Procesul de Kafka este fix realitatea pe care o trăim în fiecare zi. Există oamenii care nu-și pot apăra drepturile pentru că sunt prea “mici” în fața justiției, oameni care nu își cunosc drepturile sau oameni care nu au posibilitatea de a se apăra.
Joseph K. este un bărbat de 30 de ani, care este arestat pentru un presupus delict neștiut. El asistă la repetate întâmplări în tribunalul propriu-zis, iar tribunalul este construit de o așa manieră încât fiecare își știe statutul în instituția respectivă (pe etaje, la parter fiind sala de judecată iar la mansardă, birourile judecătorilor).
AICI GĂSIȚI „PROCESUL” LA REDUCERE
Titlul: Procesul
Autor: Franz Kafka
Gen: Beletrisică, distopie
Deși inculpatul își găsește la un moment dat un avocat prin intermediul unui unchi – apărut de nicăieri, acesta se dovedește a fi și el la fel de corupt ca ceilalți. Într-una din vizitele la avocat, K. întâlnește un om de afaceri care se întâmplă să fie un alt client de-al avocatului de peste cinci ani și care îi dezvăluie că a devenit cumva sluga lui (avocatul chiar îl umilește în fața lui Joseph spunându-i că este “ca un câine”).
Acesta este momentul în care K. își concediază avocatul și decide că se va apăra singur la proces, chiar dacă nu știe care sunt acuzațiile aduse. Își da seama că trăiește între două lumi care se influențează reciproc într-o manieră dramatică.
Josef află prin intermediul unui pictor, care se întâmplă să fie chiar pictorul tribunalului, că niciun inculpat nu a fost vreodată achitat și că procesul poate dura la nesfârșit. În acel moment, Josef își da seama că nu are cum să câștige acel process.
AICI GĂSIȚI „PROCESUL” LA REDUCERE
În ziua împlinirii vârstei de 31 de ani acesta este asaltat de doi necunoscuți, dus în afara orașului și injunghiat de două ori în inimă. Îi este oferită șansa de a se sinucide , dar refuză spunând că își merită soarta deoarece “și-a ratat posibilitățile de afirmare umană“.
Franz Kafka este și el însuși într-o strânsă legătură cu personajul romanului, Josef. Kafka s-a înfometat pentru că nu putea mâncă fără să sufere dureri imense (suferind de o tuberculoză a laringelui), iar în momentul în care a fost internat în spital, s-a deconectat singur de la aparatul de oxigen, acesta fiind sfârșitul triumfător al scriitorului – fiind conștient că doar prin moarte va scăpa de suferința imensă.
Am realizat la final ca Joseph a fost condamnat încă din momentul arestării. Nu din cauza corupției sistemului (deși, poate, și asta a ajutat), dar din cauza modului lui indiferent față de acuzații și arestare.
Oamenii, în general, tind să se sperie în momentul în care sunt arestați, mai ales dacă se știu nevinovați. K. în schimb a fost total indiferent la acest lucru. Pe langa faptul că nu a încercat să afle care îi sunt acuzațile aduse și pentru ce a fost arestat sau să discute cu un avocat despre ceea ce ar putea să facă mai departe, el continua să se duca la serviciu ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ba, din contră, umblă după fustele damelor pe care le întâlnește.
AICI GĂSIȚI „PROCESUL” LA REDUCERE
Nabokov spune despre el că este cel mai mare scriitor al secolului XX, doar că eu nu am putut să îi descopăr geniul. Am avut probleme în a întelege, uneori, toate personajele care apăreau din neant sau dintr-un colt întunecat al camerei.
Nu știu dacă voi mai citi un alt roman de-al lui Kafka în viitorul apropriat. Nu am rezonat deloc cu modul în care fost scris romanul, l-am detestat chiar de la primele pagini. Totuși, am insistat și am încercat să descopăr geniul autorului, chiar dacă a fost o luptă continuă.