Cred că am să o fac “vedetă” pe vecina mea 😁. La mine în bloc, chiar pe scara mea, e o nebună. De fapt, sunt două, dar una îmi inspiră mie mai multă milă. Ailaltă are un limbaj cam colorat (am și eu o problemă cu vorbitul porcos: nu în public, nenică 😀). Din cauza mirosului, nu poți urca în lift cu niciuna dintre nebune (ideal ar fi ca nici după ele să nu faci asta; norocul meu că m-am obișnuit să urc pe scări cele zece etaje).

Nebuna numărul unu, cea despre care am scris AICI anul trecut un articol (d-aia zic acum că-i episodul doi 😊), unde povesteam că această nebunie i se trage de la moartea fiicei ei care a încercat să avorteze pe vremea comunismului (cunoașteți în ce condiții se avorta atunci), vorbește, uneori, singură. Nu înțeleg niciodată ce zice. Dar eu râd mereu la ea și o văd că se amuză. Bolborosește ceva acolo, pe limba ei, și a devenit obișnuință ca de fiecare dată când ne vedem să râdem una la alta.

Haideți să vă povestesc dacă tot m-am pornit 😁. Inițial, am crut să fie doar o postare pe Facebook, dar acum mi-am dat seama că aș păstra o amintire la loc de cinste 😊.

Aseară am avut poftă de salată de boeuf (iar salată de boeuf mai bună ca a mea nu face niciun Mega/Lidl sau care o mai fi – și dacă mi-ați vedea mutrișoara acum, ați înțelege că spun asta cu modestie 😊), iar pentru mine pofta este una dintre micile bucurii ale vieții pe care nu pot să nu o iau în seamă (așa-s taurii, gurmanzi). După ce am ornat-o frumos cu maioneză pe deasupra, cu măsline și câțiva gogoșari, ce mi-a venit mie?, să-i duc și nebunei. Ea, de regulă, își cumpără pâine și bere (zău, așa am văzut-o mereu; nu știu cu ce trăiește). I-am mai pus și un fruct și câteva turte dulci pe care le aveam prin casă și m-am postat la ușa ei. Am ciocănit. O dată, de două, nimic. Mi s-a părut că am auzit foșnete în spatele ușii. În fine, i-am lăsat plasa acolo, apoi am mai stat un pic la pândă 😅 (voiam să-i văd reacția, să văd ce zice, nici nu știu exact ce voiam de fapt). Am urcat înapoi la mine. Sper că a luat-o azi dimineață, că nu mai era când am coborât.

***Și așa nu mai împărțisem nimic de multă vreme. Cred că bunică-mii din cer i s-o fi făcut și ei poftă de salată și m-a îndemnat să fac gestul ăsta 😊.

DISTRIBUIȚI
Roxana B
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ