AcasăRoxanaBCuvinte din sufletul meu"Sunt scriitoare și doresc să vorbesc cu pilotul!"

„Sunt scriitoare și doresc să vorbesc cu pilotul!”

Published on

spot_img

Unele nebunii le poți face la orice vârstă. Trebuie doar să ai puțină îndrăzneală. În ziua în care am plecat spre Milano, am trecut printr-o mie de stări, fiind agitată, supărată, nervoasă, cu multe emoții, din cauza anumitor peripeții. Acum le pot spune peripeții, căci mă amuză.

Nu știu unde naiba mi-a fost mintea, dar iată-mă la aeroport, după ce am făcut check-in-ul, că nu am buletinul la mine. Cu o seară înainte, schimbasem portofelul, ca să iau unul mai micuț, pentru că nu aveam nevoie de toate actele și de toate cardurile. Numai că, odată cu actele de la mașină, am scos și buletinul. A naibii grabă și neatenție! Îmi venea să-mi dau palme în aeroport, iar apoi îmi venea să plâng. Am trimis-o în grabă pe prietena care mă însoțea să ia taxiul și să-mi aducă buletinul. Aveam la dispoziție o oră. Eu stau în Drumul Taberei (aproape Ghencea, după cum zice lumea), iar Otopeni… stiți unde e. Singura mea speranță era să nu se închidă poarta fix la ora la care era trecut pe bilet, adică la 12.45. Prietena mea a ajuns la 12.47. Am zis că asta e, l-oi fi pierdut, dar nu am niciun motiv să nu încerc până la final, că cine știe, poate-poate, am noroc. Cu bagajul după mine, cu geanta pe braț, cu tocuri (micuțe, ce-i drept, dar totuși tocuri) și cu o pălărie care îmi acoperea fața, am luat-o la fugă, făcând slalom printre oamenii care stăteau la coadă. „Mii de scuze, dar am zbor acum, pierd avionul!”, spuneam cu sinceritate. Ca și cum ar fi trecut Papa, oamenii s-au despărțit în două coloane, permițându-mi să trec. Unde nu s-a mai putut, m-am băgat pe sub benzile care erau puse pentru ca oamenii să intre pe rând și am trecut tot mai în față. Gata, am o persoană înaintea mea. Numai că persoana asta nu știu ce naiba explica, ceva fără sens, din ce mi-am dat seama. M-am dus lângă ea și i-am spus: „Îmi pare rău, povestești altă dată, eu pierd avionul!”. Controlorul de pașapoarte a zâmbit, mi-a zis să-mi dau pălăria de pe față, gagica de lângă el zâmbea și ea; bun, eu sunt, fugi la poartă, că tocmai se anunța că se închide. Aici altă poveste. „40 de euro pentru bagaj„, spune încrezuta de controloare. În zadar i-am explicat că am cumpărat acel troler special din duty free, tocmai pentru a fi luat „de mână”, degeaba i-am zis că eu circul de ceva ani cu acel mic troler, că circulă și mama mea cu același tip de troler, și prietena mea. În zadar am pus trolerul în suportul pentru bagaje ca să-i arăt că încape (l-am forțat un pic, recunosc, dar important e că a intrat până la urmă). „Plătiți sau nu călătoriți”, a insistat ea. „Dar ești nesimțită?”, îmi stătea pe limbă să-i strig. Nici ea, și nici compania nu se îmbogățesc cu acei 40 de euro de la mine, serios. Puteam bine-mersi să-mi fac un bagaj mare pe care să-l pun la cală. Serios.

Într-un final, ne-am înțeles. Am plătit.

Ajunsă în avion, pe scaunul de la geam (în sfârșit, un lucru cu adevărat bun și norocos; am nimerit la geam – de regulă, nu mă uit pe bilet, las așa, cum se nimerește), m-am liniștit. Eram obosită după toate cele, voiam să mă relaxez, să mă odihnesc. Zborul a fost așa plăcut, m-am bucurat atât de mult de el! Ce bine e să nu ai foarte mulți bani și să nu călătorești oricând vrei. Oamenii care au libertate materială nu se mai bucură așa de lucruri precum un zbor cu avionul, ci doar de shopping-ul și de vizitele din țara în care merg. Să te uiți pe geam și, pur și simplu, să simți o bucurie nemărginită. Să privești munții cu zăpadă, să te uiți la casele ce par minuscule de sus. Bucurii mici și simple, precum cele din plimbarea mea cu trenul de acum câteva săptămâni.

Și acum să vă spun de unde vine titlul. Așteptând la toaletă și privind stewardesele, mi-a venit ideea de a le spune fetelor că sunt scriitoare și că doresc să vorbesc cu pilotul. Fetele au transmis mai departe, pilotul iar este de acord să ma cunoască și să vorbim când ajungem la sol. Altă bucurie, aceasta a venit dintr-o idee nebună, total neprogramat. Nu știam ce să-i spun pilotului când îl voi vedea. Mi-am storcit creierii în speranța că am să găsesc niște întrebări potrivite. Și apoi am găsit soluția: să cer o carte de vizită și să ne auzim mai târziu.

M-am dus spre cabină, am intrat cu zâmbetul meu mare, fără teamă și fără emoție, și mă uit de la stânga la dreapta, pentru că erau doi piloți. „Corect, asta uitasem complet, pilot și copilot, desigur”, mi-am spus în sinea mea. Un ungur și un român.

-Bună, eu sunt Roxana. Nu vă rețin mult, vă spun pe scurt de ce mă aflu aici, nu înainte de a vă mulțumi că ați fost așa draguți și m-ați primit.

Mi-au făcut loc pe un scaun și m-au ascultat cu atenție.

-Am scris un roman, iar eroul meu este pilot de avioane.

-Erou nu sunt, dar pilot, da, spune românul zâmbind.

-De tine am nevoie, îi zâmbesc la rându-mi. Cartea este deja la editură, pentru corectură, deci este terminată. Numai că doresc să revin puțin la subiectul acesta, aviația, domeniu în care eu nu dețin foarte multe cunoștințe. Am nevoie de un pilot, care să mă ajute cu ceva informații.

Stewardesele făceau deja semne și șopteau că întreg autobuzul mă așteaptă. Ne-am strâns mâinile, le-am mulțumit din nou (nu, nu am primit cartea de vizită, aproape că au și râs când am cerut-o… dar facebook și mail, da :); doar suntem în secolul tehnologiei, ce naiba?! 😀) și am luat-o la fugă pe scările avionului, observând că eram o priveliște minunată pentru cei din avion, care nu înțelegeau de ce trebuie să o aștepte pe „Fata cu pălărie”, după cum auzisem că mă numise cineva (zău că parcă mă și simțeam ca o scriitoare).

O să vă întrebați, probabil, unde mă conduce acest stil de a fi pe care eu îl am. Nu sunt scriitoare. Am omis să le spun celor doi că abia acesta este primul roman. În această carte pe care am scris-o (și care, da, este la corectat), personajul principal masculin este pilot pe avioane mici. Are un accident, rămâne cu paralizie și cu răni, iar mai departe… scrie-n carte :). Poate că niciunul dintre piloții pe care i-am cunoscut zilele trecute în avion nu va sta să răspundă întrebărilor mele. Dar am încercat. Ce am de pierdut? Doar câștig, indiferent de rezultat. În viață, importante sunt experiențele, nu pun atâta preț pe cuvintele „câștigător” sau „pierzător”. Important este să joci. Să joci la ruleta vieții :).

Ultimele Articole

SINGLES PARTY: O noapte memorabilă în București

Singles Party, exact așa cum îi spune și numele, este o petrecere concepută pentru...

Cum am petrecut în Tabăra de Lectură de la Sinaia

Încă o Tabără de Lectură specială am avut și la Sinaia, alături de alți...

Books and Wine: O seară de excepție, cu Florin Piersic Jr, Daniel Zărnescu și Marius Neagu

Cea de-a patra ediție a evenimentului Books and Wine, organizată cu succes de iCarte,...

Books and Wine: O seară de poveste în București

Books and Wine a avut a III-a ediție și ne-a oferit o seară magică,...

More like this

SINGLES PARTY: O noapte memorabilă în București

Singles Party, exact așa cum îi spune și numele, este o petrecere concepută pentru...

Miroase a ploaie de toamnă

Miroase a ploaie de toamnă. Când vine octombrie, îmi place să cred că timpul încetinește....

Tabara iCarte, iParte: ZIUA 2 – La pas prin Ferma Cobor

A doua zi din Tabăra iCarte, iParte a fost la pas prin Ferma Cobor....
error: Content is protected !!