Acasă Carti RECENZIE Toate casele au nevoie de un balcon

RECENZIE Toate casele au nevoie de un balcon

0
RECENZIE Toate casele au nevoie de un balcon

N-aș putea spune de ce Rina Frank, autoarea, nu a făcut mai mult din acest roman. Are un subiect foarte bun, este sensibil, are potențial. Sau poate traducerea este de vină. Asta chiar nu o pot înțelege: de ce traducerea s-a făcut după o altă traducere, în loc să fie direct tradusă din ebraică în română? Ce să mai, așa am citit-o, așa redau și eu. La urma urmei, povestea e frumoasă, chiar dacă frazarea nu e cea mai fericită și pare că a fost scrisă de un autor debutant.

”-Offf, cât urăsc ziua de joi! i-am spus surorii mele în timp ce urcam treptele.

-Nu-ți place să fii curată?

-Nu, am răspuns imediat. Oricum, mâine voi fi din nou murdară și atunci ce sens are?

-Eu aș vrea să fiu mereu curată. Dacă aș putea, m-aș spăla în fiecare zi.

-Ai înnebunit? i-a răspuns îngriorată. Nimeni nu se spală în fiecare zi! Nici măcar cei bogați. 

-Sunt sigură că în America se spală în fiecare zi, comentă ea. Și își schimbă și chiloții în fiecare zi”.

În roman sunt redate fragmente din copilăria unei fetițe evreice românce, veselă, dar cu privirea tristă, ce locuiește în inima celui mai sărac cartier din Haifa. În paralel, aflăm povestea aceluiași personaj, care ajunge la maturitate, îl întâlnește pe Făt-Frumos, care este un evreu spaniol de familie bună și cult. Din păcate, basmul nu are happy-end, realitatea este din nou crudă, iar tânăra femeie este nevoită să facă alegeri.

”Fericirea e un lucru scump, se gândi ea. Tristețea, în schimb, e mai economică, ca să nu mai vorbim de lacrimi, care sunt producție personală”.

V-am zis că are o poveste foarte frumoasă. Sper să o citiți. Cartea este, în mare parte, autobiografică. Iar atunci când scrii povestea vieții tale e mai greu să transpui în scris. ”Toate casele au nevoie de un balcon” a devenit un adevărat fenomen literar în Israel. S-au vândut peste 100.000 de mii de exemplare (și vorbim de o țară cu nouă milioane de locuitori) și a fost tradusă în mai bine de opt limbi.

”Să stai pe balcon era ca și cum ai fi stat în fotoliu să te uiți la televizor. Balconul era televiziunea noastră în direct și, mai mult decât atât, cu actori reali, vii”.

”Sora mea m-a întâmpinat foarte agitată și mi-a spus că am pierdut ceva cu adevărat important.

-Ce am pierdut aici în casă, unde toți sunt triști, când eu jos am dărâmat șapte pietre de una singură? am întrebat disprețuitoare.

-L-ai pierdut pe Dumnezeu, mi-a răspuns…

-Cum e? am întrebat-o pe sora mea, necăjită că ea îl văzuse pe Dumnezeu și eu nu.

-Frumos foc, răspunse sora mea care observase tot, are părul negru și ochii verzi. Seamănă puțin cu tata”.

”M-am uitat la borcanul cu smântână plin pe jumătate și m-am gândit că, atunci când voi fi mare, o să-i cumpăr tatei toate borcanele cu smânână din lume. Numai pentru el”.

Articolul precedent Lecția de gramatică: “în ceea ce privește oamenii” sau “în ceea ce privesc oamenii”?
Articolul următor Nebuna de pe scara mea. Episodul doi
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!