Mi-a plăcut foarte mult poezioara aceasta, motiv pentru care am ales să o şi postez. Sunt foarte mulţi copilaşi crescuţi şi educaţi de bone, părinţii fiind mult prea ocupaţi să ofere bunăstarea materială. Lipsa unui părinte în viaţa copilului lasă amprente în sufletul nevinovat al acestuia, iar jucăriile, hainele şi tot ceea ce se poate cumpăra cu bani… îl lasă rece. Iar un copil este marcat pe viaţă pentru ceea ce i se întâmplă în copilărie.

E-aproape miezul nopţii acum
Şi dintre jucării şi gânduri,
Îţi scriu, că nu ştiu ca să-ţi spun
Tăticule, câteva rânduri

Pe perna mea, ca şi-altă dată
E cartea plină cu povesti
Şi-n loc s-adorm cu ele, tată,
Te-aştept să vii să le citeşti

Că mă iubeşti din suflet, ştiu.
Şi ştiu că te gândeşti la mine,
Şi tragi din greu până târziu
Să nu am nicio lipsă mâine.

Dar bona mea din Filipine
Nu poate fi “părinţii” mei
Nu ştie tată, ca şi tine
Să-mi spună cum miroase-un tei

Să mă ia-n braţe, să m-alinte,
Să-mi cumpere o îngheţată,
N-ai fost aici ca un părinte,
Când am spus prima oară “tată”

Când nu vei mai fi lângă mine
Am să vărs lacrimi, fiindcă ştii,
Că nu am amintiri cu tine,
Ci doar un sac de jucării

Ca oricărui copil, desigur,
Ştii că-mi place ciocolata,
Dar decât să gust dulciuri singur
Mai bine pâine…,dar cu TATA.