Sau „N-ai să mai întâlnești nicăieri, în viața ta, o iubire așa cum ți-a oferit prostul de mine”, dacă este să citez fraza completă a unui iubit din copilărie-adolescență-maturitate. Le pun pe toate, pentru că am întâlnit acest tipar în toate cele trei etape. Și eu sufeream după iubire și atenție, ce-i drept, așa că un „prost” care mă iubea era extraordinar în viața mea. Îl pun cu ghilimele doar pentru că citez, însă nu am considerat niciodată pe nimeni așa. Adică era prost, dar nu pentru că mă iubea pe mine .

Când auzi vorbele astea, să nu le crezi, te rog. Este doar o „manevră”, dacă îi pot spune astfel, prin care respectivul încearcă să facă psihologie inversă cu tine, folosindu-se de orice unealtă pentru a te convinge cât de mult pierzi în viață, odată cu pierderea lui.

Bullshit. E plin pământul de bărbați, la fel cum e plin de femei. Faptul că te-ai despărțit de el este doar o dovadă de curaj pentru tine însăți că o poți lua de la capăt. Ai impresia că e capăt de lume după o despărțire, dar chiar nu. Poate că vei simți compătimirea celor din jur, pentru că oamenii tind să creadă că e sfârșitul lumii atunci când pui punct unei relații longevive.

Eh, oamenii vorbesc multe. Un singur lucru este important aici: cum te simți tu cu tine. Cum te vezi tu pe tine. Cum te ridici în momentul în care simți că ți s-au înmuiat genunchii și ți s-a dus toată forța.