Sau ce-o fi, habar n-am. Cert este că am o stare proastă.
Sunt o făptură tristă, care nu înțelege ce e cu ea. Nu pot să gândesc, mă simt un pic… ciudat. Nu știu cum să descriu asta.
Simt că nu mai pot să scriu, deși este una dintre pasiunile mele. Am devenit cam… activă, în ultima vreme, atât pe blog, cât și pe Facebook.
Am început să scriu aici ca într-un jurnal și am continuat să fac asta. Și nu mă știa nimeni. Până când, într-o zi (cam acum trei luni), am decis să fac o pagină de Facebook. Se pare că nu e bine, de vreme ce anumite persoane care nu cunosc nimic despre viața mea (deși în blogul acesta se află toate trăirile mele) își permit să mă judece.
„Cuvinte din sufletul meu” reprezintă o mare parte din viața mea. N-am reușit să fiu mai puternică din punct de vedere emoțional și încă mă las afectată de răutățile celor din jur.
Astfel că voi lua o mică pauză. Nu mă ține mult, e doar o scurtă perioadă de timp din viața mea.
Întotdeauna am urât „gura lumii”. Întotdeauna m-au deprimat vorbele răutăcioase și opiniile negative la adresa mea ale anumitor oameni pe care, culmea, nici nu-i cunosc personal. Greșelile si faptele mele sunt doar ale mele, pe care le-am plătit, la un moment dat. Mă doare să fiu judecată…
Trist…foarte trist..
Dragă Roxana,cred că trebuie să depășești sensibilitatea asta excesivă, care nu îți face bine ! La fel eram și eu cândva, dar viața, voința proprie și ceva ajutor de Sus m-au determinat să devin o fință puternică, ce țși urmează drumul chiar și când ceilalți șușotesc, sau chiar mârâie. 🙂 Părerile celorlalți despre tine nu au atât de mult legătură cu tine, ci cu ei-înșiși. Fiecare judecă prin prisma a ceea ce este, și a trăit. Ei nu fac decât să proiecteze îb afară o parte din ei. Dacă partea asta nu e prea bună, ne putem face o părere despre întreg… Desigur, există și situația când oameni spun răutăți pentru că anumite lucruri din ceea ce au citit le-a adus aminte o experiență. sau o rană proprie. E doar un sistem de apărare ! Pe scurt, oamenii nu trebuie luați prea în serios. Sună hilar, dar e un adevăr ! Serios este numai ceea ce simți tu, și vrei de la viață. Ceilalți nu au dreptul să intervină, și dacă o fac, pentru tine ar trebui să fie doar un zgomot de fond, un ”bla-bla”.
Scuze pentru predică :), dar am trecut și eu, demult prin ce treci tu. Înainte de a ajunge la liniște…
Ca să îți fie mai ușor, îți recomand cartea ”Cele patru legăminte” de Don Miguel Ruiz. E un fel de ”psihologie” practică, dar și cu o puternică tentă spirituală. Pe mine m-a ajutat să înțeleg multe !
Numai bine, și îți doresc să ajungi și tu la liniște !
De fapt, ti-ai raspuns singura la intrebarea din titlu. N-are nici o legatura cu astenia.
Of. Din pacate, blogul sau doar blogul nu te ajuta sa devii mai puternica emotional. TU si doar TU poti face asta si poti incepe prin a te obisnui cu ideea ca gura lumii n-o astupa nici pamantul. Cat despre Facebook… no comment, eu nu am cont, din multe motive si nu-mi pare rau. Sunt prea multe „efecte adverse”, ca sa le zic asa.
Te asteptam, stai in pauza cat vrei.
Viaţa e mai simplă decât crezi. Nimeni nu cunoaşte adevărul absolut despre nimic, trăind doar de pe urma propriilor principii create în timp. De aceea sunt mai multe religii, mai multe sisteme politice etc, fiecare crezând că are dreptate în felul său, deşi, în final, o să-ţi dai seama că nu există aşa ceva. Eu te pot lăuda, altcineva te poate critica, fără ca vreunul dintre noi să ştie cu exactitate de ce face acest lucru. Eşti liberă să trăieşti cum vrei, câtă vreme simţi că eşti împăcată din punct de vedere moral, fără a-ţi păsa nici de opniile pozitive, nici de cele negative.
P.S.: „Life passes most people by while they're making grand plans for it”
Fanul tău nr. 1, Alin!
Exact asa ma simt si eu.Mai rau, ma buseste plansul din nimic 🙁
Trebuie să înveţi să nu îţi mai pese şi să nu te rupi de comandamentele enunţării, să continui să scrii, şi asta să îţi fie forţa, şi una de obliterat; alea de te „judecă” sunt suflete hâde, nu trebuie să laşi să te atingă, pentru că o fac în măsura în care tu le laşi. Fiinţele astea despre care spui poate nu vor înceta să rostească vorbe despre tine şi despre alţii, pentru că e singurul lor fel de a fi, iar felul lor de a fi este josnicia. Cine ştie ce impotenţe frustarnte trăiesc, iar revărsarea asta asupra altora e semnul lor…nu ştiu, zic aşa…cred că dacă ar fi faţă în faţă cu tine şi'ar îndesa limba în buzunar, dar aşa, în virtual, sunt cel mai adesea violenţe de limbaj.
Roxanacuochiaurii, dacă locul ăsta din şi de cuvinte e al sufletului tău nu lăsa pe nimeni să ţi-l întineze; continuă să scrii.
Ştii, unele suflete, aşa ca ale tale, uneori în viaţă ajung să fie învinse din onestitate, deşi au forţă morală; tu eşti o fire delicată, aşa te simt, îţi trebuie o platoşă, o armură, o armătură, aşa că fă din cuvinte arma ta, armătura ta.
Ţi-am scris cam mult, iertare.
Ca nu mai scriu sau ca trec prin asta? 🙂
Multumesc mult, ma ajuta si imi dau o stare de bine incurajarile astea. Da, zici bine, am o sensibilitate excesiva. La fel cum sufar de modestie acuta si de bun simt. Probabil ca inca n-am trecut peste anumite episoade din viata mea, altfel nu-mi explic nici eu de ce ma simt asa.
Am sa iau cartea pe care mi-ai recomandat-o, mai ales ca imi place sa citesc. Merci inca o data! 🙂
Asa este, dar am vrut sa dau vina pe ceva anume si am zis sa fie astenie :). Iar asta a fost primul titlu care mi0a venit in minte.
Tu nu esti un fan, ci unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Nici nu e cazul sa intreb care „Alin”, pentru ca te-am simtit din cuvintele scrise :). Multumesc!
Eu simt deja ca imi trece, chiar pe parcursul raspunsurilor acestor mesaje. Oricum, stiu ca e trecator, asa sa fie si pt tine 🙂
Tu, Camelia, draga mea, zici bine si n-ai scris mult deloc, chiar niste vorbe care ajung exact unde trebuie: in sufletelul meu mic si, uneori, amarat.
Da, am fost invinsa de multe ori din onestitate. Si am gasit puterea, de fiecare data, sa ma ridic, sa lupt cu viata, cu cei care mi-au vrut raul, chiar si cu mine insami, atunci cand ma intrebam „o fi bine ceea ce fac? sau sa aleg varianta cealalta?”.
Sincere multumiri!
Roxana, când te întrebi dacă e bine ceea ce faci, ascultă-ţi daimonul, vocea lăuntrică, şi ai încredere în ceea ce te îndeamnă.
Acum am recitit ce ţi-am scris mai sus, şi undeva lipseşte o negaţie, aşa ca în „de neobliterat”, habar n'am cum de mi-a scăpat, aşa că, iertare pentru.
Daca ai sti cate jigniri am incasat si eu..
Si da, doare teribil. Dar inainte sa te gandesti ca e ceva in neregula cu tine..nu te gandesti la posibilitatea ca ceilalti sa aiba o problema?
Asta incerc zilnic!
Te imbratisez cu drag!
Cu siguranta, cei care arunca cu noroi in mine, au o problema cu ei insisi. Nu sunt obligata sa dau nimanui explicatii pt absolut nimic, dar am prea mult bun simt.
Merci ca ai trecut pe-aici 🙂
😉
Dupa cum vezi, nu a durat mult. Chiar imi place sa scriu.
Constientizez faptul ca este o lume virtuala, nu astept ajutor din partea cuiva. In alte situatii, ma mir si eu de cat de puternica sunt. Odata cu pagina de Facebook, vor mai fi opinii negative, insa incerc sa nu mai iau in seama.