Parintii, atât mama, cât şi tatăl, reprezintă un subiect sensibil şi delicat pentru noi toţi sau aşa ar trebui. Nu vorbesc des despre ei, dar atunci când o fac, mă cuprinde emoţia, mi se strânge inima şi mi se umezesc ochii. Iubiţi-vă părinții, preţuiţi-i, sufocaţi-i cu dragoste chiar, pentru că nu ştii niciodată când nu îi mai găseşti… niciunde.

Eu mi-am pierdut tatăl, eram un copil, nu că ar conta vârsta, durerea e aceeaşi, însă contează într-o oarecare măsură momentul. Vârsta adolescenţei este complicată şi grea, nu ştii cum şi când te poţi pierde, iar prezenţa părinţilor, în special a tatălui, este esenţială. Cum spuneam, eu am avut ghinionul de a trece prin adolescenţă doar cu mama lângă mine; m-am maturizat singură. Nici nu ştiu cum şi când, dar m-am trezit femeie. Să vă povesesc despre cum am trecut peste şi cum m-am obişnuit cu ideea? Pff, greu, nici eu nu ştiu cum… războindu-mă cu toată lumea, cu Dumnezeu, chiar şi cu propria mamă. Mi se părea nedrept, aşa cred şi acum. Cât despre mama, a suferit înzecit. Odată, că s-a trezit singură cu o rebelă de 15 ani şi, apoi, că trebuia să-mi suporte nemulţumirile, toanele, răutăţile, egoismul şi reproşurile interminabile. Nu puţine au fost serile în care o găseam în baie plângând. De ce? Nu ştia cum să se mai poarte cu mine ca să îmi fie bine şi să fiu mulţumită, chiar şi pe alocuri, de ceea ce îmi oferea ea. Başca mai crescuse doi copii înainte, dar asta nu a ajutat-o prea mult.

Au trecut anii şi am învăţat, în sfârşit, ce înseamnă să ai părinții aproape, ce este mama, ce înseamnă ea, cum suferă ea de zece ori mai mult, atunci când tu plângi, atunci când tu eşti bolnav, cum nu doarme nopţile de grija ta şi cum şi-ar da ani din viaţă doar ca să fii tu bine şi să îţi vadă mulţumirea în ochi.

Am învăţat să îmi concentrez toată atenţia şi toată dragostea asupra ei, de multe ori o sufoc, ştiu asta… îmi şi spune, câteodată, că o pup prea mult. Aşa e, dar o văd o dată pe lună şi simt că trebuie să recuperez timpul pe care nu îl petrecem împreună. Off, aş scrie infinit despre mama, despre părinţi, în general, însă mă raportez la ea, pentru că doar pe ea o mai am.

Nu îi ignoraţi, chiar dacă vă mai sâcâie uneori, răsfăţaţi-i, iubiţi-i, au nevoie de asta. E cea mai mare fericire pentru ei. Nu aşteptaţi ziua în care veţi vrea să faceţi asta, dar pentru ei nu mai contează.

Mama e numai una şi este cea mai mare bogăţie!

Sursa foto: huffingtonpost.com