Vacanța de toamnă. Unde merită să ne relaxăm în această perioadă

Avem o țară minunată, printre cele mai frumoase din lume. Și nu o spunem noi, ci străinii care sunt fascinați de plaiurile mioritice, îndrăgosiți îndeosebi de așezările rurale. Pentru acest început de toamnă, am ales Viscri, cunoscut și sub numele de satul prințului Charles. Viscri face parte din comuna Bunești și se află la 79 kilometri de Brașov și la 17 kilometri de Rupea. 

Vacanța de toamnă în România

Viscri are un aspect pitoresc, incremenit parcă în timp și se mândrește cu una dintre cele mai frumoase biserici fortificate din Transilvania. Satul este predominat de case săsești, pictate în nuanțe de albastru, crem sau verde și aranajate cu ornamente florale. Porțile sunt înalte, cum sunt, de altfel, toate casele din zona Transilvania, obloane vechi din lemn, vopsite în culori tipătoare. Aici, printul Charles și-a cumpărat, încă din 1996, o frumoasă casă tradițională, veche, datând din anul 1875. Satul Viscri este un sat de poveste, perfect pentru o vacanță liniștită, departe de agitația orașului, departe de civilizație, de zgomot si mai aproape de natură și de traiul autentic săsesc.

Cele mai bune orașe din lume pentru o vacanță de toamnă

Aș începe tot cu România noastră frumoasă, pentru că avem locuri de poveste de care habar nu avem, nici măcar nu ni le-am imaginat. Personal, Bucovina, Transilvania sau Maramureș, sunt preferate oricând altor țări la modă, mai costisitoare, orașe luxoase, cu pretenții și mulți bani scoși din portofel.

Dacă tot alegeți altă țară, vă recomand Italia. Nu Roma, Napoli sau Milano, orașe des vizitate de români, ci frumusețile autentice care stau în zone mai ascunse, în sate de pescari, desprinse din povești, parcă. Ravenna, Cesena, Palermo, Messina sau Catania sunt doar câteva variante.

Ravenna

Și Portugalia poate fi o opțiune. Și din nou, nu tot Lisabona, care nu mai are nevie de nicio prezentare, ci Porto, de exemplu, un oraș fascinant, în care produsele de patiserie și vinul celebru cunoscut în întreaga lume îți vor încânta simțurile.

Porto

Prețuri mai accesibile pentru concediu luat în toamnă

După modelul Litoralul pentru toți de la noi, există și alte destinații, atât în România, cât și în străinătate, unde prețurile pot fi pentru toate buzunarele. Începând de la biletul de avion, până la cazare, costurile sunt mai mici decât cele din plin sezon estival. Dacă vremea la noi deja începe să se răcească și ploile se instalează confortabil, te mai poți bucura de soare și plaja, chiar la jumătate de preț în Turcia, în Antalya se poate face plaja chiar și în octombrie.

Mallorca

Spania poate fi o altă variantă. Mallorca este cea mai mare insulă iberică și este destinația perfectă pentru cei care vor să simtă adrenalina la maximum. Grecia și Cipru lărgesc aria tărilor care îți pun la dispoziție condiții de cinci stele la jumătate de preț, pentru un concediu timpuriu.

Ștefania

Recent Posts

Viaţa de după copertă ,,Lizoanca la 11 ani” cu Doina Ruşti

Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…

o săptămână ago

Ultimul club iCarte, iParte ne aduce „Patimi” de Sofia Nădejde

Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…

2 săptămâni ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți de la Beliș: 4 zile între brazi, cărți și oameni

Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…

4 săptămâni ago

Întâlnire de poveste la clubul de lectură: ,,Cartea blestemelor” de Andrei Ruse

Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…

4 săptămâni ago

Lizoanca la 11 ani – o poveste care te răscolește. Invitată Doina Ruşti

Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…

o lună ago

RECENZIE: Un Singur Motiv – romanul despre tăcerea care ucide vieți și trezește conștiințe

Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…

o lună ago