Se spune că, de ce îți e frică, nu scapi niciodată. Mai devreme sau mai târziu tot ți se întâmplă lucrul respectiv. Spun asta, pentru că de fiecare dată lucrul de care mi-a fost cel mai frică, mi s-a și întâmplat, fie că a fost teama de un eșec personal sau de unul profesional. Dar astăzi este vorba cumva de un eșec oarecum personal, transmis din generație în generație, unul al unei femei cunoscute, cineva mult mai apropiat de la care cred că am avut de învățat: este vorba de “mămica” zilelor noastre, și nu o spun ca o critică, este o părere subiectivă.
Teama de a nu rămâne singuri sau de a fi judecați de cei din jur nu sunt motive pentru a ne condamna tot restul vieții la nefericire.
Aleg să vorbesc astăzi despre o mămică în jurul vâstei de 30 de ani, care are un copil, sau doi, sau trei, sau niciunul, un partener înțelegător și care crede că o iubește, dar pe care nu îl mai iubește-prima ipostază, a doua ipostază-mămica cu un copil, doi sau trei sau niciunul, dar cu un partener pe care nu îl mai iubește și lângă care se simte agresată și care nu este înteleasă de partner.
În ambele cazuri, femeia alege să rămână acolo, de teamă că nu se va descurca financiar, că nu va face față prejudecăților, că nu va fi acceptată cu tot cu “pachețel”, sau că ea crede că ar crește copiii cu trauma privării unui mediu familial. De fapt, ambele se tem cel mai tare de un nou început, și de ceea ce vor descoperi că sunt capabile ca femei și ca mame.
În ambele cazuri, sunt convinsă că acei copii pot crește frumos, având ambii părinți în viața lor fără a mai fi împreună, dar vor avea părinți fericiți și cred cu tărie că fericirea este o lecție moștenită de la ai noștri, dacă ei ne dau acest exemplu și noi vom ști să îl aplicăm în viața noastră și de adolescent, și de adult. Dar probabil ține de educație și de maturitate, cum doi oameni știu când e timpul să pună punct și să rămână prieteni și să aprecieze tot ceea ce s-a construit împreună.
Și ca să nu creadă nimeni că eu critic, dar nu am modelul că se poate altfel, am și ipostaza numărul trei-mămica divorțată, după o căsnicie de 10 ani, în jurul aceleiași vârste, cu un copil de şapte ani și proaspăt recăsătorită și acceptată cu tot cu copil, pentru că, dacă iubești, iubești omul cu tot ceea ce îl definește.
Acum nu îndemn nici la despărțire și nici la cnformare, ci doar îndemn la sinceritate cu tine însuți! Și mai departe, cum îți așterni, așa dormi…!
Autor… Anonim 🙂