Nici nu ştiu ce deranjează mai tare. Că am fost respinşi sau că suntem înlăturaţi? Nu, nu este acelaşi lucru şi o să explic de ce. Să fii refuzat înseamnă să nu primeşti nicio şansă într-o posibilă relaţie socială, fie ea de prietenie, iubire sau de aderare într-un grup. Să fii înlăturat e cu totul altceva. Înseamnă să fii acceptat pentru o perioadă oarecare, ca mai apoi să ţi se închidă uşa-n nas.

O să mă raportez în special la relaţiile amoroase, că acolo este buba şi ne doare pe cei mai mulţi dintre noi. Se întâmplă frecvent, mai ales când întâlnim persoane noi, care ne plac şi pe care ni le imaginăm într-un fel, alături de care ne proiectăm un viitor, doar că totul se întâmplă în imaginaţia noastră.

El este încă în anii copilăriei, vrea să se bucure de jucăriile pe care nu le-a avut poate atunci când era mic şi, dacă ne aducem bine aminte, aşa eram cu toţii pe la 9-10 ani, ne plictiseam rapid, oricât de mare ar fi fost maşina sau păpuşa. După câteva zile voiam una nouă. Aşa şi ei/ele. Nu se gândesc la ceva de durată, ci doar până îşi fac treaba, după care schimbă. E adevărat, se întâmplă şi să îi placă foarte tare jucăria şi să nu mai vrea să o înlocuiască. Dar sunt rare cazurile.

Atunci intervine refuzul. Tu vrei mai mult, el nu sau invers. Astfel că persoana respinsă se simte înlăturată şi ia lucrurile atât de personal, încât este convinsă că nu o vrea pe ea şi punct. În fapt, adevărul este altul. Nu vrea o legătură permanentă, nu are nimeni nimic personal cu tine. Asta trebuie să înţelegem noi, de aici pleacă toate complexele şi procesele de conştiinţă: dar ce am? pe mine de ce nu mă vrea? Ce au Maria, Ion sau Georgeta în plus faţă de mine? Cum ce au? Sunt noi, e de ajuns!

Sursa foto: youtube.com