RoxanaB

Un alt început…

Gata și cu acest loc de muncă. Ceea ce nu mă întristează decât dintr-un anumit punct de vedere, și anume că iar mă lovesc de începuturi, de un nou loc de muncă, de schimbări. Din fericire, am găsit repede, tot în presă. A fost o experiență plăcută, cred că am învățat ceva din meseria asta de jurnalist sportiv.
Știam că lumea e dură, mizerie e peste tot.
Mă întreb doar… prin câte trebuie să mai trec și câte job-uri trebuie să mai am pentru a-mi găsi liniștea și stabilitatea? De la reporter la recepționeră, asistent manager, dealer de cazino și iar reporter pare că am străbătut nouă mări și nouă țări. Sunt conștientă, stabilitatea unui job nu o au mulți, nu știi niciodată ce se întâmplă pe viitor în orice domeniu te-ai angaja. Dar măcar să știi ce vrei, nu? Iar eu încă nu am habar.
Tot ce pot să fac este să rostesc cele trei cuvinte magice, așa cum am învățat să o fac de-a lungul timpului: Mulțumesc, Iartă-mă, Ajută-mă…
Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Cashback românesc: O poveste despre bani, risipă și economii inteligente

În ultima vreme mă surprind gândindu-mă tot mai des la bani, dar nu cu spaima…

3 zile ago

Viaţa de după copertă ,,Lizoanca la 11 ani” cu Doina Ruşti

Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…

2 săptămâni ago

Ultimul club iCarte, iParte ne aduce „Patimi” de Sofia Nădejde

Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…

3 săptămâni ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți de la Beliș: 4 zile între brazi, cărți și oameni

Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…

o lună ago

Întâlnire de poveste la clubul de lectură: ,,Cartea blestemelor” de Andrei Ruse

Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…

o lună ago

Lizoanca la 11 ani – o poveste care te răscolește. Invitată Doina Ruşti

Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…

2 luni ago