Stihuri și scriituri pentru o lume mai bună nu este doar un volum de poezie sau o culegere de gânduri terapeutice. Este o confesiune sinceră, articulată în cinci registre literare – conversație interioară, poezie, dialog, poveste și eseu – care construiesc împreună o lume emoțională coerentă: fragilă, feminină, vulnerabilă, dar și luminoasă, conștientă și dornică să se vindece.
Fiecare secțiune reflectă o etapă diferită din procesul interior al autoarei: de la întrebări dureroase despre iubire și sine la reflecții filozofice, povești simbolice și fragmente de asumare. Nu găsești aici rețete de viață, ci ceva mai rar: validare. Acel tip de validare care te face să spui, în tăcere: „și eu am simțit asta”.
Împărțită în cinci secțiuni – Conversații cu el, Poezii pentru o lume mai bună, Dialoguri, Povești și Scriituri, cartea devine un parcurs afectiv și lucid prin cele mai intime cotloane ale sufletului. Este, în fond, despre cum să rămâi om întreg într-o lume frântă. Despre cum să-ți aduni bucățile de suflet și să le așezi în pagini – poate ca să doară mai puțin, poate ca să înțeleagă și alții.
Sub pseudonimul Sânziana Lungu, Roxana Laura Nicolae – psihoterapeut de familie și de cuplu – transformă trăirile proprii și experiențele celor cu care a lucrat într-o pledoarie delicată pentru asumare, blândețe și sens. Fiecare pagină respiră emoție reală. Fiecare fragment devine, subtil, o oglindă.
Este o carte care validează, în loc să judece. Care te invită să te regăsești în rândurile altcuiva. Și care face din fragilitate o formă de forță. Poate fi comandată la reducere, folosind codul ”icarte30”.
COMANDĂ CARTEA DE AICI
(Prefața) Conversații cu el
Textul introductiv este, de fapt, o confesiune: „Suntem ceea ce suntem datorită emoțiilor noastre” (p.11) — o frază simplă, dar cu greutatea unei concluzii existențiale. Autoarea își definește demersul ca pe un dar, o alinare: „Este, dacă vrei, un plasture pe care să-l folosești de câte ori ai nevoie” (p.11).
E ușor să spui asta într-o lume care fuge de emoții, dar greu să o faci credibil. Cartea aceasta o face. Ne-a amintit de fraza lui Neale Donald Walsch: „Emoțiile sunt limbajul sufletului”. Și da, aici, emoțiile nu sunt doar exprimate, ci sunt revendicate.
Poezii pentru o lume mai bună
Două poeme se detașează: „Cântec” și „Metamorfoză”. Primul e o radiografie a iubirii neîmplinite, dar și a golului uman: „Oamenii nu-nțeleg nimic decât atunci când pierd / Și merg în continuare pe trotuare triste”. (p.18). Aici, versul nu este doar metaforă, e verdict. Iubirea, oricât de puternică, nu este suficientă. E nevoie de „suflet pustiit”, cum spune poeta, dar și de maturitate spirituală.
În „Metamorfoză”, dimensiunea spirituală devine clară: „Karma-ți dă ghes / Ia-o la braț / Fii răbdător / Las-o să curgă / Să se prelingă / Dharma în dar vei primi…” (p.57).
Sunt versuri care aduc aminte de misticismul oriental, dar filtrat printr-o voce feminină românească, intimă și împăcată. Nu e poezie cu rimă comercială, ci o poezie care cere tăcere după lectură.
Dialoguri
Secțiunea aceasta e o formă de poezie existențială. În „O definiție a maturității…”, vocea lirică nu se înalță, ci se așază în inimă: „A dărui fără s-aștepți să primești… / A face pentru c-așa simți…” (p.63). Aici, cartea devine un învățător de viață. Ne-a amintit de cele 4 acorduri toltece, dar fără pretenții de înțelepciune exotică. Aici e despre cum să trăiești simplu și viu: „Să nu simți doar că supraviețuiești / Și să respiri cu tot plămânul / Fără de frică și avid” (p.63).
Poate cea mai frumoasă parte a cărții — nu prin estetică, ci prin adevăr. Seamănă cu „Conversații cu Dumnezeu” de Neale Donald Walsch, dar are ceva intim și românesc. Mai apropiat de suferințele noastre.
Povești
Poezia epică „Poveste I” este o elegie pentru cei care au ales „nefericirea” într-o lume care oferă prea puține opțiuni. „Cerneala sapă-n piele un tatuaj grotesc / Cu două inimi înlănțuite-n temniți putrefacte…” (p.71).
Limbajul devine sumbru, uneori prea încărcat, dar sincer. Poeta scrie despre frângere și alegerea greșită cu luciditatea celui care a trăit asta, nu doar a imaginat-o. Este o poezie despre destinul celor care nu știu că pot alege altceva. Sau care nu pot.
Scriituri
În eseul „Exercițiu de reflecție… Despre a fi tu…”, vocea autoarei capătă fermitate și claritate:„Cine sunt eu și ce caut aici? Rareori răspunsurile sunt clare, însă nu concise” (p.94).
Este, poate, cel mai reușit text al cărții. O meditație sinceră asupra sinelui, a dualității, a asumării: „Spiritul este dual, totul e dual, nimic nu-i singular, însă acceptarea dualității este rară” (p.94).
Întrebările sunt bine puse, curajoase:
„Ce-ar fi dacă am ieși din marota asta de „trebuie să fiu plăcut, nu pot deranja…?”
Aici am simțit o apropiere de filosofia popularizată de Alain de Botton, despre cum ne construim măști sociale în dorința de a fi acceptați, și ajungem să ne pierdem esența.
Despre titlu – și de ce contează
COMANDĂ CARTEA DE AICI
Titlul pare idealist, dar conținutul cărții îl rescrie într-un registru cu rost concret pentru cititori. „Stihuri și scriituri pentru o lume mai bună” nu este despre salvarea lumii cu versuri, ci despre salvarea unui om cu adevăr. Iar când un om se vindecă, lumea întreagă devine puțin mai bună.
„Lumea mai bună” din titlu nu e o promisiune utopică, ci o intenție intimă. O lume în care să te poți exprima fără să fii rușinat, să poți plânge fără să fii slab, să poți greși fără să fii exclus. Iar stihurile – versurile – sunt acolo nu pentru literatură, ci pentru eliberare.
Autoarea nu scrie „pentru lume” în sens activist, ci scrie pentru fiecare suflet care are nevoie să se regăsească într-un cuvânt. Așa se face lumea mai bună – câte un om înțeles, vindecat și acceptat, câte o suferință așezată pe hârtie.
În loc de concluzie
„Stihuri și scriituri pentru o lume mai bună” nu este o carte pentru elitism literar, ci pentru vindecare. Nu vrea să impresioneze, ci să aline. Are pasaje naive, dar are și părți profunde, de ținut minte și recitit. Nu este o carte perfectă, dar este reală. Și uneori, sinceritatea doare mai frumos decât estetica. E o carte pentru cei care simt prea mult. Și pentru cei care nu mai simt nimic.
„Da, dar cea mai importantă este de a fi ceea ce spui că ești” (p.94). Această frază ar trebui scrisă pe prima pagină din orice jurnal. Într-adevăr: e o carte care te face să-ți spui: și eu am simțit asta.
Nu e o carte de pus în bibliotecă. E o carte de ținut pe noptieră. Nu o citești ca să o termini. O deschizi la întâmplare, când nu știi ce simți. Și de fiecare dată găsești o frază care te ține de mână. E o formă de iubire. Scrisă. Așezată pe hârtie. Și dată mai departe, ca un fel de lumină.
