Dacă am face un sondaj de opinie printre femei am afla că tiparul de bărbat dorit sună cam așa: deștept, potent (din ambele puncte de vedere, nu e necesar să le mai spun pe nume) și frumos. Dar pentru că lucrul acesta este mai greu de obținut, iar un Cristian Grey există doar în filme, a început să se dea la o parte, ușor-ușor, ultima pretenție. Adică ar fi suficiente primele două. Să-i meargă creierașul, să-și permită un pic mai mult decât cele necesare gurii și să fie bun la pat.

Ce este SAPIOSEXUALITATEA?

Acesta este un cuvânt apărut acum mai bine cinci ani, însă DEX-ul tot nu-l recunoaște. Să fiu sinceră, nu înțeleg de ce. La urma urmei, provine din latină, unde „sapiens” înseamnă „înțelept, inteligent” și „sexualis”, care face referite la preferințele sexuale. Prin urmare, „sapiosexualitate” se traduce ca fiind atracția sexuală ca rezultat al inteligenței. Deci poți să n-ai cur și țâțe, dar dacă ești deșteaptă și i-ai citit pe marii clasici ai literaturii române și universale încă din copilărie, ești mai mult decât bună.

A? Oare?

Este binecunoscut faptul că plăcerea pleacă din creier, acesta fiind cel mai mare organ sexual. Iar asta am simțit-o pe propria piele. Am simțit mai mult decât dorința de a face sex cu acel bărbat care nu mi-i invoca pe Cicero, Descartes sau Kant în discuţie, dar care știa să poarte, cu măiestrie, conversaţii inteligente, bazate atât pe cultură generală, cât și pe flirt. Hai să le spun frumos „glume spirituale” :). Vorbesc aici de conversații în mediul online.

Cu toate astea, după ce l-am întâlnit în viața reală, mi-am dat seama că nu-mi place fizic. La dracu, chiar nu pot să accept o persoană căreia îi miroase gura atunci când vorbește, care se îmbracă doar sport sau care nu mai are acelaşi umor cum îl are şi în scris.

Deși știam că mi-ar oferi tot ce-mi place mie: mers la teatru (pentru că e destul de inteligent cât să știe că o piesă de teatru nu trezește emoție dacă o vizionezi pe Youtube), urcat în vârful munților (pentru că iar este inteligent cât să vadă că dacă sunt îmbrăcată elegant și port tocuri nu înseamnă că nu mă țin picioarele să-mi iau UGG-urile și să fac plimbări montane), vizitat muzee (pentru că înțelege arta, iar un tablou se admiră, se miroase și se simte life în cadrul unei expoziții, și nu pe internet), librării sau alte activități care merg în doi. Și de asemenea, nu s-ar bosumfla dacă, ajuns acasă după o zi istovitoare la job, m-ar prinde că l-am înșelat cu… Tolstoi :).

De aceea, eu, personal, NU mă consider o sapiosexuală. În zilele noastre, prea mulți se autocaracterizează ca fiind „sapiosexuali”. Însă cred că sapiosexualilor le scapă ceva foarte important: inteligența emoțională. Având această calitate, însoțită de o mică doză de sensibilitate, empatie și modestie… ei bine, cred că formează un mic „tot” atât de necesar în viața reală :).

La naiba, e greu să le ai pe toate. De aceea, chiar și eu intru în categoria femeilor menționate în primul paragraf :). Și iar la naiba, nu mă doare absolut deloc dacă are IQ-ul superior față de al meu și mă duce pe culmi nebănuite atât ale literaturii, cât și în altele :D.

Studiile spun că femeile suferă destul de tare de acest „sindrom”. Chiar contrazic asta. Bărbatul secolului XXI este destul de smart încât să înțeleagă că, dacă este atras doar de sexualitate, o relație cu o femeie „bună” are loc doar pe termen scurt. Pe când, dacă vrei să ai și ce să discuți cu persoana cu care te-ai jucat noaptea trecută în așternuturi, este nevoie și de inteligență.

No, acum am generalizat, sper că se înțelege. N-am studiat eu problema în profunzime, nici nu am am făcut sondaje de opinie. Subiectul este unul complex și pot aduce chiar eu argumente și contraargumente. Dar mai bine vă las pe voi să o faceți :).

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ