Viața mea e un roman

Chiar aș putea scrie un roman, povestindu-mi viața. Probabil că fiecare poate spune asta în funcție de ce a trăit.

Timpul se scurge așa de repede, anotimpurile nu le mai simt ca odinioară, iar eu încă mă întreb: ce naiba vreau să fac cu viața mea?!

Am prostul obicei de a-mi complica singură viața. Sau asta e în natura omului. Încă nu am găsit un răspuns, dar cred că noi complicăm lucrurile.

De curând, un om m-a întrebat ce-mi place să fac. Îmi plac toate.

La naiba, mie chiar îmi place să fac de toate! Pune-mă să fiu actriță și joc teatru așa cum l-am văzut pe Marius Manole în piesele în care a interpretat nenumărate roluri (mă rog, nu am chiar atâta talent încât să mă compar cu el, dar cu „vino-ncoa” al meu, reușesc să fiu în largul meu pe scenă). Sau pune-mă să cânt. Păi sunt o mică vedetă, chiar am și voce, și stil. Prezentatoare TV? Da, asta visam să fac când eram mică.

Acum sunt tot visătoare, dar ceva mai rațională.

Ce-mi place să fac? Sau, hai să zic altfel, ce mi-ar plăcea să fac? Aș vrea să lucrez într-o companie, să creez ceva, nu știu ce, să fiu stăpână pe mine și mândră de acel ceva, care a ieșit din mânuțele mele. Deci tot nu știu ceva concret.

Sunt o hoinară prin lume și cred că n-am obosit, de vreme ce tot nu-mi găsesc locul… Cred că-mi și place să mă chinui (sau, cum ziceam mai sus, să-mi complic viața). Nici nu vreau să mă mai gandesc, oricum lucrurile merg de la sine, iar eu iau decizii…mai bune, mai rele…