Acasă RoxanaB Cuvinte din sufletul meu Da’ unde alergi, mă, fată?

Da’ unde alergi, mă, fată?

0
Da’ unde alergi, mă, fată?

Obișnuiesc să merg foarte repede. Pașii mei sunt mărunți, de titirez, cum ziceau colegii de clasă din copilărie, astfel că mi-e ușor să merg ca și cum aș alerga. Deși la alergare nu am fost niciodată bună, iar azi obosesc la fel de repede ca în ziua în care am dat proba de alergare la sport, când am avut bacul (probă la care am luat o notă rușinos de mică 🤭 – pe mine m-au salvat româna și franceza 😁). Ar fi bine să învăț să-mi controlez respirația, să alerg măcar zece-cincisprezece minute pe zi. Dar când naibii să mai fac și asta? Prefer bicicleta, plimbarea, cititul, statul pe iarbă. Într-o zi, probabil că am să încep și alergatul. Vreau să fac asta și singurul motiv este sănătatea. Uitați ce frumos a spus Christopher McDougall în filmulețul de mai jos, la TEDxPlennQuarter, povestind despre o maratonistă cu o inimă de aur, cât și despre altele.

Ideea acestui articol a luat naștere datorită uneia dintre vecinele mele. Una dintre nebunele despre care mai scriu, din când în când. Una este o nebună tăcută (cea despre care am scris două articole, AICI și AICI), iar cealaltă o nebună vorbăreață. Și când zic vorbit, fiți siguri că nu se mai oprește, așa e de înfocată. Bate mereu câmpii. Când se apucă să urle că Johannis e un hoț și că ea trebuia să conducă țara asta o aud de la etajeul zece. De cele mai multe ori, când mă vede, strigă după mine (dar strigă, nu glumă, e cu ecou pe stradă 😅).

-Da’ unde alergi, mă, fată, așa? Hai că știu eu că tu lucrezi în televiziune! Se vede de la o poștă! Ești la Kanal D, nu-i așa? Hai că știu că da, că acolo sunt toate alea frumoase. Semeni cu actrița aia… cum dracu’ îi zice?, că-mi scapă acum. Cu fața asta a ta și eu aș lucra tot în televiziune! Dai bine rău pe sticlă, știu eu. Dar frumoasă te-a mai făcut mama ta, să-ți trăiască!

Eu doar o salut și trec mai departe. Nu i-am negat niciodată. La o adică, de ce să îi stric povestea? În mintea ei, eu sunt fata de la tv. În plus, așa-i, dau bine pe sticlă, scuzată-mi fie lipsa de modestie de azi 😁.

“Mergi în viaţă cu o licărire în ochi, cu un zâmbet pe faţă şi cu un scop măreţ în inimă”

(William James)

Articolul precedent TEST de CULTURĂ GENERALĂ, pentru amuzament
Articolul următor Lecția de gramatică: “din” sau “dintre”?
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!