Se spune că, de ce îți e frică, nu scapi niciodată. Mai devreme sau mai târziu tot ți se întâmplă lucrul respectiv. Spun asta, pentru că de fiecare dată lucrul de care mi-a fost cel mai frică, mi s-a și întâmplat, fie că a fost teama de un eșec personal sau de unul profesional. Dar astăzi este vorba cumva de un eșec oarecum personal, transmis din generație în generație, unul al unei femei cunoscute, cineva mult mai apropiat de la care cred că am avut de învățat: este vorba de “mămica” zilelor noastre, și nu o spun ca o critică, este o părere subiectivă.
Teama de a nu rămâne singuri sau de a fi judecați de cei din jur nu sunt motive pentru a ne condamna tot restul vieții la nefericire.
Aleg să vorbesc astăzi despre o mămică în jurul vâstei de 30 de ani, care are un copil, sau doi, sau trei, sau niciunul, un partener înțelegător și care crede că o iubește, dar pe care nu îl mai iubește-prima ipostază, a doua ipostază-mămica cu un copil, doi sau trei sau niciunul, dar cu un partener pe care nu îl mai iubește și lângă care se simte agresată și care nu este înteleasă de partner.
În ambele cazuri, femeia alege să rămână acolo, de teamă că nu se va descurca financiar, că nu va face față prejudecăților, că nu va fi acceptată cu tot cu “pachețel”, sau că ea crede că ar crește copiii cu trauma privării unui mediu familial. De fapt, ambele se tem cel mai tare de un nou început, și de ceea ce vor descoperi că sunt capabile ca femei și ca mame.
În ambele cazuri, sunt convinsă că acei copii pot crește frumos, având ambii părinți în viața lor fără a mai fi împreună, dar vor avea părinți fericiți și cred cu tărie că fericirea este o lecție moștenită de la ai noștri, dacă ei ne dau acest exemplu și noi vom ști să îl aplicăm în viața noastră și de adolescent, și de adult. Dar probabil ține de educație și de maturitate, cum doi oameni știu când e timpul să pună punct și să rămână prieteni și să aprecieze tot ceea ce s-a construit împreună.
Și ca să nu creadă nimeni că eu critic, dar nu am modelul că se poate altfel, am și ipostaza numărul trei-mămica divorțată, după o căsnicie de 10 ani, în jurul aceleiași vârste, cu un copil de şapte ani și proaspăt recăsătorită și acceptată cu tot cu copil, pentru că, dacă iubești, iubești omul cu tot ceea ce îl definește.
Acum nu îndemn nici la despărțire și nici la cnformare, ci doar îndemn la sinceritate cu tine însuți! Și mai departe, cum îți așterni, așa dormi…!
Autor… Anonim 🙂
Din experienta proprie, indemn la credinta si alegerea partenerului ca atare, dupa o buna cunoastere de sine. Altfel, da, se ajunge la situatii ca cele descrise in postare.
Da, foarte adevarat, dar sunt momente in care alegem persoana potrivita pentru o anumita etapa a vietii noastre, nu inseamna ca nu ne cunoastem pe noi insine, se intampla, dar asta nu ne retine sa o luam de la capat, oricat de greu ar fi, pentru a ne fi mai bine pe viitor.
Tocmai asta e, ca nu alegi o persoana pentru o anumita etapa, ci o alegi pentru toata viata. Sau asa as trebui, cel putin. Daca pleci la drum cu gandul „pentru o anumita etapa”, cam asa va fi. Si vei ignora faptul ca anii trec si va schimbati amandoi, impreuna, nu doar tu sau doar ea/el. Daca renunti doar pt ca tu te-ai schimbat, fara sa-l iei in considerare pe celalalt si fara sa te gandesti sa cladesti continuu, avand in vedere toate cele, atunci da, ti-e usor sa o iei de la capat cu altcineva.
Daca te bate, e alcoolic sau mai stiu eu ce vicii are, astea se vad inainte sa va luati, dragostea nu e chiar asa de oarba precum se spune, draga Anonim. 🙂
Buna, nu ma refeream aici la oamenii care pot rezolva, ma refeream la oamenii, care din diverase motive raman in casnicii nefericite, ca daca mai exista iubire, sunt convinsa ca se pot rezolva cu calm si intelegere, dar ce te faci cand efectiv nu mai simti nimic pt sotia/sotul tau, cand cand te-ai casatorit la 18 ani , si poate atunci ti se parea ca omul e fantastic, desi cei din jur iti spuneau ca nu e omul perfect. Si nu, nu sunt de acord cu reparatul, doar daca amandoi inca sunt indragostiti, dar deja vorbim de situatie diferita. Si dragostea poate fi oarba, eu am trecut prin asta, si exista, si oamenii care pot fi falsi cateodata…dar te rog reciteste exemplele: dupa critica si tine cont, nu toti stim ce sa algem la un anumit moment. Felicitari celor care au stiut, pt restul sa le dam ocazia sa fie fericiti si ei, totusi sa nu le punem o piedica, nu suntem in pielea lor si nu cred ca e usor!
Buna! Ca sa nu ne lungim in dezbateri inutile: nici nu critic, nici nu pun piedici, n-am cum, fiecare doarme cum isi asterne; eu doar vorbeam de solutii care sunt simple si la indemana, daca oamenii nu ar complica lucrurile. Sunt cam multe divorturi in ultima vreme, nu crezi? Cam prea multi nu-si gasesc pe cine trebuie, cam multi nu stiu, se chinuie si pe ei, si pe copiii lor, daca ii au… cauzele nu sunt greu de vazut, sunt doar greu de acceptat, pentru ca oamenii pun pe primul loc altele lucruri decat cele care ar trebui cu adevarat sa fie prioritare. Imi pare rau ca nu ai si exemple pozitive in jur si-mi pare rau ca prea multi nu vorbesc si despre cum sa salvam casniciile/ relatiile in impas, altfel decat prin divort si renuntare… Iar eu daca sustin niste lucruri, sunt prost inteleasa. Iarta-ma daca te-au deranjat comentariile mele, promit sa citesc in tacere pe viitor!
Ei, Crengu, nu e nimeni suparat, suntem femei, ne spunem opinia fiecare si ne-o acceptam una celeilalte, nu e musai sa ne-i si intelegem :). Intr-adevar, sunt putine ex. in jurul nostru de oameni fericiti. Cand am, cu tot dragul scriu si despre aceia :).