Acasă RoxanaB Cuvinte din sufletul meu Încă mă întreb: de ce e atât de promovată prostia?

Încă mă întreb: de ce e atât de promovată prostia?

6
Încă mă întreb: de ce e atât de promovată prostia?

evelina-negara-prostie-la-superlativ copy

Eu am zis întotdeauna că am o problemă cu agramaţii şi neşcolarizaţii. Şi n-am nicio părere de rău atunci când dau „unfriend” pe FB sau „ignore” pe Messenger unor persoane care nu ştiu a scrie corect limba română.

Recunosc, greşeli fac şi eu, lacune am şi eu, multe mai am şi eu de învăţat. Nu mă feresc s-o spun, dar caut să învăţ mereu tot ceea ce observ că nu ştiu.

Nu înţeleg nici acum ce caută toţi retardaţii şi toate duduile la televizor şi de ce se vinde atât de mult prostia. Toate maimuţărelile şi scălămbăielile, care implică sexualitatea, vulgaritatea, violarea spaţiului intim, toate mizeriile astea poluante sunt promovate pentru că aduc rating. Şi au mare succes în rândul oamenilor slab cultivaţi.

Şi nu vorbesc aici doar de televiziuni, căci nici presa scrisă nu este mai brează. Prezentarea trunchiată şi tendenţioasă se regăseşte în mai toate ziarele şi revistele.

Chiar la revista la care lucrez eu, mi se spune să pun poze cu femei cât mai sexi şi mai dezbrăcate. Dar asta n-ar fi tocmai o problemă, ceea ce e frumos place ochiului, chiar şi eu prefer să văd astfel de fotografii într-o revistă.

Îmi spunea o cunoştinţă din presă acum ceva timp că vrea o colaborare cu Bianca Drăguşanu. Şi am întrebat în ce consta acea colaborare, ce poate scrie Bianca atât de inteligent încât să se citească. Iar răspunsul m-a frapat: „Asta e şi ideea, să scrie cât de prost şi de incorect gramatical ştie ea, pentru a se face singură de râs, iar noi să avem cât mai mulţi cititori”.

Eu am lucrat prima dată la ziarul Argeşul din Piteşti şi vă spun sincer că nu am mai întâlnit nicăieri un cotidian ca acela. Nu ştiu dacă şi-a schimbat profilul, dar ţin minte că directorul zicea mereu la şedinţe vorba asta: „Nu vreau să văd pe prima pagină titluri agresive însoţite de imagini cu femei înjunghiate, copii morţi sau mai ştiu eu ce accidente…”. Ziarul se află şi azi pe piaţă, deci fără a fi scos în evidenţă tot ce este negativ în viaţa de zi cu zi.

Până şi desenele animate au început să fie pornografice, naiba! Singurele care au rămas „curate” sunt Tom & Jerry.

Cred că explicaţia e mai simplă decât ar putea cineva să o ofere. Să vă dau un exemplu. Există o emisiune care se numeşte Te vreau lângă mine. Băi, deci mă uit uneori şi eu. Mă face să râd, pe bune! Atât de multă prostie într-un singur loc de nu-ţi vine să crezi.

Oricum, conchid că televizorul este dăunător pentru minţile sănătoase. În ultima vreme, singurul canal pe care îl ţin deschis este Digi 24 (deşi, culmea, nu mă omor după politică). Bine, şi uneori pe Kanal D, pentru că nu pot renunţa la telenovela turcească Trădarea :D.

Faza cea mai tare e că, dacă ar fi să fac un sondaj de opinie, 10 din 11 oameni detestă emisiunile jalnice şi scandalurile dezagreabile din showbiz. Şi majoritatea oamenilor, de fapt. Dar nu opreşte nimeni fluxul acesta de prostie emanată de mass-media.

De asemenea, am observat că cele mai citite articole de pe blogul meu sunt acelea în care vorbesc despre sex. Am avut câteva texte în care am scris un pic mai… vulgar, să zic aşa, dar m-am oprit. Nu-mi stă în fire. Dacă am să mai aduc în discuţie acest gen de articole am s-o fac oarecum cu perdea, păstrându-mi limbajul de lady. La urma urmei, blogul ăsta nu mă face nici faimoasă, nici bogată.

Articolul precedent N-am citit niciodată cărţi de self-help. Ce-mi recomandaţi?
Articolul următor Nu eşti tu…
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

6 COMENTARII

  1. Sexul se vinde, Roxana, şi asta din toate timpurile, comicul ne face să hohotim de râs, prostia e un înec grotesc al multor finzi, homo stultus e o specie pe cale a se înmulţi, creşte vertiginos, îşi dă cu degetul în ochi de.atâta întuneric între ea, specia de care îţi zic, şi inteligenţă.
    Două „lucruri” n’au margine, sunt neţărmurite, unul dintre ele fiind misterul; al doilea ştii care ar fi? Îmi închipui că da.

    • Pai, dupa cum a zis Einstein, „universul si prostia sunt infinite”. Tu esti intotdeauna originala, Camelia, ma gandesc ca te referi la faptul ca „misterul si cunoasterea sunt netarmurite”, dar nu as vrea sa gresesc. So… tell me 🙂

  2. Uite asa am ajuns sa regret ca nu mi.am ales alta facultate,alta meserie; ma bucur,insa,ca am iesit de ceva timp din domeniu,chiar daca fara voia mea. Si nu ma mai uit de mult la televizor,nici macar la un film sau la desene animate cu copiii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.