Pe meleaguri românești: O zi pe Valea Doftanei

Simți nevoia să ieși câteva ore să te relaxezi și nu știi unde? Ei bine, dacă te afli în București, Pitești sau împrejurimi, ai nimerit unde trebuie, pentru că azi vă povestesc unde puteți petrece câteva ore, fără a face o veșnicie pe drum și chiar fi înapoi acasă înainte de a se lăsa întunericul:).

Pentru că planul era altul cu o zi în urmă, și anume să mergem la Lacul Scropoasa, unde am fi făcut un traseu de o zi întreagă (Cheile Zănoagei, Cascada 7 Izvoare etc, dar revin la momentul respectiv cu informații), nu am apucat să fac documentare, să știu exact ce avem de făcut în Valea Doftanei. De obicei, plec cu lista făcută (fie în țară, fie în afară), iar de data aceasta știam doar de Barajul Paltinul, de Valea Doftanei și de Astra.

Lacul și Barajul Paltinul

Lac de acumulare petru apă potabilă (pentru orașele Câmpina și Ploiești), Barajul Paltinul a fost construit între anii 1966 și 1971. Este întins pe o lungime de trei kilometri și este situat în județul Prahova, pe Valea Râului Doftana.

Primul lucru pe care îl remarci la Paltinu este apa, care pare să aibă o culoare destul de apropiată de verde-smarald-turquoiz. După care, desigur, întreaga priveliștă oferită. Este mic dacă îl comparăm cu Vidraru sau – nu știu – poate cu Siriu, unde v-am povestit AICI, când am mers cu Claudia la Lacul Vulturilor, numit Lacul fără Fund.

Valea Doftanei

Unul dintre acele locuri instagramabile (după cum am spus, de altfel, și în story-uri pe Instagram – aici pentru FOLLOW) este Valea Doftanei, o comună care s-a format prin unirea satelor Teșila și Trăisteni (istoria celor două începând încă din vremea dacilor). Este un loc liniștit și deloc deranjant că vii să faci un grătar. Noi am fost trei femei, nu ne-am fi pierdut timpul cu aprinsul grătarului și statul lângă carne 😀 și, cum am ajuns destul de devreme (în jur de ora 10.00), nu era nici prea aglomerat, nici mult fum și miros de carne (cam atunci începuseră să se aprindă focul și să sfârâie micii). Mie mi-ar fi plăcut tare mult să încerc ”cașcavela”, deoarece comuna Valea Doftanei este renumită pentru acest festival anual al caşcavelei, un altfel de cașcaval (cum nu am mâncat niciodată, n-aș putea spune despre ce e vorba, însă ne-a spus cineva că rețeta originală aparține unui grec care, aflat în vizită prin zonă, le-a învățat pe gospodine cum să o prepare). Anul acesta a fost anulat – ca mai toate festivalurile, de altfel – din cauza restricțiilor privitoare la pandemie. Așa că am pornit cu gândul să mâncăm la renumita pensiune Atra, un loc și mai celebru pe Instagram :).

Pensiunea Atra

Cum nema ”cașcavelă” (e haios, îmi vine să-l păstrez pentru ”nema cașcaval” pentru situații de criză :D) și oricum voiam să ajungem aici pentru a vizita, am zis că cel mai potrivit ar fi să mâncăm ceva la renumitul hotel Astra. Însă aici se poate doar cu rezervare și doar după ora 13.00. Locul este minunat, a meritat să ajungem aici. Chiar este adevărată oază de liniște și, când am mers la Recepție, am văzut foarte multe diplome (deci nu degeaba are 5 stele; și 5 stele la un hotel în România înseamnă ceva). Fetele spun că nu ar veni să se cazeze aici decât cu partenerii. Pentru mine e perfect și cu, și fără :D. Aș scrie, aș face vloguri, aș citi, aș dormi și aș mânca (și ceva în plus, dacă aș fi însoțită, mă rog, voiam doar să spun că e relaxant din toate punctele de vedere :P).

Așadar, am ”mâncat” poze. După ce am fotografia din toate colțurile posibile, ne-am dus la Veverița nu-știu-cum, o cabană de care auzisem că e ok pentru a lua masa ( ca de obicei, eu iar am avut o mică nemulțumire și neplăcere: pastrama de oaie nu era fragedă, ceea ce am și întrebat înainte de a comanda – în fine, servirea nu mi s-a părut uau, noroc cu ciorba și ardeiul iute, cu astea nu dai niciodată greș :D).

Cheile Doftanei, Rezervația de brad Glodeasa, Vârful Secăria și Pasul Predeluș

Unde trebuie să mergem data viitoare când vom reveni în această zonă? Cu siguranță în cele trei locuri scrise mai sus, în intertitlu. Și când te gândești că noi chiar am ajuns aici… Cum spuneam, nu am fost foarte pregătite, prin urmare nici documentate. Am pus pe Waze Cheile Doftanei, însă nu am găsit punctul din care să plecăm pentru a face un mic traseu. Așa că ne-am mulțumit cu pârâul.

Pentru Rezervația de brad Glodeasa nu am fi avut timp (eram puțin condiționate, întrucât una dintre fete trebuia să ajungă devreme în București), care este singura din țară și a doua ca mărime din Europa. Iar de Vârful Secăria – nu-mi vine să cred, dar chiar citisem cu o seară în urmă, însă am uitat să notez, adică am uitat de tot de el. Am trecut pe lângă strada care duce către acel vârf (se poate merge cu mașina, după care pe jos). Din ce am înțeles, ai parte de o panoramă superbă din acest vârf, deci vă rog să nu-l săriți dacă ajungeți pe-aici – m-aș oftica pentru voi cel puțin la fel de tare cum mă oftic pentru mine că nu am urcat acolo :).

În ceea ce privește Pasul Predeluș, de asemenea, nu am fi avut timp pentru el, deși are o altitudine de numai 1295 de metri. Din câte am aflat, acesta este o atracție pentru iubitorii de munte, fiind chiar locul de unde izvorăște râul Doftana. Însă nu sunt singurii munți pe care poți ajunge dacă începi să faci tresee în zonă. Mai ai Zănoaga, Baiu Mare, Unghia Mare și cea Mică, Patru sau Steioasa și mulți alții.

Dar pentru că nu am ajuns în locurile menționate, ne laud că am făcut un mic ocol de vreo opt minute și am urcat într-un sătuc. Ștefania tot întreba unde mergem (ea fiind la volan). E puțin ciudat sentimentul să nu știi unde mergi, mai ales dacă tu conduci, știu, dar m-am făcut că știu eu unde mergem (deși habar n-aveam). Doar am zărit un sat cu numele Șotrile și am indicat să o luăm într-acolo. A fost plăcut pentru drumul în sine, pe care îl tot urcam și-l urcam, simțind altitudinea. Ne-am oprit pentru a face câteva fotografii pe lângă căpițele de fân și ne-am întors :D.

Traseu București – Valea Doftanei

O poți lua prin Târgoviște sau prin Ploiești. Noi am ales varianta a doua și am făcut în jur de două ore (cu tot cu oprit la benzinărie). Sunt cam 112 kilometri, iar drumurile sunt ok. Excepție aș spune că face doar drumul care duce către Atra. Cinci stele, nimic de zis, merită locul, dar până ajungi la ei îți rupi mașina. Probabil aparține primăriei, dar cu atâtea stele și diplome, oare nu ar putea asfalta acea porțiune de numai un kilometru? În rest, a fost o zi tare faină, cu glume, râsete, povești. Pentru alte locuri despre care am mai scris, dați o căutare – “Pe meleaguri românești”:).

GALERIE FOTO