Vă prezint recenzia romanului „Tatuatorul de la Auschwitz”, scris de autoarea Heather Morris și publica în ianuarie 2018. 

Titlu: Tatuatorul de la Auschwitz
Autor: Heather Morris
Gen: Beletristică

Recenzie „Tatuatorul de la Auschwitz” de Heather Morris

Peste trei milioane de cărţi vândute, carte tradusă în peste 45 de ţări, bestseller în SUA, Canada, Chile, Australia, Noua Zeelandă, Olanda, Belgia, Polonia etc, romanul cel mai bine vândut în Marea Britanie, Irlanda, Portugalia… bla bla bla. Băi chiar aşa?! Cartea asta trebuie să fie genială! Îmi spun eu. Are toate premisele: carte despre Holocaust, poveste reală, iubire născută într-un lagăr de concentrare, acest Lale care a supravieţuit pentru a-şi spune povestea… trebuie să fie bună. Nu bună. Excepţională.

Greşit! E o carte mediocră şi asta e cel mai bun lucru pe care îl poţi spune despre ea. Citind-o mă întrebam dacă autoarea se chinuie să scrie fără talent sau îi vine natural.

Cum să scrii o carte despre Holocaust care să nu reuşească să îmi smulgă mie o lacrimă? Mie, care bocesc la poezii pentru copii precum “Căţeluşul şchiop” şi “Gândăcelul”. Eu, care plâng la valsurile lui Eugen Doga şi la ştiri despre poluare. Băii… eu plâng şi la reclame şi să nu mă mişte deloc un roman despre ororile de la Auschwitz?! Nu credeam că e posibil.

Cum să pun această carte în bibliotecă pe raftul destinat celui de Al 2-lea Război Mondial şi Holocaust? Cum să o aşez lângă capodopere care mi-au făcut pielea de găină, alături de care am plâns cu sughiţuri?

Povestea romanului „Tatuatorul de la Auschwitz”

#spoileralert

Lale ajunge în lagărul de concentrare de la Birkenau. Pentru că vorbeşte mai multe limbi străine şi e descurcăreţ devine tatuator şi face naveta între Birkenau şi Auschwitz. Mor câţiva oameni pe acolo, el se îndrăgosteşte de Gita şi ea de el, el găseşte o floare care se ofileşte, le convinge pe nişte fete să-i dea bijuterii găsite în bagajele noilor prizonieri pe care el le schimbă cu mâncare dar mai și păstrează dintre ele, Gita se îmbolnăveşte şi el îi cumpără medicamente prin intermediul unor zidari. Gita se face bine şi evadează.

Când se împlinesc 3 ani de când e în lagăr Lale se hotărăşte să plece şi el aşa… pur şi simplu. Se mai împrieteneşte cu nişte ruşi şi devine peşte pentru aceştia, o regăseşte pe sora lui, apoi îşi cumpără o căruţă şi o găseşte pe Gita. Sfârşit!

Uite cum am rezumat o carte în câteva fraze! Sunt genială sau ce?

Credeţi-mă că nu am omis nimic. Niciun fel de emoţie sau vreo intenţie de a trezi un sentiment. Până şi evadarea lui Lale se întâmplă fix cum am descris-o.

“Afară Lale se uită la deţinuţii care stau leneşi prin curte şi la gardienii care par şi mai leneşi. Trei ani, Mi-aţi luat trei ani din viaţă. Nu vă mai dau nici măcar o zi. În spatele barăcilor, Lale merge de-a lungul gardului, scuturându-l în căutarea unui punct slab. Nu-i ia mult până găseşte unul. Gardul e ieşit la nivelul pământului şi el reuşeşte să-l tragă spre el. Neobosindu-se măcar să verifice dacă îl vede cineva, se strecoară pe dedesubt şi se îndepărtează calm.”

Concluziile mele despre cartea „Tatuatorul de la Auschwitz”

Serios?! Unde e povestea reală în asta? Au murit un milion de persoane la Auschwitz doar pentru că nu le-a trecut prin cap să iasă pe sub gard?!

Cel mai grav e că știu că la baza romanului stă o poveste fabuloasă și incredibil de emoţionantă. Mi-l imaginez pe Lale cel bătrân povestindu-i fiului său Gary experienţa cutremurătoare a celui de al 2-lea Război Mondial. Pot jura că îşi înghițea lacrimile doar pentru a mai putea spune un cuvânt apoi încă unul, că i se vedeau în ochi ororile la care a luat parte. Mi-l imaginez privindu-şi cu silă mâinile cu care transforma oamenii în numere, durerea și vina cu care a trebuit să tăiască.

Cum ai reușit, draga mea Heather Morris, să transpui o poveste atât de emoţionantă într-o carte atât de fadă?