Viata unui om este alcatuită din povești. Sunt multe lucruri pe acest blog, unele mai subtile, altele mai directe sau bine ascunse, care vin din poveștile din viața mea. Uneori, scriu ca să nu uit. Nu vreau să uit de tot, mai exact. Toate-s trecătoare și, uneori, e bine să mai arunci un ochi prin trecut, la omul care ai fost. Acela neajutorat, plăpând, singur, a cărui suferință îți lăsa impresia că nu vrea să se mai termine.

Vârsta chiar este un simplu număr din cartea de identitate a fiecărei persoane. Câtă vreme nu te simți îmbătrânit și te bucuri de toate momentele din viață (exact, și de acelea mai grele, altfel cum te-ai bucura de cele frumoase?), nici nu contează anii pe care îi ai. Eu folosesc asta numai în sens pozitiv. Nu m-aș duce nici măcar o clipă în trecut. Dacă mi-ar fi spus cineva în urmă cu vreo cinci-șase ani că am să ajung să-mi iubesc fiecare vârstă pe care o trăiesc, mai ales după 30 de ani încoace, i-aș fi zis că e nebun și că nu mă cunoaște. Pentru că eu condamnam, parcă, fiecare an care mai trecea, nefiind mulțumită de nimic din ce făceam.
Am mai spus asta într-un articol; noi, ca oameni, nu ne schimbăm, ci doar adăugăm alte și alte straturi personalității noastre, în funcție de experiențele pe care le trăim și de oamenii care trec prin viața noastră, punând câte o cărămidă la ceea ce numim educație și evoluție.
Sigur că am și eu momentele mele, în anumite dimineți, în care îmi număr ridurile (de expresie, dar tot riduri se numesc) și îmi văd cearcănele tot mai vineții. Oamenii, în general, nu-mi dau vârsta pe care o am, ci îmi spun mai tot timpul că par cu cel puțin cinci ani mai tânără. Însă, în viață, cel mai important este cum te vezi tu prin ochii tăi. Eh… mai „păcălesc” vreo cinci ani cu chipul ăsta :))))).

Așadar, și anul acesta, ca în cei trecuți (2014, 2015 și 2016), am să scriu trei dintre lecțiile pe care le-am luat de la viață.

Luptă pentru orice idee năstrușnică, poate deveni un vis împlinit.

Dau ca exemplu cartea pe care am scris-o și pe care încerc să o public. Să nu credeți că mă laud cu ea. Nu este nici pe departe una dintre cele mai frumoase cărți care au fost scrise vreodată. Probabil că povestea pe care am scris-o eu ar putea fi scrisă mult mult mai emoționant de către un autor mare. Dar ce contează asta? Este munca mea și acum pot spune că iubesc fiecare moment din viața mea pe care l-am petrecut scriind la această poveste. Nu mă las până când nu am să o public și aștept cu entuziasm criticile ce vor veni.

Ok, mint. La naiba, nu-mi plac criticile. Încerc să-mi tot spun în sinea mea că-s constructive și alte bullshit-uri pe care le-am citit prin cărți, dar nu, nu-mi plac neam. Însă, ce credeți? Multe critici, venite încă de dinainte ca acest roman să fie terminat, m-au încurajat să-l duc până la capăt :).

Dumnezeu îi dă omului nu atunci când cere cu disperare, ci atunci când consideră El că este momentul.

Multă vreme am zis: ce rost mai are să primesc cu întârziere dacă atunci când simt eu că am cea mai mare nevoie nu vine? Ei bine, atunci când îmi doream cu ardoare, nici măcar nu eram pregătită să fac față. Încăpățânarea, imaturitatea, vanitatea și multe altele nu m-ar fi lăsat să mă bucur cu adevărat dacă aș fi primit atunci când am cerut.

-de aceea, eu încă mai cred în iubire, chiar dacă am trecut, ca tot omul, prin câteva suferințe 🙂 și chiar dacă ea întârzie sau apară.
-de aceea, eu încă muncesc cât pot de mult și încă lupt cu viața, pentru că știu că cele mai bune și satisfăcătoare rezultate sunt acelea muncite.
-de aceea, eu încă zburd ca un copil atunci când mă joc cu copiii, când merg cu rolele, când dansez, când cânt (prin casă, desigur, că la karaoke n-am curaj :D), când gătesc, când fac tot ceea ce face un om care iubește viața, fără a fi pierdut prea mult din bucuria și voioșia pe care le aveam în adolescență.

Nimeni și nimic nu este mai important decât tine

Cred că unele dintre cele mai importante momente din viață sunt acelea în care ești mândru de tine, fără a conta în mod deosebit aprecierea celorlalți. Să faci ceea ce faci în primul rând cu gândul la tine, și apoi la oameni. Să simți bucuria aceea pe interior și să fii mulțumit cu viața pe care o duci și cu alegerile pe care le iei. Am învățat că cea mai mare grijă pe lumea asta trebuie să o ai tu față de tine însăți. Sănătatea este mai de preț decât orice și nimeni nu se va preocupa de tine așa cum o faci tu.

Mulți spun că nu ar schimba nimic din trecutul lor și că nu au regretele celor întâmplate. Însă o fac și pentru că e greu să recunoască fată de ei înșiși, din rușine, poate, pentru a nu-și mai aminti ce alegeri au făcut cândva. Dar ca să ajungi să simți într-adevăr că ești mândru de tine și că nu te-ai întoarce nici măcar o clipă în urmă, acceptându-ți și acele decizii pe care le-ai luat cândva și care nu ți-au făcut cinste (și sigur toți avem din astea, fie pe plan sentimental, financiar, profesional sau familial), ei bine, cred că aceasta este una dintre marile realizări ale unui om. Iar apoi vin celelalte împliniri, pe toate planurile.

Ehe, și ar mai fi multe de scris. Un roman, chiar :). Pentru că fiecare om are o poveste de viață și ar putea fi transformată într-un roman. Sunt convinsă că, pe oricine aș descoase, ar avea multe, multe de povestit :). De aceea, cea mai frumoasă parte din presă pe care am făcut-o a fost să iau interviuri :).

Vă îmbrățișez și vă mulțumesc anticipat pentru urări (pentru că foarte multe vin în privat, îmi cer scuze de pe acum, însă iar am să răspund cu întârziere sau chiar deloc… dar mă înțelegeți, desigur, vreau să MĂ sărbătoresc, căci numai o dată în viață împlinesc 31 de ani 😉 ).