Acasă Carti Cartea despre care vorbește toată lumea

Cartea despre care vorbește toată lumea

2
Cartea despre care vorbește toată lumea

 

Este vorba despre „50 shades of Grey”, o carte ce cuprinde trei volume care mi-au fost oferite cadou. O carte pe care mi-o doream, de altfel. Știam că îmi va plăcea. V-am zis că „devoram” cărțile Sandrei Brown în copilărie, deci era imposibil să nu-mi placă acest roman super-erotic. Mi s-a spus să mă pregătesc să învăț ce este acela un compromis. Hmm… de parcă ai putea să înveți asta citind din cărți.

Cred că v-ați dat seama până acum, nu știu să fac o recenzie, deși am o rubrică de genul. Dar îmi place să-mi spun părerea despre anumite cărți.

Să vedem…

Personajul Anei îmi place foarte mult (surprinzător, nu? majoritatea a criticat-o…). Hai să-i zic Anastasia, pentru că îmi place cum sună din gura lui Christian (în imaginația mea, of course). Plus că pare mai elegant, mai melodios (chiar dacă la început ea poartă Converși și conduce o mașină veche).

Mă asemăn, pe undeva, cu ea, în sensul că și eu am fost complet neștiutoare în ale amorului. Imi displace total faptul că o virgină a fost introdusă în lumea BDSM-ului (adică sadomasochism, dar schema de mai jos dă definiția exactă). Iar multe scene sunt cu  mult exagerate. Ori durerea prezentată mă depășește pe mine și știu sigur că n-aș accepta asta pentru niciun bărbat, oricât de bun și de frumos ar fi.

764px-bdsm_acronym-svg„Zeița intimă” și „Vocea interioară” mi-au plăcut la nebunie. Nu le-am mai întâlnit în nicio altă carte și chiar au adus un plus amuzamentului acestei cărți.

Spuneam că mă asemăn cu ea. Da, oarecum, la simplitate. Însă trebuie să fiu sinceră și să spun că, spre deosebire de ea, pe mine m-ar încânta să primesc „Tess d`Urbervilles” – ediția princeps în valoare de 14.000 $, un MacBook Pro, un Blackberry nou-nouț (al meu și așa a zburat în apă) și un Audi, care face parte din mașinile mele preferate. Nah, Anastasia mi se pare cam mironosiță la faza asta. Vai, eu nu vreau, nu vreau, dar dacă insiști…

Ușor prefăcută mi se pare și mai târziu. Parcă ar căuta înadins ce se află în spatele „Camerei Roșii a Durerii”, cum ea însăși o numește, și parcă chiar o „mănâncă” pe bune. Cu toate astea, rămâne o romantică, dornică să-l atingă pe șarmantul ei iubit, care se va lăsa cu greu convins.

M-am atașat de domnul Grey nu pentru situația financiară pe care o are sau pentru tinerețea lui. Bașca, pot spune că faptul că are DOAR 27 de ani nu-mi place de nicio culoare. În zilele noastre, băieții care au sub 30 de ani, sunt chiar… băieți. Da, chestia asta chiar m-a enervat un pic. Hai măi, E.L.James, măcar un 37 așa puteai să-i dai. Sau 35, ca să fie bărbatul perfect pentru mine :))).

Deci, cum spuneam, 27 de ani e o vârstă fragedă pentru un bărbat care are avion și elicopter personal, propria companie, este foarte darnic, enigmatic, cântă minunat la pian, înnebunește orice femeie. Com’on!

Autoritatea și duritatea lui nu-mi displac, iar Ana vine cu niște replici foarte mișto. Aflu, mai apoi, că felul lui dominator de a fi este cauzat de secrete din copilărie care ies la iveală. O poveste tristă despre un copil obligat să crească lângă o mamă prostituată și narcomană…

Bicele, cleștii pentru sfârcuri și dopul anal sunt cuvinte pe care le folosesc separat în diverse situații, nicidecum sexuale. Citind anumite pasaje, mi-am lăsat imaginația să joace și… ok, am rămas surprinsă de mine :D. Știți cum e, în dragoste, sex și război totul e permis!

La un  moment dat, mă plictisiseră amândoi, păreau a fi un adevărat izvor de energie sexuală, în pana mea! Serios, ăștia o făceau și de trei-patru ori în timpul zilei, plus de alte două ori în timpul nopții!

Pe final, ce să vă zic?! Nu face parte din cărțile cu o mare valoare literară, putând fi citită inclusiv de o gospodină fără prea multă școală. Cineva spunea că nu tot ce se scrie e și literatură, dar asta nu înseamnă că nu face bine prin lectură. Și așa este. „Cele 50 de umbre ale lui Grey” este o carte care te deconectează, care îţi ridică libidoul pââână-n tavan şi care dă un exemplu de viaţă sexuală cu adevărat picantă, cu dese împăcări prin sex.

Nu mi-a fost dat să văd că există vreun Christian Grey pe la noi.  Însă eu cred în bunătatea unui bărbat, fie el și bogat, la fel cum cred și în castitatea unei femei. Este o carte plină de orgasme și amuzantă. Abia aștept să văd cum este filmul și ce scene erotice au fost introduse în el. Mi-ar fi plăcut ca personajul principal să fie interpretat de mumosul Ian Sommerhalder. Cred că i s-ar fi potrivit de minune.

tumblr_msg2ntR0g31s9lptno1_500Actorul ăsta, Jamie Dornan, nu ştiu, are ceva ce nu-mi place. Arată bine, nimic de comentat, dar am o problemă cu faţa lui. Cu gura, mai exact. Sau pur şi simplu aveam un alt Christian Grey în minte.

Uite, mie mi-ar fi plăcut să joace ăştia doi ;).

https://vimeo.com/57552633

 

Articolul precedent Citatul zilei
Articolul următor Citatul zilei
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!