tot a fost fain. Aproape că mi-am îndeplinit un vis: să fiu mulatră :). M-am cremuit bine de tot cu nămolul urât mirositor şi am stat aşa până s-a uscat complet pe mine. Apoi m-am scăldat, după care am dat cu ulei de măsline pe tot corpul pentru a mă bronza rapid.

În afară de asta, mi-a mai plăcut liniştea, pe care n-am întâlnit-o nicăieri până aici. Chiar simţi că te relaxezi atunci când te plimbi pe aleea din jurul lacului sau chiar şi când stai la plajă. Nu am crezut, însă, că voi întâlni atât de mulţi copii bolnavi într-un singur loc. Copii cu diverse handicapuri, alături de părinţi ce speră că se vor vindeca la Sanatoriul Balnear din Techirghiol. Şi eu sper şi mă rog, când îmi amintesc, pentru ei. Mi-e milă.

Şi acum, să vă povestesc puţin despre acest lac, despre care toată lumea a auzit (trăiască nenea Goagăl!).

Legenda Lacului Techirghiol (Tekirgöl)

Faptul că România este o ţară superbă, cu peisaje magnifice, nu mai este un secret pentru nimeni, nici măcar pentru străini. Aşa s-a întâmplat şi acum multe sute de ani, când mulţi turci au decis să rămână pe meleaguri româneşti, fiind fermecaţi de frumuseţile descoperite aici.

Pe atunci, era un un paşă bătrân şi sărac, pe nume Techir, care-şi ducea traiul împreună cu măgarul său, la fel de bătrân, Beghir. Într-o zi, paşa începu să se simtă tot mai rău, umflându-i-se picioarele şi durându-l din ce în ce mai tare. Îşi aminti el că are un prieten hoge – preot musulman – şi se gândi să-l viziteze. Se urcă pe măgar, cu chiu cu vai, şi stătu în genunchi până când hogele îi citi din Coran, în speranţa că se va simţi mai bine. Nevăzând o schimbare, plecă trist şi abătut, gândindu-se că Dumnezeul lui l-a uitat, mulţumindu-se cu dragostea prietenului său, Beghir. Măgarul, aşa beteag cum era, s-a îndreptat cu bătrânul în apa sărată a lacului, unde s-au scăldat şi s-au tăvălit bucuroşi în nămolul moale şi negru. Azi aşa, mâine aşa, până când bătrânul paşă a observat că s-a înzdrăvenit, că picioarele i s-au dezumflat, iar măgarul pare să fie într-o formă de invidiat.

Astfel, turcul a hotărât să-şi facă un bordei chiar pe malul lacului. Vestea însănătoşirii lui s-a dus mai departe şi toţi oamenii bolnavi şi betegi au venit la el să afle minunea. De atunci, lacul poartă denumirea Techirghiol, adică „Lacul lui Techir„.