Mă bucură nespus de mult să vă văd că mai există oameni cu suflet mare. Mihaela Guiaș, împreună cu soțul ei, Liviu, au pus bazele Fundației Casa Lidia și trag din greu să-i înrețină pe cei 14 copii pe care îi au în grijă, fără să primească vreun ajutor de la stat. Singurii care îi ajută sunt oamenii, localnici sau prieteni. Oameni simpli şi modeşti, care nu au provenit dintr-o familie cu bani, Mihaela şi Liviu au pornit de la a oferi mâncare şi haine copiilor străzii care îşi trăiesc zilele prin canale. Însă simţeau că acest lucru nu este suficient şi voiau să facă şi mai mult pentru copiii nevoiaşi şi bătuţi de soartă atunci când au fost abandonaţi în plină iarnă de către mamele lor. Astfel, cei doi au decis să deschidă o casă de copii. Nu au beneficiat de fonduri europene sau de vreun ajutor. Totul s-a făcut în familie.

În comuna Domneşti, la aproximativ 10 km de Bucureşti, zăreşti o casă ce nu pare să aibă ceva deosebit faţă de celelalte case din jur. Însă când păşeşti pe uşă, primeşti căldura a 14 feţe zâmbitoare. Nişte copii despre care constaţi că sunt foarte deştepţi, după ce stai puţin de vorbă cu ei. Şi îţi spui în minte: Bine că au primit o şansă! Pentru că, datorită celor doi oameni cu suflete mari, copiii aceştia beneficiază de o casă, de o masă, de o supă caldă şi nu numai, de haine curate, dar mai ales de educaţie. Pentru că să nu credeţi că stau şi cerşesc. Nu, cu toţii merg la şcoală, la grădiniţă, învaţă, unii joacă fotbal, cu toţii fac ceea ce le place.

Aşadar, singură-singurică, am dat câteva telefoane, m-am întâlnit cu câteva persoane şi, astfel, am reuşit să strâng o sumă bani. Aici altă poveste: am rămas mută când au scos teancul de bani pe care abia îl puteau cuprinde în mână și „rupeau” câte 50-100 de lei. Nu știu, poate e un făcut, de ce ai mai mult, de aceea ți-e mai greu să dai de pomană. Dar mă bucur și pentru aceia pe care i-au dat; la urma urmei, datorită lor, am putut să le ofer o mică bucurie acestor suflete în prag de sărbători. Cred că sunt chiar rea şi judec cam mult. Cine mai dă în ziua de azi ceva gratuit? Fără să vadă cu ochii lui unde se duc banii. Pentru că oamenii aceştia au mers pe încredere. Nici măcar nu am apucat să le prezint situaţia.

Ce nu ştiu eu cum să fac este să-i ajut cu nişte materiale de construcţie. În casa în care locuiesc copiii, plouă, iar tavanul e sub orice critică. Acum este iarnă, dar când se va topi zăpada sau când va ploua, vă imaginaţi ce haos va fi acolo. Au neapărat nevoie de un acoperiș nou. Am luat legătura cu cineva care are materiale de construcție, dispus să-i ajute. Însă lucrurile astea nu se mișcă pocnind din degete, mai ales când nu depinde de tine.

Am cumpărat exact ce mi-a spus Liviu că au nevoie. Nimic altceva în afară de alimente. Chiar m-a rugat să nu cheltui banii pe ceva ce nu este necesar. Dar, credeţi-mă, dacă aş fi avut mai mulţi bani, aş fi luat măcar câte o jucărie pentru fiecare copil. Am fost şi eu mică şi ştiu cât de drag îmi era când venea cineva la mine şi aruncam ochii spre geantă să văd dacă mi-a adus o jucărie. Aşa sunt toţi copiii. Indiferent câte jucării ar avea, niciodată nu sunt suficiente. N-am putut să le ofer această bucurie, aşa că am început să mă joc cu ei. Parcă nici nu i-a interesat că am venit cu mâna goală (pentru că cei mici nu au văzut alimentele, le dusesem într-un depozit, înainte de a intra în casă la ei). Bucuria lor a fost atât de mare, iar a mea a dublă când le-am luat mânuţele frumoase într-ale mele şi m-au privit cu ochii mici de copii care au fost cândva foarte amărâţi.

 Nu am văzut la ei laptop-uri sau smartphone-uri, cam nimic din ceea ce vezi azi în casele unor familii care au copii. La trei ani, un copil care provine dintr-o familie nu neapărat bogată, dar cu venituri suficiente cât să facă poftele odraslei, ei bine, un astfel de copil se joacă deja pe Playstation. Pe când aceştia nu îşi permit. E greu să creşti un singur copil, darămite 14! Ce să ofere oamenii aceştia mai înainte?

Partea materială nu poate substitui dragostea de părinte, dar pe bună dreptate că în viaţa reală părinte este acela care te creşte şi te educă, nu acela care te aduce pe lume. Am rămas  plăcut surprinsă când am văzut atitudinea Mihaelei faţă de toţi copiii. Se poartă ca o mamă cu ei, oferindu-le o educație aleasă, fiind foarte respectuoși și știind când să vorbească și când nu. Femeia spune că nu i-ar da spre adopție pentru că toți sunt frați între ei și n-ar suporta să fie despărțiți.