Vă mai amintiți voi oare de acești munți? Ni s-a povestit despre ei la una dintre orele de geografie 😁. Sau… poate vă amintiți de Alexandru Vlahuță, cu a lui carte, ”România pitorească” ☺️. În aceasta pomenește scriitorul român de Lacul Vulturilor sau Lacul fără fund. Vlahuță amintește de el tocmai pentru că se află în inima munților Siriu, într-o zonă pitorească, ferită de ochii turiștilor (exceptând turiștii care se încumetă să pornească în căutarea lui, adică JE fiind una dintre aceștia 😜).

Munții Siriu

Localitatea Crasna – Valea Urlătoarea – Poarta Vânturilor – Lacul Vulturilor (peste 1400 m)

Marcaj: triunghi albastru

Durata: 3-3,5 ore

Cum am ales acest loc superb, Lacul fără fund?

Nu știu cum să vă spun cum e cu munții aceștia, dar odată ce ai făcut un traseu și ai ajuns pe-un vârf, te îndrăgostești iremediabil. Ce bine-ar fi să fie la fel și-n dragoste! 😅 Adică după ce te îndrăgostești, să nu mai găsești cusururi, să te bucuri de drumul acela, că nu se știe ce e până la destinație. În fine, să rămânem la munți, zic, că-s și mai aproape, și mai rapid de ajuns la ei 😁.

De câteva zile tot “coc” asta, să ajung aici ☺️. Cum spuneam și într-un story pe Instagram, ce țară minunată avem! Sigur nu sunt cei mai frumoși munți din lume, dar pentru mine, ca român, sunt superbi. Iar eu nu sunt o mare împătimită a munților, nu am făcut din asta o prioritate, însă de fiecare dată când urc un vârf mă reîndrăgostesc de munți. De data aceasta, am mers să caut Lacul Vulturilor, zis și Lacul fără fund. Mă documentam despre niște cărți (pentru cine nu este în grupul de pe Facebook iCarte, iParte, îl invit acum) și, întâmplător, am dat peste ”România pitorească” de care spuneam la începutul articolului. Și de aici am dat de acest lac, nu foarte cunoscut de români. Vă dați seama că acum caut cartea lui Vlahuță, da? 😜

“Aici spun ciobanii că vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici își învață puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufașii regi ai înălțimilor”

(„România Pitorească”, de Alexandru Vlahuță).

PS: Noi n-am văzut niciun vultur (poate de la vreme 🙂)

La ce oră am plecat și cât a durat traseul?

Din păcate, nu a fost cea mai favorabilă zi pentru acest traseu. Potrivit prognozei, ne așteptam să plouă, însă tot am continuat planul făcut acum câteva zile (așa e când are Roxana idei, ține morțiș să le pună în practică 😁). Inițial, trebuia să fim o gașcă de patru-cinci fete, însă am rămas doar două. Și ce bine, că aveam de povestit:). Plecarea era plănuită la 06.00 AM, dar am pornit cu o jumătate de oră mai târziu la drum. Și deși îți arată doar 120 de kilometri din București până în Buzău, Waze ne spunea că vom ajunge în aproape trei ore. Am fi vrut să mergem pe traseul marcat cu roșu, ce pornește din Lunca Jariștei, însă ne-au spus locuitorii din sat că am face în jur de patru ore și jumătate (aveam frontală la noi, însă problema era ploaia). Așadar, la sfatul acestora, am ales să mergem prin Crasna, pe marcaj albastru (Slavă Cerului, că am obosit îngrozitor! – pentru cine e conectat pe Instagram, a văzut la story-uri aseară 😁).

Ne-am mișcat extraordinar de bine. Pentru că noi nu am știut că se poate merge cu mașina pe drumul forestier (care e de vreo opt kilometri), am luat-o pe jos. După care a mai urmat o porțiune de vreo trei kilometri prin pădure, apoi am ajuns într-o câmpie care ducea până la Poarta Vânturilor, unde se întâlnesc curenţii de aer de pe toate crestele din zonă (o să vedeți de ce îi zice așa; chiar începe să bată vântul acolo și te ia rău cu frig, mai ales că ajungi transpirat după atâta drum), iar ultimul, în sfârșit, destinația noastră, Lacul Vulturilor. Acum, ca timp, a fost de vreo trei ore. Însă depinde de ritmul fiecăruia (Claudia, de exemplu, îl făcea în două ore și ceva, dar am încetinit-o eu; nu știu de ce am obosit așa tare, parcă mai mult decât pe Jepii Mici, iar Lacul Vulturilor este un tradeu ușurel, adică e doar de rezistență, nimic periculos).

Legenda Lacului fără fund. Ce povestesc localnicii

Ei bine, se spune că un cioban, care se cam săturase de această meserie, şi-ar fi părăsit turma de oi şi și-a aruncat bâta în acest lac. Însă după un an a găsit-o plutind în Dunăre.

O altă poveste despre acest loc retras în inima munților spune că oamenii au construit un drum pe sub lac în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Se pare că aceștia voiau să inducă în eroare armata germană, iar tancurile ce au intrat pe acel drum nu au mai ieşit la suprafaţă niciodată.

Și multe altele. Ce știm noi care e realitatea? Noi doar ne bucurăm de minunăția pe care o oferă prin acest peisaj: un lac în jumătatea unei cîmpii, în inima unor munți 😊.
Cu ce ne-am întâlnit pe drum?

Știți cum a zis un clasic, să ne bucurăm de ce ne oferă drumul, potecile, apoi de destinația în sine. Sigur, lacul este superb pus acolo în jumate, însă pe drum vezi tot soiul de cascade micuțe, de unde poți bea apă rece și curată (nu m-am prins care a fost Cascada Crasna Urlătoare, însă). Auzisem de existența caprelor negre pe acest drum, dar n-am avut noroc să întâlnesc (nici de această dată, cum nici pe Piatra Craiului nu am putut vedea flori de colț 😓). În shimb, era cât pe ce să ne întâlnim cu ursul :))). După ce am făcut câteva poze (și zeci de story-uri, dar noroc că e super drăguță Claudia, fără să simtă că o exasperez cu astea 😁), am mâncat câte un sandvich și am luat-o din loc pentru că ne era foarte, foarte frig. Nu am mers mult însă, pentru că am profitat de cei care treceau cu mașinile de teren și am întrebat dacă au și pentru noi două locuri. Erau cei de la Team Adventure, care s-au nimerit fix oe sufletul Claudiei, pentru că ea face foarte multe sporturi. Am aflat pe drum că la un kilometru de noi câțiva turiști s-au întâlnit cu ursoaica și trei pui. Tare mi-ar fi plăcut să-i văd! (să văd și eu ceva, orice animal sau pasăre pe munte). Tot de pe drum am ”cules” patru copii care nu mai puteau să urce împreună cu părinții lor, așa că le-am făcut loc cu noi în mașină. Iar apoi ne-am simțit ca-n Rai când am ajuns la mașina noastră și ne-am putut schimba de toate hainele ude până la piele.

Izvorul Bucuriei

Cei de la Team Adventure ne-au recomandat să mergem și aici, să ne bucurăm de încă un peisaj mirific. Și de o ”zamă” bună, că iar ni se făcuse foame 😋. Aici te poți caza atât la pensiunea lor, cât și la cort, pe malul lacului unde mulți stăteau cu undița să prindă ceva pește.

Lacul de acumulare Siriu

Pozele și filmulețele finale (n-aveam cum, pare rău, trebuie să trăiască și Instagram cu TikTok 😅) au fost făcute acestui superb și uriaș baraj. Lacul Siriu este, pur și simplu, unul dintre cele mai frumoase peisaje pe care l-am văzut vreodată. Este, de asemenea, una dintre cele mai faine destinații turistice din județul Buzău. Construcția acestui lac a durat aproape 20 de ani, iar scopul lui este alimentarea cu apă potabilă a localităților din zonă.

RECOMAND Lacul fără fund!

Da, categoric. E un loc superb în care vă doresc să ajungeți. Ar fi minunat să faceți asta pe vreme frumoasă (deși întotdeauna e capricioasă pe munte). Ar fi ieșit altfel fotografiile dacă era soare :). Sper să vă fie de folos acest articol și vă aștept părerile dacă ați fost aici sau urmează:). Iar în această perioadă munții României mi se par cei mai la îndemână, așa că porniți la pas prin țară cât de mult puteți și profitați la maximum de această vară ☺️

Ce trase am mai făcut?

Eu urc pe munte când și când. De trei, maximum cinci ori pe an, să zic. Ceea ce e foarte bine, având în vedere că nu urcam deloc. Tot ceea ce am făcut au fost mici și ușoare drumeții, începând acum puținit ani. Prima urcare a fost pe Jepii Mari, la Cascada Urlătoarea (acum, că mă uit pe articol, îmi dau seama ce ”fițos” mă îmbrăcasem, nicidecum pentru munte :))… Nu, de fapt, prima dată a fost la Cheile Grădiștei, într-un team building și de aici am ales un scurt traseu de vreo două ore, iar acum trei ani am mers undeva prin apropiere de Stuttgart, când am vizitat niște prieteni și am mers să facem puțin hiking (de ce n-oi fi scris și atunci un articol?, că acum nu mai țin minte unde am fost…). După care am mers pe Cheile Turzii, când am fost la Cluj, anul trecut. Apoi am ales Jepii Mici. După care, ordinea firească (pentru că asta îmi doream) – Piatra Craiului (eu crezând că se face Craiul așa, în câteva ore, dar de fapt, am urcat numai pe Piatra Mică, căci acel traseu mare, pe Creastă, am înțeles că e de vreo 12 ore – cred că în septembrie ar fi singura dată când aș putea să merg, dacă nu, anul următor). Și cam atât cu munții. Îmi place mult să fac asta, dar, cum spuneam, nu am transformat-o într-o prioritate:).

GALERIE FOTO

DISTRIBUIȚI
Roxana B
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

LĂSAȚI UN MESAJ