sursa foto: netdoctor.cdnds.net
Fie că ești singură sau ai iubit, soț, partener etc cred că te va interesa acest articol. Am să spun niște lucruri despre un subiect nonverbalizat de către femei, și anume despre masturbare. Ei, haideți, dragilor, unele dintre noi o fac mult mai des decât bărbații și este un act sănătos atât pentru psihic, cât și pentru fizic.
Onania este un obicei extrem de natural, având în vedere că poate fi perceput ca ceva involuntar, din moment ce au fost remarcate mișcări asociate acestui tip de activitate la sugari. Acest obicei începe uneori la vârste foarte fragede. La fetițele mici, este un gest inconștient ca și roaderea unghiilor sau suptul degetelor. La fetele între 12 și 15 ani devine un gest conștient care urmărește satisfacția sexuală. Au fost cazuri în care fetițele și-au introdus în vagin un ac de siguranță, o agrafă de păr, un creion doar din curiozitatea de a ști dacă acolo este un orificiu, lucru pe care îl verifică atât la nas, cât și la urechi.
Eu sunt de părere că este foarte important să îți descarci energia sexuală atunci când simți că este cazul să o faci, pentru că niște lucruri de genul acesta, pe care hotărâm să le inhibăm, ne pot afecta mult mintea, ne pot influența în mod inconștient, putându-se ajunge la scăderea stimei de sine sau la neîncredere în sine. Atâta vreme cât ești tu, singură, în intimitatea ta și nimeni nu te deranjează poți să te relaxezi în acest mod pentru că te ajută să îți reglezi nivelurile hormonale. Dacă o faci în timpul menstruației, poți să îți reduci semnificativ durerile.
Desigur, te poți masturba fix așa cum simți tu, dar dacă tot am punctat despre masturbarea la menstruație, mă văd nevoită a menționa că nu este igienic să introduci degetele sau jucării sexuale în vagin în timpul menstruației pe motiv că zona aceea este mult mai vulnerabilă în această perioadă și cred că este bine să rămâi la masarea clitorisului până la obținerea maximului plăcerii.
Nu este o regulă să ai un singur orgasm per masturbare, poți să ai atâtea câte simți nevoia, astfel încât să te simți eliberată complet de presiunea sexuală și nu numai. Noi putem obține mai multe orgasme decât bărbații atunci când ne implicăm într-un act, dar asta nu înseamnă că avem, unii sau alții, un număr limitat de orgasme în viață. Totul vine din creier, orgasmul tău depinde 50% de tine atunci când faci sex, și 100% atunci când te masturbezi. Cu cât ești mai relaxată și mai deconectată de stresul cotidian, cu atât poți avea parte de o intensitate mai mare atunci când este vorba despre plăcere sexuală.
Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…
Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…
Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…
Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…
Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…
Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…