Despre Munții Căpățânii zău că nu-mi amintesc prea multe de la ora de geografie. Iar despre Vârful lui Roman sau Buila Vânturarița nici atât. Le-am descoperit weekendul trecut, așa că vă invit la acest mic jurnal pe meleagurile românești:). 

Vârful lui Roman, 1850 m, situat la aproximativ 17 km de oraşul Horezu.

La Nord: Latoriței, Ciunget, Malaia

La Est: Stanele Cocora și Piscu Lung, Buila

La Vest: Vârful Ursu, Stâne

La Sud: Mănăstirea Alina

Încep cu munții, exact cum a fost și ordinea. Întâi am ajuns în Târgu Jiu, la prietena mea Ioana, iar a doua zi am urcat în munți. Eu am uitat să întreb, ea a omis să-mi spună, așadar nu am știut că nu e pic de semnal și aproape că am fost dată dispărută două zile . A fost frumos datorită peisajelor, dar trebuie să recunosc că nu-mi place să fiu atât de lipsită de restul lumii, nu mai mult de o zi-două .

Dacă mi-ați citit și celelalte articole, sigur v-ați prins că nu sunt eu o montanistă/munțomană (apropo, nu știam că ambele sunt în DEX :D). Iubesc natura și munții, dar cei din urmă nu au atât de multă prioritate încât să ajung deseori acolo.

Însă de fiecare dată când am ocazia și prind puțin timp, mă aventurez. Fie că am de mers ceva kilometri prin zăpadă, unde primele picioare de om care au călcat au fost… ale mele (înaintea mea fiind doar iepurii sau ce alte vietăți or mai fi mers pe-acolo – vedeți în story-urile mele de pe Instagram).

Nu am făcut un traseu programat și gândit, dar pentru a ajunge la cabana din Vârful Roman nu ai acces cu mașina decât până la un anumit punct. Nu este o zonă care să țină de o primărie anume, așadar singurii care dezăpezesc sunt cei care dețin pensiuni (cred că maximum șapte pensiuni am numărat pe toată porțiunea de 15 kilometri).

Nu am știut la cât răsare soarele, așadar nu l-am prins la țanc, dar tot mi-am încălzit sufletul (și chiar chipul) cu razele lui :P.

Drumurile, nu destinația

A spus-o un clasic, o susțin și eu. Înainte abia așteptam să ajung undeva. Acum doar mă bucur mult de ce întâlnesc pe drum, de peisaje, de natură, de companie. Am avut mult noroc pentru că am prins zăpadă. Ninsese cu doar trei zile în urmă.

Farmecul drumului constă în trasee sălbatice, drumuri pe care nu au mers decât câteva mașini, stâne de oi și de vaci, familii cu copii jucându-se în zăpada de peste un metru, aventurieri plimbându-se cu ATV-urile.

Din păcate, nu am reușit să vizităm mai nimic, deoarece cabana prietenei mele încă nu este terminată și a fost nevoie să facem una-alta; îmi place să dau o mână de ajutor și să pot contribui cu ceva . Nu există magazin, ioc semnal, doar tu și natura. Uneori, e  fain și chiar necesar să ajungi și în astfel de locuri.

Chiar dacă trebuie să cari apă cu cârca, la propriu, pentru că vă spuneam că nu ai acces cu mașina decât până la un anumit punct (mai exact până la Pensiunea Vârful lui Roman; nu mă deranjează să le fac reclamă gratuit, deoarece datorită proprietarului am putut ajunge cu mașina măcar până aici). Avem totuși curent în zonă datorită generatoarelor şi panourilor fotovoltaice. 

Proiect de 10 milioane de euro

Doi oameni de afaceri au încercat aici o investiție uriașă: nu mai puțin de zece milioane de euro, pentru o pârtie de schi cu o lungime de 800 de metri şi o instalaţie de teleschi, o a doua pârtie, cu o lungime de 5.000 de metri şi o instalaţie de telescaun; toate acestea ar fi trebuit finalizate la sfârșitul anului 2021.

Zona a fost promovată și denumită ca o “Elveție a României”, ceea nu e greșit, dacă ajungeți și vedeți peisajele, pentru că zona are un potențial turistic uriaş. Din păcate, cei doi afaceriști nu au luat în calcul câteva aspecte extrem de importante: stațiunea nu avea curent electric, apă şi canalizare, iar drumul de acces era aproape impracticabil iarna. Pentru a ajunge din Horezu la Vârful lui Roman, ai de urcat un drum de 14 kilometri în serpetine și nu este loc pentru două mașini.

Când ne-am întâlnit cu un șofer care venea dinspre pensiune, treaba s-a complicat ușor, chiar dacă aveam o mașină 4X4 și am putut intra în zăpadă pentru a crea puțin spațiu să treaca cealaltă mașină.

E păcat de locul acesta cu atât de mare potențial. Cum spuneam mai sus, nu există curent, nu există apă curentă şi nu este canalizare. Dar există pârtia de schi. Cel puţin, primii 800 de metri din ea. Unii deja au pus anunț de vânzare a pensiunilor construite.

Târgu Jiu, cu a lui eroină și minunata operă a lui Brâncuși

Ne întoarcem la Târgu Jiu acum, pentru că nu vreau să las acest orășel “nepovestit” . Surprinzător că are așa multe case frumoase, unele în stil brâncovenesc, dar știam desigur de  sculpturile deosebite create de Constantin Brâncuşi.

Târgu Jiu este mic – pentru mine, cel puțin, care am trăit în Pitești si mai apoi în București – dar este cel mai mare din județul Gorj. Acesta a dat României numeroase personalități, printre care cel menționat mai devreme, Constantin Brancuși, Gheorghe Magheru, Horațiu Mălăele, Ecaterina Teodoroiu și Tudor Vladimirescu.

Rămân puțin la Ecaterina Teodoroiu (nu foarte mult, căci nu va fi un articol cu lecții se istorie), despre care prietena mea spune, citez, “Dacă ar fi să mă nasc în acea perioadă, aș vrea să pot face tot ce a făcut aceasta femeie; o admir enorm!”. 

„Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi” 

– Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, 23 august 1917

Osemintele Ecaterinei Teodoroiu sunt îngropate chiar în centrul oraşului, în Piaţa Prefecturii (foto mai jos).

Opera lui Brâncuși

Mai spun și eu că Brâncuşi a fost un sculptor ce a făcut cunoscută România peste hotare? Acesta a avut expoziţii în Franţa, Elveţia, Anglia, SUA şi Olanda, iar talentul şi creativitatea sa au fost foarte apreciate de iubitorii de artă.

Cele trei componente – Poarta Sărutului, Masa Tăcerii şi Coloana Infinitului – reprezintă un omagiu adus eroilor ce au fost jertfiţi în primul război mondial. Sunt singurele creaţii brâncuşiene situate în aer liber, aflate pe o axă de peste un kilometru.

Constantin Brâncuși: “Coloana mea nu poate avea nici soclu, nici capitel, cum au coloanele antice, ea nu are nici început și nici sfârșit” – exact așa .

Mă opresc aici, deja am lungit articolul, dar sper că v-am captat puțin atenția. Revin cu alte locuri faine din Târgu Jiu – Horezu pe la anu’, când plănuiesc să fac o nouă vizită (Vai, cât de rău îmi pare că nu m-am oprit în Pădurea Colorată Dumbrava! Pentru unii am înțeles că nu e așa spectaculoasă, dar e ceva ce nu vezi în fiecare zi și pe orice drum ).

Acum câțiva ani am mai fost prin zonă, unde am vizitat Mănăstirea și Peștera Polovragi, dar am pierdut pozele. Vă mai las câteva fotografii cu ce am mai vizitat prin oraș (apropo, nu știu dacă am gorjeni pe-aici, dar m-a fascinat Universitatea, am fotografit-o din toate unghiurile :Pș și liceul Tudor Vladimirescu mi-a plăcut foarte mult, hm… cam tot ce are arhitectură, ce să mai! :P).

Ah, încă un lucru interesant și care a ținut presa pe jar, cât și locuitorii orașului și nu numai este legat de Arethia Tătărescu, al căreu bust a fost dat jos de pe soclu pe motiv că avea sânii mult prea mari. Dacă nu greșesc, bustul a fost ridicat chiar ”noaptea, ca hoții”, pntru cine își mai amintește expresia.

Arethia Tătărescu, supranumită “marea doamna a Gorjului”, este cea care l-a ajutat pe marele artist Brâncuși să realizeze ”Coloana fără Sfârşit”, ”Masa Tăcerii”, ”Poarta Sărutului” şi ”Aleea Scaunelor”. În schimb, nu deraznjează pe nimeni că fix în centrul intersecției orașului Târgu Jiu se află un alt bust (mai jos, în galeria foto). Ș

i uite așa am ajuns noi cap de afiș în publicațiile britanice, care au scris despre cum un ministru al Culturii a luat decizia de a îndepărta bustul celei menționate din cauza… ”sânilor prea sexi” (sau ”prea mari”, ceva de genul).

Un An Nou fericit, cu multe realizări și să ne aducă tot ce ne-a lipsit în acest 2020!

PS: Mulțumesc că ați trecut pe la mine, iar dacă vă plac articolele, vă invit să vă abonați :).

Articolul Pe meleaguri românești: Târgu Jiu și Vârful lui Roman apare prima dată în Roxana B.

Nu sunt foarte ușor de impresionat și nu plâng la filme, de exemplu, dar câteva scene mi-au adus lacrimi in ochi: fragmentul despre importanța unui câine în viețile noastre, cel în care autoarea a descris-o pe Alexandra văzându-și copilul nou-născut conectat la aparate, rugăciunile pentru el. Apoi noaptea în care s-a „rupt” de Denis, după accident și ultimele pagini, în care vorbeau despre gemenii care urma să vină pe lume.

Roxana Brănișteanu a ilustrat foarte bine societatea noastră, exact așa cum este și nu vreau să detaliez mai mult aici. De asemenea, am savurat fragmentele în care a povestit despre stațiunile montane, despre Geneva, precum si despre locurile frumoase din țara în care trăim.

Iar Alexandra! Deși am văzut în review-uri că alți cititori ar fi luat-o la palme pentru că îi agasa, eu am iubit-o! Cartea pare a fi monologul ei interior, atât de sincer, atât de deschis! Am perceput-o ca fiind foarte frumoasă, stilată, sinceră, pasională, inteligentă, open-minded, rebelă, curajoasă, luptătoare, dură și sesibilă în același timp, o femeie care dă dovadă de compasiune, o prietenă devotată, impulsivă, erudită, conștientă de faptul ca este atât de frumoasă, sinceră, non-conformistă si o persoană verticală. Câte calități! Suferea uneori de misandrie și nu o învinuiesc…  Ideea este că m-am regăsit in multe aspecte din viața ei :).

COMANDĂ ACUM DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Articolul Recenzie: „Dragostea pe strada mea” de Roxana Brănișteanu apare prima dată în Roxana B.

Este o carte pe care am aşteptat-o cu nerăbdare şi emoţii, nu numai datorită autoarei, dar şi pentru că m-am simţit părtaşă la naşterea ei, având ocazia să o citesc în varianta de manuscris.

Cu toate cele scrise mai sus, recenzia de faţă este scrisă de Eliana cititoarea, nu Eliana prietena autoarei, aşa că îmi voi permite să fiu sinceră şi deschisă.

COMANDĂ ACUM DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Titlu: Dragostea pe strada mea

Autor: Roxana Brănişteanu

Gen: Beletristică

Spoiler alert

Romanul debutează în forţă chiar cu punctul culminant, Alexandra, protagonista descoperind că este înşelată. Flavius, omul cu care plănuia să îşi împartă viaţa, alege să aibă o aventură cu Olga, una dintre prietenele iubitei lui. Această dezamăgire declanşează traumele din copilărie ale Alexandrei care o să-i bântuie de aici înainte toate acţiunile.

Viaţa protagonistei tinde să capete sens când îl întâlneşte pe Denis, un vechi prieten al tatălui ei, de care fusese îndrăgostită în copilărie.

Ce urmează apoi? Nebunie… un copil cu fostul iubit, un accident de avion, o despărţire, o regăsire, pe scurt o succesiune de evenimente haotice, dar care reuşesc să îţi pună sângele în mişcare.

Modul cum e scris romanul

Romanul e scris simplu şi fluid, incluzând multe replici uzuale ceea ce conferă naturaleţe poveştii şi mai ales dialogurilor. Pe alocuri mi s-a părut prea natural scris, cred că unele jargoane nu îşi au locul în cărţi. Nu mi-au plăcut nici apelativele siropoase, prea multe, prea peste tot.

Am apreciat personajele secundare, bine conturate şi individualizate, dar şi introspecţiile Alexandrei, deşi mai era loc de ceva sentiment acolo.

COMANDĂ ACUM DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Protagonista

Nu am rezonat deloc cu Alexandra. Am perceput-o ca pe o femeie instabilă emoţional, care îşi îneacă problemele în alcool şi ţigări sau se aruncă în orice braţe masculine: când Flavius, când barmanul, când Denis, iar Flavius apoi Robert, dar parcă îl iubeşte pe Denis…

La un moment dat nici măcar traumele trecutului sau experienţele prezentului nu mai puteau servi drept paravan pentru instabilitatea acesteia. Uneori pare din două poveşti diferite: când e o femeie puternică, când vrea să se înece în cadă, când are principii morale solide ,când pare o „gold digger”.

Alexandra mi s-a părut un personaj incomplet. Mi-ar fi plăcut să dea motive atât cititorilor, cât şi personajelor cărţii să o iubească sau să o urască.

Povestea

Îmi place povestea. E actuală şi m-a prins de câteva ori, dar unele evenimente mi s-au părut forţate şi greu e digerat. Nu am înţeles de exemplu cum de i-au trecut paralizia şi mutilarea lui Denis, cum de Alexandra nu l-a recunoscut la Mega Image unde, convenabil, el era fix în spatele ei gata să îi plătească cumpărăturile, sau cum de Corina a ajuns fix în momentul în care se îneca Alexandra.

Am citit cu drag. M-am emoționat până la lacrimi uneori, am fost furioasă sau am râs cu poftă și e mare lucru să reușesti să transmiti toate aceste emoții.

Dragostea pe strada mea o lectură plăcută şi captivantă,  alegerea perfectă pentru o zi de weekend în care nu ai chef să te ridici din pat.

Pe ea o puteți găsi pe Instagram, Facebook, Youtube, dar si Goodreads.

COMANDĂ ACUM DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Spor la citit, dragilor!

Articolul Recenzie: „Dragostea pe strada mea” de Roxana Brănișteanu apare prima dată în Roxana B.

Haideți că tare mă amuză și pe mine a doua întrebare din titlu:). Dar am fost întrebată dacă a apărut vreo schimbare în viața mea. Da, una e că nu-mi mai scrie niciun bărbat pe rețelele de socializare :)))). Nu știu care e treaba, m-or crede vreo doxată acum, cert e că de când apar pe Youtube și mai ales de când a apărut “Dragostea pe strada mea” (cartea, ați înțeles ), nu mă mai bagă nici naiba în seamă .

COMANDĂ ACUM DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Să luăm pe rând. Succesul este ceva relativ de definit. Pentru că el înseamnă diferit pentru fiecare dintre noi. Pentru tine, cititorule, poate fi de succes faptul că ai terminat facultatea, ți-ai luat diploma de licență și ai găsit jobul visurilor tale. Pentru altcineva poate fi de succes că are familia pe care și-a dorit-o dintotdeauna, un serviciu decent, cu salariu suficient de mulțumitor. Pentru altcineva poate însemna pur și simplu omul care este el în prezent. Omul care a trecut prin toate aceste vicisitudini ale vieții, iar acum, când pune capul seara pe pernă, adoarme liniștit și se trezește zen a doua zi. 

Pentru alții succesul este definit de funcția pe care o au. Și revin la mine. Au existat ceva nelămuriri în privința faptului că nu aș fi evoluat mai mult la locul de muncă. Ce înseamnă evoluție? Eu am evoluat cu fiecare an de când sunt în domeniul pe care l-am ales. Exact, am ales. Mi-am dorit să lucrez în Resurse Umane, fără a cunoaște foarte bine ce înseamnă asta, având doar o mică diplomă de Inspector HR și zero experiență în domeniu. Eu tot ceea ce întreprind în viața mea este cu pasiune. Îmi place ce fac, nu vreau să ajung un robot care face lucruri în mod automat, fără să se bucure de acele activități. Cum îmi spunea un prieten, dacă pierzi pasiunea, pierzi totul. Ce sen are viața să fii întru totul rațional? De aceea, pot spune că ating succesul cu fiecare schimbare și îndeplinire a unor noi atribuții în jobul meu, iar acest lucru se întâmplă cu pași mai mici, dar siguri. Cum îmi place mie să spun, victoriile mici nasc victorii mari :). De cealaltă parte, am mici realizări pe plan personal, care îmi aduc bucurie și liniște sufletească. Mă bucur că pot face și altceva în viața personală, și anume în mediul online. Cum spuneam în interviul din “Gândul”, indiferent de domeniul în care lucrez și pe oriunde m-ar plimba viața, am să păstrez legătura cu scrisul. Toate acestea, laolaltă, pentru mine reprezintă succesul.

COMANDĂ LA REDUCERE DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Am început să scriu romanul pentru mine. Ulterior însă, după publicare, ba chiar mai înainte, atunci când am început să “coafez” ceea ce scrisesem în urmă cu opt ani, m-am pus și în pielea cititorului. Eu, ca cititor, aș înțelege ce a scris această autoare, Roxana B? 🙂 Simt emoție, empatizez sau nu cu vreun personaj, am vreun preferat? Astfel că am mai lucrat la carte puțin. Nu am schimbat nimic din poveste, nici stilul de scriere, am păstrat așa cum am gândit și simțit la vremea respectivă. Este un mic pas spre succes faptul că am publicat – și nu doar publicat pur și simplu, ci publicat cu numele meu, nu cu un pseudonim, așa cum intenționasem. Următorul pas spre succes este vânzarea cărții.

Eu fără oameni sunt nimic

Activitatea de pe Youtube contribuie, în mod sigur la îndeplinirea acestui țel. Site-ul de față, de asemenea, deși nu mai scriu cum o făceam înainte, are rolul său. La fiecare sfârșit de lună, după ce primesc raportul cu numărul cărților vândute, care chiar dacă nu reprezintă mai nimic din punct de vedere financiar – și nici nu am avut așteptări la acest capitol – este o altă mică realizare. 

Când văd o recenzie scrisă de cineva care a citit cartea, îmi umple inima de încântare. Pentru că, deși am început să scriu pentru mine, fără ca această poveste să fie citită mai departe, n-ar fi însemnat mare lucru. Eu fără oameni sunt nimic. Eu, ca scriitor vorbind. Chiar dacă nu rezonăm întru totul – și de fapt tocmai în aceste diferențe între noi stă frumusețea – mă bucură orice părere, fie ea și una negativă (ok, nu îmi plac criticile, dar încerc iau de fiecare dată ce am eu nevoie din acele critici). Persoana aceea a acordat timp să-mi citească romanul. Cum să nu îi mulțumesc, indiferent de ce ar gândi la final? Exact cum am spus și în pagina de Mulțumiri de la finalul cărții: Dacă din cei 300 de cititori (căci de un tiraj de 300 de cărți e vorba, pentru început), 50 vor fi încântați, pentru mine înseamnă enorm, iar munca mea nu a fost zadarnică.

Așadar, to put it in a nutshell – ca să folosesc și o expresie corporatistă, că tot am adus și discuția de serviciu mai sus – succesul scrierii unei cărți este dat de cititori. Eu mă simt bine cu mine și cu ce am scris, însă e o bucurie incomensurabilă atunci când vezi recenzii bune. Iar marele succes vine odată cu cei care te citesc și scriu apoi despre tine, cât și cu cei care, după ce au citit, spun că vor să învețe arta scrisului și te roagă să oferi câteva sfaturi. Artă pe care nu pot spune că o dețin. Plănuiesc să lucrez mai mult la partea asta. Pentru că succesul – indiferent cu ce îți ocupi timpul – nu vine din ceva ce faci ocazional, ci din ceva ce faci constant. Cred că ceva asemănător a spus Marie Forleo, o antreprenoare de origine americană, despre care Oprah spunea că este liderul noii generații. Iar ca să răspund și la întrebarea din titlu, nu a apărut nicio schimbare la mine, ca persoană. Nu sunt îngâmfată, nici mai bine îmbrăcătă, nici mai bine privită – mă rog, aici sunt împărțite părerile, însă eu țin la cele care sunt ale oamenilor apropiați mie. Cei care nu te cunosc, văd ori doar partea bună, ori doar partea rea. Și știm doar că omul e creat de așa natură încât să aibă puțin din fiecare :). Sunt aceeași acum și am să fiu la fel și peste ani, indiferent de câte trepte am să urc. Acestea să rămână scrise, zic:). 

“Bibelou, rafinament, delicatețe, mătase, catifea, mireasmă. Așa este scrisul Roxanei. Delicat, delicat tare, mai ales prin acele discuții separate de subiectul principal, legate de vinuri, de muzică, de pictură, de gust, care au dat un touch de vanilie cărții. Nu pot explica de ce vanilie, dar dacă ar fi luat în considerare să parfumeze coperta sau paginile cărții, i s-ar fi potrivit de minune”.

“Scrisă cu multă nuanță, povestea fură rapid câteva ore și te ține pe șirul acțiunilor cu o combinație trepidantă de neprevăzut și împlinire. Clișeul poveștii de iubire se ascunde în spatele dramelor vieții și enigmelor inimii, hopurilor în carieră și trăinicia prieteniei, iar în final nu poți stăpâni nevoia de speranță și happy-end. Roxana Brănișteanu culege frământări, impasuri, crize familiale, decizii radicale, reacții în fața unor evenimente care inspiră profund” – Alina Ioana Dinu

“Atunci când o femeie primește atenție de la un bărbat este imposibil să nu se îndrăgostească. O invitație la dans, un buchet de trandafiri, un weekend-surpriză departe de nebunia orașului, o cină romantică, o escapadă la mare sau o invitație la film… toate acestea au transformat o prietenie într-o frumoasă relație de iubire. Totuși, nu atențiile au făcut-o pe Alexandra să se îndrăgostească, ci faptul că Denis a știut să fie aproape de ea și să o consoleze atunci când a avut nevoie, acceptând-o cu bune și cu rele, cu trecut, prezent și viitor” – Cristina Mihai-Marin

“În ciuda suferințelor și greutăților, Alexandra dovedește că este o femeie puternică, pe care destinul nu o poate învinge cu una, cu două. Alături de poveste, mi-a plăcut tare mult și modul în care autoarea a construit personajul principal. ~Dragostea pe strada mea~ este o carte care mi-a adus zâmbete și revoltă, m-a întristat și bucurat și, mai presus de orice, m-a relaxat” – Eva Anca

“Partea mea preferată e dată de gândurile Alexandrei, mai ales după ce este părăsită; am empatizat cu ea, deși personajul în sine mi-a displăcut. Finalul este neașteptat și m-aș fi bucurat să dispară mai multe personaje, (să le pedepsească karma). De asemenea, faptul că autoarea face referire la cărți și vine cu citate interesante este un plus. Ce mi-ar fi plăcut? Poate o trecere mai lină de la dialog la introspecție, dialogul fiind pe alocuri pueril, iar gândurile mult prea profunde” – Cristina Vasile

“Nu numai că am stat cu sufletul la gură tot timpul, dar pentru prima dată când citesc o carte, de la un anumit punct încolo, îmi era și frică să continui. Îmi era frică de ce urma, la fel cum își spunea Alexandra sieși că este totul prea bine încât să nu urmeze ceva rău. Îmi era frică, dar în același timp eram curioasă. Faptul că autoarea reușește să țină un cititor pe jar este, cred, cel mai mare atu al cărții. În plus, faptul că povestea a rămas cu mine și după ce am închis cartea, cât și faptul că m-am tot gândit la personaje, că le-am vizualizat, toate acestea mă fac să consider că nu este o carte ușurică, așa cum poate părea la prima vedere” – Emilia Toma

“Îmi place povestea. E actuală şi m-a prins rău de câteva ori. Personajele secundare sunt bine conturate şi individualizate, apreciez naturaleţea şi autenticitatea în construcţia lor, și mi-au plăcut mult introspecţiile Alexandrei” – Eliana Popa

COMANDĂ  DRAGOSTEA PE STRADA MEA DE LA CĂRTUREȘTI

Articolul Cum te schimbă publicarea unei cărți? Te copleșește succesul? :) apare prima dată în Roxana B.

Lectura unei ficțiuni pe tema trădării, a geloziei, a tiparelor produse de un divorț al părinților în viața adultă, a posibilității de a păstra sau nu un copil, sunt numai câteva dintre ingredientele care mă conving, de obicei, să citesc o carte, iar această carte nu m-a dezamăgit deloc. Lăsând emoțiile acestea la o parte, faptul că autoarea a construit personajele din gânduri, din introspecție, din frământări, m-a cucerit.

Felul în care personajele își interpretează situațiile, în care își conștientizează vina, reacțiile, comportamentul, sau, simplu spus, gândurile lor, pur și simplu, asta m-a făcut să nu o consider o simplă poveste de iubire.

COMANDĂ ACUM DRAGOSTEA PE STRADA MEA

„Dragostea pe strada mea” are o poveste originală, nu că aș fi citit eu prea multe cărți de dragoste la viața mea și aș ști să disting între clișeu și original, însă detaliile specifice, scenele conexe care întrerup puțin firul principal, menite să lase cititorul să respire, fac din ea să pară o carte diferită.

În comparație cu alte cărți din acest registru pe care le-am citit, aceasta m-a ținut foarte mult în suspans datorită unor întorsături de situație care, nu știu pe alții, dar pe mine m-au făcut și să plâng.

Apoi, poveștile conexe care colorează scrierea în afara faptelor principale, felul în care autoarea descrie fapte neimportante, dar fiecare având farmecul său, iarăși m-a cucerit. Prin poveștile respective – întâmplări din redacția în care lucra eroina cărții, decesul bunicii acesteia, cățelul Sofy, micile flecăreli femeiești între prietene – dau un răgaz cititorului, timp în care așteaptă, cu sufletul la gură, să afle ce se întâmplă mai departe.

COMANDĂ ACUM DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Nu numai că am stat cu sufletul la gură tot timpul, dar pentru prima dată când citesc o carte, de la un anumit punct încolo, îmi era și frică să continui. Îmi era frică de ce urma, la fel cum își spunea Alexandra sieși că este totul prea bine încât să nu urmeze ceva rău. Îmi era frică, dar în același timp eram curioasă.

Faptul că autoarea reușește să țină un cititor pe jar este, cred, cel mai mare atu al cărții. În plus, faptul că povestea a rămas cu mine și după ce am închis cartea, faptul că m-am tot gândit la personaje, că le-am vizualizat, mă face să consider că nu este o carte pe cât de ușurică poate părea la prima vedere.

Cât despre scriitură, îmi vin în minte cuvinte fără legătură unele cu altele, dar prin care aș descrie stilul scrierii mai bine decât aș putea-o face printr-o propoziție coerentă. Bibelou, rafinament, delicatețe, mătase, catifea, mireasmă. Așa este scrisul Roxanei. Delicat, delicat tare, mai ales prin acele discuții separate de subiectul principal legate de vinuri, de muzică, de pictură, de gust, care au dat un touch de vanilie cărții.

Nu pot explica de cevanilie, dar dacă ar fi luat în considerare să parfumeze coperta sau paginile cărții, i s-ar fi potrivit de minune. Așa cum vinul AlejaRose (pe care îl vinde eroina după deschiderea propriei crame) avea parfum de femeie, și această carte ar fi trebuit săaibă un parfum

Un alt plus al cărții constă în felul în care au fost construite personajele. Sunt reale, diferite, unele enervante, altele adorabile, a fost genul de carte care m-a făcut să îmi aleg imediat cu care dintre personaje aș fi prietenă și de care aș fugi mâncând pământul. Este o carte perfectă pentru un weekend cufundat în ceai și păturici

COMANDĂ ACUM DRAGOSTEA PE STRADA MEA

O altă recenzie scrisă de Cristina, puteți găsi aici.

Articolul RECENZIE: „Dragostea pe strada mea” de Roxana Brănișteanu apare prima dată în Roxana B.

Modul de a scrie al Roxanei este fluid, relaxant, pe înțelesul tuturor, povestea este cursivă, iar personajele sunt frumos construite. Am citit cartea într-o singură zi și nu am putut să o las din mână, voiam să aflu cum se termină povestea de dragoste dintre Alexandra și Denis.

Titlu: Dragostea pe strada mea

Autor: Roxana Brănișteanu

Gen: Romance

#SpoilerAlert

COMANDĂ ACUM DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Cred că nu există femeie care să nu fi suferit din dragoste – sau să nu fi crezut că a suferit – cel puțin o dată. Alexandra este o tânără de 24 de ani, care află că iubitul o înșală cu una dintre prietenele ei. Cum nici căsnicia părinților săi nu a fost una reușită, Alex se întreabă care este motivul pentru care bărbații trădează și decid să își distrugă familiile. Salvarea ei vine de la Corina și Daria, cele mai bune prietene, care nu îi permit să sufere prea mult pentru un bărbat care nu o merită.

Îmbrăcată într-o rochie bej-cappuccino, machiată și înarmată cu tocuri, decide să se simtă bine pentru o seară în oraș cu fetele. În peisaj reapare și Denis, bărbatul de care Alexandra a fost îndrăgostită în adolescență, care se întâmpla să fie și colegul tatălui ei. Denis, actualmente burlac, în vârstă de 36 de ani, este pilot, dar care are și propria lui afacere. Un bărbat chipeș, atrăgător și cu foarte mult bun-simț.

Atunci când o femeie primește atenție de la un bărbat este imposibil să nu se îndrăgostească. O invitație la dans, un buchet de trandafiri, un weekend-surpriză departe de nebunia orașului, o cină romantică, o escapadă la mare sau o invitație la film… toate acestea au transformat o prietenie într-o frumoasă relație de iubire. Totuși, nu atențiile au făcut-o pe Alexandra să se îndrăgostească, ci faptul că Denis a știut să fie aproape de ea și să o consoleze atunci când a avut nevoie, acceptând-o cu bune și cu rele, cu trecut, prezent și viitor.

DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Relația lor crește frumos, astfel că Denis consideră că trebuie să facă pasul următor. Cum nimic nu este perfect în viață, bula lor de iubire se destramă în momentul în care Denis dispare din viața Alexandrei, fără nicio urmă. Acum realizează ea, de fapt, ce înseamnă să suferi cu adevărat din cauza iubirii pierdute.

Realizând că este foarte posibil ca omul iubit să nu mai apară în viața sa, decide că este momentul oportun să își creeze propriul drum în viață, să își deschidă propria ei afacere și să se lase în voia unei noi iubiri… ușor de spus în teorie, dacă Denis nu i-ar mai bântui gândurile în fiecare clipă a zilei.

PS: poate poza vă dă o idee cam despre ce afacere e vorba 🙂

Vă las pe voi să descoperiți finalul și să aflați dacă Denis reapare sau nu în peisaj și dacă dragostea apare pe strada Alexandrei. Mai sunt secrete de aflat, pentru că eu nu v-am dezvăluit chiar tot, însă iubirea adevărată trece peste orice… nu-i așa?

Chiar dacă la început am fost un pic sceptică în momentul în care am început să citesc romanul, pe parcurs am prins drag de personajul Denis. Alexandra nu este tocmai pe placul meu pentru că are tendința să analizeze mult prea mult lucrurile și nu știe să se bucure de moment, iar uneori are tendința să fie foarte enervantă, dar vă promit că o să vă placă povestea. Ah, am uitat să vă spun… glicemia mea a ajuns la 1000 de la atâta iubire și dulcegăraie (totuși țin să menționez că romanul nu este unul foarte siropos, doar că nu sunt eu persoana care să prefere alinturile).

Roxana s-a născut pe 3 mai 1986 în Pitești. A studiat Științele Comunicării (cu specializare în Jurnalism) la Universitatea din Pitești. În prezent, locuiește în București și lucrează în cadrul unei multinaționale.

COMANDĂ LA REDUCERE DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Pasiunea pentru scris a început în urmă cu opt ani, când a ales, dintr-un impuls, să-și exprime propriile sentimentele prin cuvinte și astfel a luat naștere acest roman. Este pasionată de citit, pe lista ei de lectură aflându-se mulți clasici ai literaturii universale, are un canal de Youtube unde ne surprinde săptămânal cu vloguri faine și este pasionata de catchball. Iubește mâncarea italienească și preferă să își asezoneze pastele cu un pahar de vin :).

Pe ea o puteți găsi pe Instagram, Facebook și Youtube.

Cartea poate fi achiziționată online de aici.

Lectură plăcută!

Articolul Recenzie: „Dragostea pe strada mea” de Roxana Brănișteanu apare prima dată în Roxana B.