Născut la Botoșani, în satul Ipotesti, Mihail Eminovici rămâne peste decenii cel mai prolific poet, prozator și jurnalist român din toate timpurile. Când spunem Mihai Eminescu, pentru că așa este cunoscut de majoritatea oamenilor, imediat ne ducem cu gândul  la marile capodopere ale sale, „Luceafărul” și „Scrisorile”. Îmi aduc aminte cu drag când memoram câteva strofe din „Scrisoarea a 3-a” și încercam că mă pun în pielea personajelor Mircea și sultanul Baiazid, după cum urmează:

„La un semn, un ţărm de altul, legînd vas de vas, se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii;
Răspîndindu-se în roiuri, întinzînd corturile mari…
Numa-n zarea depărtării sună codrii de stejari.

Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băţ.
Baiazid, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreţ:
– Ce vrei tu ?
– Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.

La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port.
– Tu eşti Mircea ?
– Da, -mpărate !
– Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
– Orice gînd ai împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cît sîntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit”

Îmi imaginam fiecare vers care era spus cu atât patos, mi-l imaginam pe bătrânul Mircea așa cum îl desrisese Eminescu, îi simţeam trăirile și curajul de a-l înfrunta pe Baiazid, dar și puterea cu care își apăra țara prin versurile lui. De ambele părți, personajele sunt descriese atât de minuțios încât ai crede că sunt fapte trase din realitate și aveam impresia în momentul în care citeam și memoram versurile că acțiunea se petrece în fața mea și eram mândră de faptul că sunt româncă și sigură că nimeni şi nimic nu ne va  cotropi țara atâta timp cât va exista Mircea. Asta reprezintă Mihai Eminovici pentru mine. Realitate și irealitate, veselie și tristețe, curaj și mult curaj, putea duce imaginația unui copil pe culmile mândriei, și el, poetul românilor de suflet, reușește să transmită prin toate poeziile lui stările pe care le pune în fiecare vers.

Cu această ocazie, de 15 ianuarie, pentru că mi-ai făcut copilăria mult mai frumoasă și  plină de imaginație, că m-ai purtat pe tărâmuri numai de mine știute, că mi-ai împărtășit din copilăria ta în perioada adolescenței mele, pentru că te-am citit și interpretat cu atâta mândrie, pentru că te-am purtat și te port în suflet,… Mulţumesc, Mihai Eminescu!

Articolul Nu te vom uita niciodată, Mihai Eminescu! apare prima dată în Roxana B.

Articolul Porţi negru? Iată ce spune această culoare despre tine! apare prima dată în Roxana B.

Care este culoarea ta peferată?

Articolul Porţi roşu? Iată ce spune această culoare despre tine! apare prima dată în Roxana B.

Articolul Castelul lui Dracula, între mit și realitate apare prima dată în Roxana B.

„Unii îşi analizează cu atâta stăruinţă slăbiciunile, încât ajung

să le dea alt nume”

Lucian Blaga

Articolul Citatul zilei apare prima dată în Roxana B.

Au existat iubiri reale, iubiri care au făcut istorie şi care sunt citite şi azi, astfel încât să-ţi facă pielea găină, retrăind, parcă, acele poveşti. O relaţie interzisă, care a durat mai bine de un an, a fost cea a lui Ferdinand I de Hohenzollern, nepotul lui Carol 1, cu Elena Văcărescu, una dintre cele mai de seamă poete și prozatoare ale României, cunoscută ca poetă de curte.

Ferdinand, un nobil german cu aer de „dandy”, cult, modest, timid şi un cunoscător al artei, se lasă cucerit de şarmul frumoasei românce, Elena Văcăroiu, domnişoară de onoare a Reginei Elisabeta, care o descria astfel pe tânăra poetă: „Elena era o fiinţă deosebită în toate privinţele şi deşteptăciunea ei era mult mai presus de a obişnuitelor prinţese regale. Avea ochii mari, sângele cald, era plină de avânt, ar fi fost o minunată tovarăşă pentru bălanul şi neîncrezutul prinţ; l-ar fi călăuzit şi l-ar fi inspirat, l-ar fi umplut de viaţă, de avânturi, de năzuinţe…”

Deşi Regina le-a încurajat relaţia celor doi, crezând cu tărie că o căsătorie între un Hohenzollern și o româncă va lega și mai strâns dinastia de poporul român, îndrăgostiţii se despart din considerente politice.

Povestea ajunge la urechile Regelui Carol I, care este „ameninţat” de către miniștri că locul pe tron va fi luat de fratele lui, Wilhem, dacă Ferdinand își va uni destinul cu Elena Văcărescu. De altfel, Constituţia interzicea căsătoria cu o româncă, ci neapărat cu o străină de neam regesc. Astfel că Regele Carol se împotrivește cu îndârjire acestei relații și îl obligă pe cel numit mai târziu „Întregitorul” să aleagă între țară și Elena.

El a ales să fie rege în defavoarea iubirii lor, iar Elena este trimisă în exil în Franţa. De asemenea, Carol o va trimite şi pe soția lui în exil, în Elveția însă, pentru doi ani, ca pedeapsă a complicității ei.

Elena, cu durere în suflet, se refugiază în lectură franceză, atât în poezii cât și în proză, cântându-și parcă fiecare vers în poeziile de dragoste pe care le compune.

Iată o scrisoare a Elenei către Ferdinand, care datează din 1891:

„Tagi Guangi mult iubit, Ferdinand scump,

Sunt năucită, zdrobită de durere. De opt zile, torturile și umilințele se prăvălesc asupra mea. Astăzi, regele, pe care au reușit să-l monteze îngrozitor, mi-a cerut să plec. Da, trebuie să plec coplesită de rușine. Nimeni nu crede în dragostea noastră, dar Dumnezeu știe, Dumnezeu ne judecă. Se spune că ți-am sucit mințile și că tu ți-ai dat seamă tot timpul de acest lucru, nu-i așa? Că nu a fost așa, că țin doar la inima ta, doar această puternică pasiune în față căreia am rezistat atâta vreme, că eu am fost întotdeauna cea care te-am pus în gardă împotriva consecințelor de care eu sunt cea coplesită acum. Mi-au luat totul, reputația, dragostea mea mai puternică decât viața, iar regina, regina este impietrită, anihilată. Eu sunt terminată, lichidată. Regele, la fel de crud și de nedrept, el, pe care atâta l-am iubit și l-am slujit cu credintă. Roagă-te la Dumnezeu, Ferdinand, să nu ajung să-l disprețuiesc. Disperarea noastră este atroce. O, Tagi, Tagi, cine va avea milă de mine, de regină ? Mi-e așa de teamă că tata se va omori. Scrie-mi, te implor.

Te iubesc atât de mult, Hélène”.

Articolul Un an de iubire sfâşietoare: Ferdinand şi Hèlène apare prima dată în Roxana B.

Articolul Citatul zilei apare prima dată în Roxana B.

Articolul Pătrunjelul, planta miraculoasă a întregii familii apare prima dată în Roxana B.

În istorie s-au petrecut cele mai frumoase şi zbuciumate poveşti de iubire. Însă, de cele mai multe ori, cele mai frumoase poveşti sunt dramatice, fără a avea un „happy end”. Vă povestesc acum despre legendara poveste pasională dintre Napoleon Bonaparte şi Josephine de Beauharnais. El – împăratul Fraţei, la vremea respectivă, ea – o văduvă, cu doi copii, trecută prin ororile Revoluţiei. Comandant al armatei franceze în asccensiunea lui pentru cucerirea teritoriilor europene, Napoleon o întâlneşte pe Josefina, o creolă din insula Martinica, în vârstă de 32 de ani, la Paris, în octombrie 1795, înainte ca acesta să devină împărat şi unul dintre marii cuceritori ai lumii.

Un început de iubire

Mai mare decât el cu şase ani, Josefina de Beauharnais nu l-a plăcut de nicio culoare pe cel care avea să-i devină soţ, Napoleon Bonaparte. Însă el s-a îndrăgostit pe loc de această femeie frumoasă, cuceritoare şi extrem de bine primită în societate. Îndrăgostit până peste cap, „Generalul” a încercat din răsputeri să-i intre în graţii şi, după ce rupe logodna cu Desiree Clary, viitoarea regină a Suediei, se logodeşte cu Josefina, care va deveni împărăteasă pe 2 decembrie 1804.

Tot timpul a adorat-o şi i-a dedicat scrisori în neştire, însă în zadar. Josefina nu-l putea iubi, astfel că a început să-l înşele cu diverşi ofiţeri fără a avea un scop anume. În scurt timp, Napolen află de infidelităţile soţiei şi îi plăteşte cu aceeaşi monedă, înşelând-o în repetate rânduri.

Articolul Micuţa Josefina, de la dansatoare şi damă de companie la soţia lui Napoleon apare prima dată în Roxana B.